Un fost primar şi fiica sa, prinși când încercau să fugă din ţară

default

Dimensiune font:

| 05-02-2016 15:56

Fostul primar al comunei timişene Tormac, Aurică Băran, și fiica sa au fost prinşi de polițiștii de frontieră în timp ce încercau să iasă din ţară prin Vama Cenad, scrie Mediafax. Ei tocmai fuseseră condamnați, joi, la șapte, respectiv trei ani de închisoare pentru fraudă.

Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Timiș a anunțat că două persoane, de 53 și, respectiv, 26 de ani, s-au prezentat, joi, în jurul orei 17.50, la Punctul de Trecere a Frontieri Cenad, cu intenția de a ieși din țară.

La verificarea în baza de date, polițiștii de frontieră au constatat că ambii fuseseră condamnați, în aceeași zi, la șapte, respectiv trei ani de închisoare pentru mai multe infracțiuni.

„Cu ocazia efectuării controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că persoanele în cauză, tată şi fiică, figurau în bazele de date ca fiind urmărite în vederea arestării, alertă introdusă de autorităţile române în data de 4 februarie. Acestea aveau de executat pedepse cu închisoarea de şapte, respectiv trei ani, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni (tentativă de înşelăciune, fals intelectual, instigare la fals intelectual, complicitate la fals în înscrisuri oficiale, complicitate la folosirea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false)”, se arată într-un comunicat.

Potrivit unor surse din cadrul instituției, citate de Mediafax, este vorba despre fostul primar al comunei timişene Tormac Aurică Băran, și de fiica sa, Diana Băran, care au fost condamnați, joi, de magistrații Curții de Apel Timișoara, sentințele fiind definitive.

„Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanelor în cauză, acestea fiind predate unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, în vederea luării măsurilor legale ce se impugn”, se mai arată în comunicat.

Cei doi, alături de alte persoane, au fost trimiși în judecată de procurorii DNA Timișoara în luna februarie 2015.

Procurorii anticorupție îl acuzau pe Aurică Băran că a depus la APIA Deta, pe numele fiicei sale, trei cereri de plată pentru schemele de sprijin de suprafață, pe anii 2011 - 2013, folosind documente false sau care conțineau date nereale, intenția lui fiind de a primi pe nedrept fonduri financiare cu titlu de plăți de suprafață în sumă totală de 180.681,70 de lei, aferentă celor trei campanii, alocată din bugetul Uniunii Europene. Ca urmare a acestor cereri, în contul Dianei Băran s-a plătit suma totală de 30.518,29 de lei. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei