Vremea se schimbă RADICAL. De când vine frigul în România

default

Dimensiune font:

| 15-10-2018 16:56

Meteorologii prognozează că următoarele două săptămâni vor fi diferite atât din punct de vedere climatologic, cât şi al precipitaţiilor, cu valori termice maxime de 23 - 24 grade Celsius, în primul interval, respectiv mai scăzute şi cu până la 10 grade în unele regiuni, în cel de-al doilea, reiese din prognoza de specialitate pentru intervalul 15 - 28 octombrie, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Începând din 21 octombrie se vor semnala ploi.

 

 
În Banat, până în data de 20 octombrie, regimul termic va fi caracterizat de valori mai ridicate decât în mod obişnuit pentru această perioadă, media temperaturii maxime fiind de 23 - 24 de grade. Ulterior acestei date, vremea va intra într-un proces de răcorire, astfel încât în zilele de 21 şi 22 octombrie se vor înregistra temperaturi medii diurne de 18 - 19 grade, valori normale pentru a doua decadă a lunii octombrie. Din data de 23 octombrie şi până la sfârşitul intervalului, maximele se vor situa sub cele climatologic specifice perioadei, în medie, în jurul valorii de 13 grade. În ceea ce priveşte parcursul minimelor, acestea vor creşte de la 6 - 7 grade, în medie la începutul intervalului, spre medii în jurul a 9 grade în perioada 18 - 21 octombrie, apoi vor scădea treptat spre valori medii de 6 grade în data de 24 octombrie, după care regimul termic nocturn nu se va modifica semnificativ. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată în intervalul 21 - 28 octombrie.

În prima săptămână a intervalului de prognoză, în Crişana, vremea va fi frumoasa şi caldă, media temperaturii maxime fiind de 23 - 24 de grade. Din data de 20 octombrie, vremea se va răci treptat, astfel că temperaturile maxime vor scădea de la valori medii de 22 - 23 de grade spre medii de 13 grade, în data de 24 octombrie. Ulterior acestei date şi până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, variaţiile termice vor fi nesemnificative de la o zi la alta. Temperaturile minime vor creşte de la 6 grade în medie, în primele zile ale intervalului, spre valori medii în jurul a 8 grade până în data de 21 octombrie, după care vor scădea până spre 4 grade în medie până în 24 octombrie. Ploile îşi vor face simţită prezenţa mai ales în intervalul 21 - 28 octombrie.

În Transilvania, în prima parte a intervalului de prognoză, regimul termic va fi caracterizat de valori mai ridicate decât în mod obişnuit, media temperaturii maxime situându-se în jurul a 22 de grade. În perioada 21 - 24 octombrie, temperaturile maxime diurne vor scădea treptat până spre o medie în jurul a 12 grade, valoare ce va caracteriza intervalul 25 - 28 octombrie. Minimele vor creşte de la aproximativ două grade în medie, în prima zi a intervalului, spre medii de 6 - 7 grade, în data de 21 octombrie, apoi vor scădea până spre 3 - 4 grade în medie, în 23 octombrie. Ulterior, până la finalul intervalului de prognoză, variaţiile temperaturilor nocturne vor fi nesemnificative, urmând a se înregistra în medie valori în jurul a două grade Celsius. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi în creştere începând cu data de 19 octombrie, dar mai ales în perioada 23 - 28 octombrie.

Pentru zona Maramureşului, prognoza de specialitate arată că, în primele zile ale intervalului, vremea va fi caracterizată de valori mai ridicate decât cele specifice perioadei, în medie urmând a se înregistra temperaturi maxime de 23 - 24 de grade, până în data de 19 octombrie. Din 20 octombrie, vremea va intra într-un proces de răcire ce va determina scăderea temperaturii până spre medii regionale ale maximelor de 16 grade, în data de 22 octombrie, apoi spre 12 grade, în data de 24 octombrie. După această dată şi până la sfârşitul intervalului de referinţă, variaţiile vor fi nesemnificative, înregistrându-se, în medie, maxime de 11 - 12 grade. Minimele vor creşte până spre valori, în medie regională, în jurul a 7 grade în data de 21 octombrie, pornind de la medii de 4 - 5 grade, în prima zi a intervalului, apoi vor scădea treptat până spre 3 - 4 grade, în medie, în data de 24 octombrie. Până la finalul celei de-a doua săptămâni, nu vor mai fi variaţii notabile, media temperaturii nocturne situându-se în jurul a 3 grade. În acelaşi timp, probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicata în perioada 22 - 28 octombrie.

În Moldova, în primele trei zile, vremea va fi caldă, apoi va intra într-un proces de răcire ce va dura până pe data de 23 octombrie. Ulterior, regimul termic diurn nu se va modifica semnificativ. În medie pe regiune, în perioada 15 - 17 octombrie, vor fi temperaturi maxime de 23 - 24 de grade, iar până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, acestea vor scădea până la 13 - 14 grade. Temperaturile minime vor fi, în general, în creştere pe parcursul primei săptămâni când vor avea valorii medii cuprinse între 6 şi 9 grade, dar vor scădea apoi spre 4 - 5 grade, în medie. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi în creştere începând cu data de 19 octombrie, dar mai ales în perioada 23 - 28 octombrie.

În regiunea Dobrogei, vremea va fi caldă în prima săptămână, apoi se va răci. Astfel, media maximelor se va situa în jurul valorii de 20 de grade până în 20 octombrie; va scădea în zilele de 21 şi 22 octombrie spre 16 grade, valoare ce se va menţine până la finalul perioadei de referinţă. Minimele nocturne se vor încadra pe parcursul primei săptămâni în medie, între 11 şi 13 grade. O scădere de temperatură la valorile nocturne va avea loc şi în cea de-a doua săptămână de prognoză, când media minimelor va fi de 8 - 9 grade. Ploi în general slabe cantitativ vor fi posibile începând cu data de 18 octombrie, însă probabilitatea de apariţie a acestora va fi mai ridicată în perioada 23 - 28 octombrie.

În Muntenia, în intervalul 15 - 20 octombrie, temperatura va avea valori diurne mai ridicate decât cele climatologic specifice perioadei, urmând a se înregistra, în medie regională, maxime în jur de 23 de grade. Apoi, vremea se va răci, astfel că media temperaturii maxime va coborî treptat spre 16 grade în data de 24 octombrie, valoare ce va caracteriza şi perioada 25 - 28 octombrie. Minimele vor creşte de la valori medii de 6 - 7 grade, în data de 15 octombrie, până spre 8 - 9 grade, în medie, în data de 21 octombrie. Ulterior, acestea vor scădea, iar spre sfâşitul intervalului vor fi de 4 - 5 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată în 18, 20 şi 21 octombrie, precum şi în intervalul 23 - 28 octombrie.

În zona Olteniei, până pe data de 20 octombrie, deşi vor fi variaţii în general nesemnificative de la o zi la alta, valorile termice vor caracteriza o vreme caldă, urmând a se înregistra în medie, la scară regională, 22 - 23 de grade. Ulterior acestei date, valorile maxime vor coborî treptat până spre medii de 14 grade în 24 octombrie, pentru ca apoi, până la sfârşitul intervalului de prognoză, variaţiile de la o zi la alta să nu fie notabile. Minimele vor creşte de la o medie de 6 - 7 grade, în prima zi a intervalului de prognoză, până spre valori medii în jurul a 9 grade în 21 octombrie, apoi vor scădea treptat la 6 grade, în 25 octombrie. În ultimele zile ale intervalului, variaţiile temperaturilor minime vor fi neimportante. Precipitaţiile vor fi mai probabile în special în data de 21 octombrie şi în perioada 23 - 28 octombrie.

La munte, în intervalul 15 - 18 octombrie, temperatura medie diurnă va fi de 14 - 15 grade. Ulterior, vremea va intra într-un proces de răcire treptată ce va conduce la scăderea maximelor spre 6 grade, în medie, în data de 24 octombrie. Până la sfârşitul intervalului de prognoză variaţiile nu vor fi semnificative. Minimele vor creşte uşor şi treptat până spre medii de 5 - 6 grade în data de 18 octombrie, pornind de la 4 grade în prima zi a intervalului de prognoză. Vremea se va răci apoi, treptat, până spre valori medii cuprinse între de -2 şi zero grade Celsius. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai ridicată în intervalul 20 - 28 octombrie. realitatea.net

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei