Spania e la un pas de RUPERE: Catalonia va organiza REFERENDUM
Dimensiune font:
Liderul separatist al regiunii Catalonia, Carles Puigdemont, a obţinut joi un vot de încredere din partea parlamentului său regional pentru organizarea în decurs de un an a unui referendum asupra independenţei regiunii din nord-estul Spaniei, relatează AFP şi Reuters.
Puigdemont a obţinut majoritatea absolută în parlamentul regional, cu 72 de voturi "pentru" proiectul său (62 din partea coaliţiei sale şi 10% din partea micului partid de stânga CUP) şi 63 "împotrivă".
Guvernul său de coaliţie a recuperat astfel sprijinul CPU, cel mai radical partid proindependenţă, sprijin pe care îl pierduse în luna iunie pe fondul disputelor ideologice.
Va fi "referendum sau referendum", a anunţat miercuri Puigdemont, dând asigurări că îi va chema pe "cetăţeni la urne" în septembrie 2017 "pentru ca votul lor să permită proclamarea independenţei".
Votul va avea loc indiferent de ce se va întâmpla, a insistat preşedintele catalan, explicând că va face totul pentru a organiza această consultare cu acordul Madridului, însă va merge mai departe chiar dacă nu va obţine sprijinul guvernului central.
Acest anunţ a fost făcut la Barcelona în timp ce Spania cunoaşte de nouă luni o situaţie de paralizie politică: premierul conservator Mariano Rajoy nu reuşit să formeze un nou cabinet la Madrid, în condiţiile în care socialiştii refuză să îl lase să guverneze din nou, informează agerpres.ro.
Cu toate acestea, Puigdemont nu a explicat modul în care intenţionează să organizeze această consultare populară care probabil va fi interzisă din nou de justiţia spaniolă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau