Unioniştii schimbă tonul

default

Dimensiune font:

| 24-10-2016 06:00

Un protest al unioniştilor basarabeni organizat în Capitală s-a lăsat cu intervenţia jandarmilor * aceştia şi-au petrecut noaptea de sâmbătă spre duminică în corturi, în Piaţa Universităţii, iar ieri au avut discuţii cu partidele * cel mai vehement în favoarea unirii este Traian Băsescu 

Zeci de basarabeni şi-au petrecut noaptea de sâmbătă spre duminică în corturi amplasate în Piaţa Universităţii, făcând apel către toţi românii să li se alăture, după cum a declarat liderul manifestanţilor, George Simion. Demersul s-a soldat cu intervenţia jandarmilor, care a procedat la ridicare a cinci dintre participanţi, stârnind revolta iniţiatorilor, precum şi a unei părţi a clasei politice. În acest sens, ministrul de Interne Dragoş Tudorache a solicitat inspectorului general al Jandarmeriei Române un raport complet cu privire la evenimentele din Piaţa Victoriei, care au condus la reţinerea celor cinci participanţi la Marşul pentru Basarabia. „Ministrul Afacerilor Interne a precizat că nu va ezita să ia măsuri în situaţia în care au fost săvârşite abuzuri în timpul intervenţiei jandarmilor. Jandarmii au primit dispoziţie să nu intervină în derularea manifestaţiei din Piaţa Universităţii, decât pentru a asigura protecţia participanţilor şi fluidizarea traficului din zonă”, arată un comunicat al Ministerului de Interne.
Ieri, după întâlnirea cu reprezentanţii platformei unioniste „Acţiunea 2012”, senatorul PSD Ecaterina Andronescu a apreciat că solicitările prezentate sunt legitime. Totodată,
Andronescu a anunţat că PSD este deschis la propunerea privind o declaraţie a Parlamentului pe tema unirii României cu Republica Moldova. „Am vorbit cu domnul preşedinte Dragnea să includem acest lucru şi în programul pe care noi îl definitivăm în aceste zile”, a spus ea.
ALDE cere demisia ministrului de Interne
La rândul său, ALDE a cerut ieri demisia ministrului Afacerilor Interne, Dragoş Tudorache, pentru modul în care reprezentanţii MAI au procedat în cazul incidentelor de la marşul unioniştilor. „Cred că se putea găsi o cale a dialogului şi intervenţia de ieri putea fi evitată. O demisie ar fi mai mult decât un gest de responsabilitate, de asumare, dl Tudorache a procedat greşit”, a spus copreşedintele ALDE Daniel Constantin, în urma discuţiei cu liderii unioniştilor. Cât priveşte solicitările unioniştilor,
În opinia sa, primul pas ar trebui să fie un lobby susţinut din partea României la nivelul UE, astfel încât, „prin derogări”, Republica Moldova să intre în comunitatea europeană.
Băsescu, cel mai vehement
Cel mai vocal pe această temă a fost însă preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Traian Băsescu. Acesta a declarat că susţine în totalitate unirea, propunând totodată înfiinţarea unui Minister al Reunificării. „Trebuie vorbit, trebuie creat un minister al Reunificării, pentru că aici drumul este bătătorit. A făcut-o Germania, în condiţiile existenţei actului final de la Helsinki şi exact după prevederile finale ale actului de la Helsinki. Cum la fel, tot după actul final de la Helsinki s-a despărţit Cehoslovacia. Tot în baza aceluiaşi articol 1 care dă drept popoarelor să stabilească pin referendum sau prin vot în Parlament modul cum îşi vor duce viaţa în continuare”, a argumentat Băsescu, el însuşi devenit de curând cetăţean al Republicii Moldova. În opinia sa, România „are doar de câştigat de pe urma reunificării”, din punct de vedere al populaţiei, al teritoriului, plus că va deveni „una dintre puterile agricole ale Europei”. „Având în vedere situaţia din Transnistria, în următorii 10 ani nu se poate realiza reunificarea”, a declarat fostul preşedinte. Întrebat însă când va fi posibilă unirea, liderul PMP a spus că „atunci când va vrea parlamentul de la Chişinău”. Dan CONSTANTINESCU

„România are doar de câştigat de pe urma reunificării” - Traian Băsescu 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei