Sindicatele din penitenciare: Toate calculele trebuie refăcute pentru aresturile de poliţie care au condiţii improprii

default

Dimensiune font:

| 17-11-2017 10:15

Ordinul ministrului de Interne prin care se stabilesc aresturile de poliţie care au condiţii improprii a fost publicat în Monitorul Oficial, iar toate calculele executării pedepselor de către deţinuţii aflaţi în custodie trebuie refăcute pentru a fi avute în vedere zilele petrecute în detenţie în condiţii improprii în aresturi, spun reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
 

 
Potrivit sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), având în vedere că acest ordin apare cu aproape o lună întârziere de la aplicarea legii recursului compensatoriu (19 octombrie), toate calculele trebuie refăcute pentru a fi avute în vedere zilele petrecute în detenţie în condiţii improprii în aresturi, ceea ce înseamnă că pot apărea şi alte erori de sistem şi că, cel mai probabil, vor fi cazuri de deţinuţi care ar fi trebuit deja puşi în libertate în perioada 19 octobrie-17 noiembrie. Trebuie, de asemenea, refăcute calculele pentru liberarea condiţionată pentru toţi deţinuţii care, beneficiind de legea recursului compensatoriu, vor intra mai repede în comisiile de liberare condiţionată.

"Având în vedere că a fost deja un caz în care un deţinut a fost ţinut în detenţie ilegal, aşteptăm reacţia ministrului Justiţiei, cel direct responsabil de aplicarea acestei legi în bune condiţii, atunci când se va descoperi că vor fi şi alte persoane care au fost ţinute peste termenul legal în detenţie", spun sindicaliştii din ANP, într-un comunicat de presă transmis vineri dimineaţă.

De asemenea, sindicaliştii din ANP continuă disputa cu ministrul Justiţiei privind numărul deţinuţilor eliberaţi din penitenciare în prima lună de la aplicarea legii recursului compensatoriu - "graţiere mascată".
Ei spun că doar joi au fost puşi în libertate condiţionat, ca urmare a aplicării legii recursului compensatoriu, 128 de deţinuţi, numărul total al deţinuţilor din penitenciare scăzând astfel la 24.336, iar acest trend se va păstra o bună perioadă de timp, pe măsură ce beneficiarii recursului compensatoriu vor fi prezentaţi comisiilor de liberare condiţionată.

"Cel mai probabil, Tudorel Toader va fi iarăşi surprins, însă în perioada 19 octombrie - 15 noiembrie ca urmare a aplicării legii recursului compensatoriu, numărul de deţinuţi din penitenciare a scăzut de la 25.798 la 24.464, conform datelor prezentate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP). Rezultă, deci, că au fost puşi în libertate, prin aplicarea acestei legi, un număr de 1.334 de deţinuţi, din care 674 la termen, aşa cum a precizat de altfel şi ANP. Restul de 660 au fost puşi în libertate condiţionat, aceştia intrând mai repede în comisiile de liberare tocmai pentru că le-au fost scăzute pedepsele prin recursul compensatoriu. (...) Până în 2022 majoritatea beneficiarilor acestei legi vor fi din categoria celor liberaţi condiţionat, iar acest număr va fi extrem de mare şi de nepopular, de îndată ce criminalitatea va explodă şi se va dovedi că această măsură nu are nicio legătură cu modernizarea penitenciarelor", arată Federaţia Sindicatelor din ANP.

Sindicatele din ANP spuneau, joi, că peste 1.200 de deţinuţi au fost eliberaţi în ultima lună, de la intrarea în vigoare a Legii recursului compensatoriu, acuzându-l pe ministrul Justiţiei că dezinformează, după ce acesta afirma luni că 650 de deţinuţi au fost eliberaţi în baza acestei legi.
Ministrul Justiţiei a reacţionat, spunând că aceste cifre prezentate de sindicate sunt eronate. El a anunţat, citând o adresă de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), că din 19 octombrie şi până în 15 noiembrie au ieşit din închisori, ca urmare a intrării în vigoare a legii recursului compensatoriu, 674 de deţinuţi.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei