Tiberiu Niţu, acuzat de DNA de complicitate la abuz în serviciu în dosarul "Coloanelor Oficiale"

default

Dimensiune font:

| 09-02-2016 10:33

 Fostul procuror general al României, Tiberiu Niţu, a fost audiat la DNA, în dosarul coloanelor oficiale, iar ulterior, a fost pus sub urmărire penală de procurori pentru complicitate la abuz în serviciu, se arată într-un comunicat al insitutuţiei, având calitatea de suspect în dosar. Audierea lui Niţu a fost o premieră în România, întrucât este pentru prima dată când un fost procuror general a fost audiat la DNA.

 Fostul procuror general a stat aproape o jumătate de oră la DNA unde a fost chemat pentru a i se aduce la cunoştiinţă acuzaţia de complicitate la abuz în serviciu.

Niţu, după audiere: Am avut un dispozitiv de însoţire proporţional cu riscul exercitării funcţiei
El a declarat că nu a solicitat şi nu a avut niciodată coloană oficială, ci doar nivelul de protecţie care i se asigură oricărui demnitar în funcţie de responsabilităţile sale.

”Nu am solicitat nu am avut niciodată coloană oficială.Nivelul de protecţie care se acordă în funcţie de responsabilităţile demnitarului şi modalitatea efectivă nu e atributul beneficiarului, ci instituţiei specializate. Potrivit legii, SPP poate solicita sprijin altor instituţii inclusiv Ministerului Afacerilor Interne când e necesar pentru protecţia demnitarului.Protocolul a fost semnat la iniţiativa M.A.I. şi a Inspectoratului general al Poliţiei Române. Nu am solicitat eu întocmirea unui protocol. Am avut un dispozitiv de însoţire şi protecţie proporţional cu riscul exercitării funcţiei de procuror general”, a declarat Niţu la ieşirea de la DNA, potrivit Mediafax.

DNA, în comunicat: Niţu, urmărit penal
Redăm în continuare, comunicatul DNA, în care se precizează că Niţu a fost oficial pus sub acuzare pentru complicitate la abuz în serviciu:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul:

NIȚU TIBERIU-MIHAIL, procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la data faptei, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În cursul lunii aprilie 2014, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a înregistrat un protocol privind cooperarea în domeniul circulației rutiere, încheiat cu Ministerul Afacerilor Interne.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat la încheierea protocolului de către procurorul general Nițu Tiberiu-Mihail, iar obiectul a fost cooperarea dintre cele două instituții în scopul însoțirii autovehiculului utilizat de către procurorul general, cu echipaje ale poliției rutiere.

De menționat este faptul că, oricum, și fără încheierea acestui protocol, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție beneficiază, în virtutea funcției, de protecție asigurată de Serviciul de Protecție și Pază (SPP), deplasările fiind realizate cu un autovehicul al acestei instituții care are un regim de circulație prioritară.

Protocolul semnat de procurorul general Nițu Tiberiu Mihail a reprezentat temeiul în baza căruia, începând cu luna aprilie 2014, Brigada Rutieră din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, aflată în subordinea ministrului, a asigurat, cu caracter permanent, însoțirea deplasărilor efectuate de acesta pe raza municipiului București.

Niţu beneficia de agent de poliţie, în două schimburi
În comunicatul DNA se precizează că Niţu beneficia de un agent de poliţie care îl aştepta la intrarea în Bucureşti, iar apoi, rămânea în apropierea unității de parchet și însoțea eventualele deplasări pe parcursul zilei, iar la finalul programului însoțea procurorul general până la ieșirea din București.

"Misiunea era realizată în două schimburi de un agent de poliție din cadrul Serviciului Operativ Special folosind o motocicletă. Zilnic, echipajul aștepta sosirea procurorului general în București și îl însoțea la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, facilitându-i deplasarea cu ajutorul dispozitivului de agenți de poliție din teren. Ulterior, agentul de poliție rămânea în apropierea unității de parchet și însoțea eventualele deplasări pe parcursul zilei, iar la finalul programului însoțea procurorul general până la ieșirea din București.

În condițiile în care procurorul general nu era îndreptățit să beneficieze de însoțire cu echipaje ale poliției rutiere, fapta ministrului a produs o vătămare a intereselor legitime și un prejudiciu material Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, precum și un folos necuvenit procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție", se arată în comunicat.

Demisia din funcţie, acum o săptămână

Audierea sa vine la o săptămână după ce şi-a dat demisia din funcţie. Reamitim că Tiberiu Niţu a beneficiat, din 2014, în baza unui protocol nelegal semnat de Gabriel Oprea, de un motociclist de la Poliţia Rutieră care îi deschidea calea în deplasările sale. Potrivit legii, procurorul nu avea dreptul să fie însoţit de echipaj.

Ce acuzaţii i se aduc lui Niţu
Tiberiu Niţu este acuzat că ar fi beneficiat de aproximativ 700 de deplasări însoţit de coloana oficială, din aprilie 2014 până în noiembrie 2015. Tiberiu Niţu ar putea fi schimbat din funcţie doar de preşedinte, în urma unei eventuale solicitări a ministrului Justiţiei.

Mandatul lui Tiberiu Niţu expiră în data de 15 mai. La rândul său, fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea, este acuzat că a fost însoţit de coloana oficială de 1.607 ori în doar zece luni, în condițiile în care acest privilegiu este acordat, în mod normal, doar presedintelui, premierului și președinților celor două camere ale Parlamentului.

Deși inițial s-a vorbit despre faptul că Tiberiu Nițu, în baza unui protocol încheiat cu MAI, la momentul la care era condus de Gabriel Oprea, ar fi avut un echipaj al Poliției Rutiere doar pentru a-l escorta la sediul Parchetului de pe lângă ÎCCJ, din informațiile obținute pe surse, de Realitatea TV, reiese că, de fapt, motociclistul de la Rutieră rămânea în permanență la sediul Parchetului de pe lângă ÎCCJ și îl însoțea pe Tiberiu Nițu în deplasările pe care le-ar fi făcut în calitate de procuror general.

Niţu: Numele meu, asociat artificial cu o sitiuaţie de natură să aibă consecinţe

Redăm, în continuare, fragmentul din comunicatul remis de către Parchetul General, în care se precizează că Niţu îşi înaintează demisia:

"Cu toate că Raportul MCV validează rezultatele activităţii mele în fruntea Ministerului Public, la fel şi datele din bilanţ care vor fi făcute publice în cursul lunii martie, în condiţiile în care numele meu şi funcţia pe care o reprezint sunt asociate în mod artificial cu o situaţie de natură să aibă consecinţe asupra imaginii instituţiei pe care o conduc, am decis – ca un gest de responsabilitate şi onoare – să îmi depun demisia din funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", se arată în comunicat.

Cioloş: Am cerut să fie analizate condiţiile în care poate fi revocat

Premierul Dacian Cioloş a recunoscut că ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a participat la întâlnirea de la Cotroceni, dintre el şi preşedintele Iohannis, pentru a discuta despre cazul procurorului general Tiberiu Niţu, adăugând că se analizează toate posibilităţile, inclusiv condiţiile în care Niţu putea fiu revocat:

"Doamna ministru al Justiției privește și analizează aceste lucruri într-un mod foarte riguros. Nu ne putem juca cu astfel de lucruri, nu există nicio procedură formală începută împotriva domnului Nițu. Am putea spune că sunt câteva chestiuni care ar putea fi legate de integritate, pentru că este asimilat cu un demnitar, dar nu există în momentul de față, din datele pe care le avem, o procedură care să fie lansată și i-am cerut doamnei ministru să analizeze, conform legislației, care sunt condițiile în care, eventual, procurorul general să poată fi revocat și să fie foarte clară și pentru noi și în dezbaterea publică și, în funcție de asta, vom lua o decizie", a precizat Dacian Cioloș, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.

realitatea.net

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei