Un trimestru profitail pentru Asus
Dimensiune font:
Un trimestru profitail pentru Asus
Asus a reușit să termine trimestrul 3 cu un profit frumușel, de 230 milioane USD. Sigur, aceasta este departe de cele 8 miliarde sau și mai mult cât au realizat alți jucători grei din industrie gen Samsung sau Apple, însă pentru compania taiwaneză reprezintă o creștere în condițiile în care companii precum HP sau Dell par să își regăsească mai greu cadența în această perioadă. Motoarele principale ale profiturilor lui Asus au fost constituite de vânzările crescute de notebook-uri și tablete (compania a vândut 2,3 milioane de tablete) care au compensat din plin scăderile din zona netbook-urilor. Per ansamblu compania a avut vânzări mai mari cam cu 10% față de aceeași perioadă a anului trecut, dar a făcut aceasta în condiții mai profitabile (profiturile nete au crescut cu 43%).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau