Ţările din Balcani iau măsuri de apărare împotriva efectelor crizei din Grecia

default

Dimensiune font:

| 30-06-2015 17:10

România și Bulgaria, statele din Uniunea Europeană cele mai dependente de băncile elene, se bazează pe rezervele de capital și pe potențialele linii de swap de la Banca Centrală Europeană pentru a opri ieșirile de capital spre Grecia, în timp ce Serbia și Macedonia au introdus controale asupra capitalului, potrivit unei analize realizată de Bloomberg.
 

 Autoritățile de reglementare din sud-estul Europei, unde creditorii eleni controlează o mare parte din industria bancară, își întăresc mijloacele de apărare împotriva propagării efectelor crizei din Grecia.

Băncile elene și-au extins influența în Balcani, iar aceste legături au afectat luni bursele, monedele și obligațiunile statelor din regiune, după ce Banca Centrală a Greciei a recomandat închiderea băncilor și impunerea de restricții asupra mișcărilor de capital, în dorința de a evita colapsul sistemului financiar.

'Câteva țări din regiune, în special Bulgaria, dar și România, sunt expuse direct la Grecia, prin legăturile comerciale și bancare solide. Pentru alte economii emergente, riscul real este ca actuala criză din Grecia să-și propage efectele către zona euro și spre piețele financiare globale', a apreciat analistul Neil Shearing, de la Capital Economics Ltd.

Riscurile ridicate s-au reflectat pe piețele de capital. Randamentul obligațiunilor guvernamentale din Bulgaria, scadente în septembrie 2024, a crescut semnificativ luni, iar leul românesc s-a depreciat cu 0,6% față de euro. Randamentul obligațiunilor guvernamentale din România, scadente în octombrie 2024, a urcat la nivelul record de 3,02%. Și monedele din Ungaria și Rusia s-au depreciat semnificativ luni.

Principalele bănci din Grecia — Piraeus Bank, Eurobank Ergasias, National Bank of Greece și Alpha Bank — au subsidiare în Bulgaria, România și Serbia, în timp ce ultimele două operează și în Macedonia.

Macedonia a ordonat, duminică, băncilor sale să-și retragă banii din instituțiile elene de creditare și a impus 'măsuri preventive' pentru a limita ieșirile de capital către vecina sa din sud, afectată de turbulențe. Această declarație este primul semn concret al unei țări situate în imediata apropiere a Greciei care se protejează de turbulențele financiare ce amenință Atena.

Banca Centrală a Serbiei a limitat tranzacțiile subsidiarelor băncilor elene cu băncile mamă și a extins supervizarea subsidiarelor.

Băncile grecești din România nu vor fi afectate de nicio decizie ce va fi luată de Atena în legătură cu sistemul bancar din Grecia, deoarece sunt persoane juridice române, a declarat purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României, Dan Suciu.

'Nu vorbim despre bănci grecești, ci vorbim despre bănci românești, care au avut, la un moment dat, capital de fondare grecesc. Ele se supun legislației românești, o legislație care prevede garantarea tuturor depozitelor în cuantumul sumei de 100.000 de euro, pentru toate băncile din România, și, în consecință, nu este niciun motiv de preocupare din punctul de vedere al Băncii Naționale în ceea ce privește rezervele sau depozitele cetățenilor români', a precizat Dan Suciu.

Cele patru mari bănci din Grecia dețin 28% din totalul activelor bancare din Bulgaria, în timp ce în România proporția este de circa 12%.

rtv.net

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei