ATENȚIE, ȘOFERI! Parlamentarii pregătesc un proiect care vă poate lăsa fără carnet

default

Dimensiune font:

| 24-06-2017 11:28

Șoferii care nu opresc în trafic la dispoziția polițiștilor rutieri riscă să îşi piardă dreptul de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, conform unui proiect de act normativ înregistrat recent la Senat, informează Digi24.

Proiectul de act normativ vizează completarea articolului 102 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.



Forma actuală a art. 102, alineatul 3:

(3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte:

a) conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune;

 

b) conducerea vehiculului cu defecţiuni grave la sistemul de frânare sau la mecanismul de direcţie, constatate de poliţia rutieră împreună cu specialiştii Registrului Auto Român;

c)neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune

Propunerea legislativă vizează introducerea unui nou articol: „c indice 1 - neoprirea la dispoziţia poliţistului rutier aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu”.

În expunerea de motive se arată că „sancţiunea mică dată şoferilor care nu opresc la semnalele poliţistului ruitier îi determină pe aceşta să fugă de poliţie, ignorând cu nonşalanţă dispoziţia de oprire a acestora”, astfel că, „în unele cazuri a fost nevoie de întăriri şi de utilizarea focului de armă”.

Pentru descurajarea unor astfel de cazuri, proiectul propune suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Proiectul este semnat de 20 de parlamentari. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Când se schimbă uleiul de motor și tot ce trebuie să știi despre procedură
19/12/2019 17:09

  Cand se schimbă?  În general, uleiul de motor se schimbă la fiecare 10.000 – 15.000 de km parcursi, in functie de recomandările producătorului sau cel putin o dată pe an. Dacă sc ...

10 aeroporturi insulare superbe din lumea întreagă
28/11/2019 11:49

 Iată cateva dintre cele mai interesante aeroporturi insulare si pistele spectaculoase pe care ai putea să aterizezi in următoarea ta vacantă exotică. Bine ai venit in lumea aeroporturilor inconjurat ...

Impozitul auto, mai scump în 2020. Cum calculezi exact, în funcție de motor, câți bani vei plăti
19/11/2019 08:45

Impozitul auto va fi mai scump in anul 2020. Unii dintre soferi vor plăti mai mult, in functie de anumite categorii de motorizări. Cum calculezi cati bani vei achita? Impozitul auto, mai scump in 2020 Din ...

De ce avioanele de pasageri sunt albe?
18/11/2019 14:58

 Sigur ai observat faptul ca majoritatea aeronavelor de pasageri sunt vopsite in alb. Oare de ce?   E mai ieftin! Vopseaua adauga intre 273 – 544 kg la o aeronava, declara repre ...

Începând cu 2022, UE impune reguli noi. Sunt vizate toate mașinile
11/11/2019 10:10

Siguranta pe care o oferă masinile a devenit in ultimii ani un criteriu din ce in ce mai important pentru clientii de pe piata auto interesati să isi cumpere un nou automobil. Progresul tehnologiei este mai ...

Pentagonul anunță prețurile la avioanele militare F-35 pe următorii trei ani
29/10/2019 19:37

 Pentagonul a anuntat marti detaliile privind pretul convenit cu Lockheed Martin, care ar putea duce la scăderea costurilor pentru avioanele militare F-35 in următorii trei ani, ceea ce ar putea incuraja ...

VIDEO- ACCIDENTE AUTO
20/09/2019 10:48
Cod Rutier 2019: Poți fi oprit de polițiștii de la Rutieră fără motiv? Ce spune legea despre șoferi și drepturile lor
14/09/2019 09:14

  Cod Rutier 2019: Cum poti fi oprit de politia de Rutieră fără motiv? Ce spun drepturile soferului?   Veste bună pentru soferi! În sfarsit ceva care să fie si in ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei