Zece persoane ucise într-un atentat kamikaze la Kabul, după ce talibanii au anunțat numirea noului șef
Dimensiune font:
Cel puțin 10 persoane au fost ucise, iar alte patru rănite, într-un atentat cu kamikaze produs miercuri la periferia vestică a capitalei afgane Kabul și care a vizat un microbuz ce transporta angajați ai unui tribunal.
Bărbatul kamikaze și-a detonat vesta cu explozibil în timp ce mergea pe lângă mașină, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului afgan de Interne. Deflagrația a afectat atât angajați ai tribunalului, cât și civili. Atacul sinucigaș nu a fost deocamdată revendicat, însă survine în aceeași zi în care talibanii afgani au anunțat numele noului lor lider, mollahul Haibatullah Akhundza, care îi va succeda mollahului Mansur, ucis sâmbătă în Pakistan într-un atac cu dronă american.
Mollahul Haibatullah Akhundzada, până acum adjunctul lui Mansur, ‘a fost numit noul șef al emiratului islamic al talibanilor, în urma deciziei unanime a shoura’, consiliul suprem, reunit de urgență începând de duminică, precizează comunicatul talibanilor, care confirmă pentru prima dată oficial moartea mollahului Mansur ‘ca martir într-un tir de dronă american’.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau