Atenţie, şoferi! Poliţia a început să dea AMENZI şoferilor care nu au maşinile echipate cu cauciucuri de iarnă

default

Dimensiune font:

| 17-01-2018 12:33

Iarna şi-a intrat în drepturi, iar şoferii care ies în trafic sunt obligaţi să aibă maşinile echipate cu cauciucuri de iarnă. Până acum nu au fost date amenzi, însă polițiștii anunţă că vor trece la sancţionarea şoferilor.

 

 De asemenea, niciun șofer nu trebuie să iasă în trafic dacă mașina sa nu este echipată corespunzător. Sunt obiecte care, conform legii, sunt obligatoriu de ținut în portbagaj. Altfel, șoferii riscă amenzi usturătoare și puncte de penalizare.

Trusa medicală, stingătorul de incendiu, vesta reflectorizantă şi cele două triunghiuri reflectorizante, necesare pentru semnalizare în caz de avarie sau accident, trebuie să nu lipsească din orice portbagaj, şi, preferabil, să fie în termenul de valabilitate.

Toate aceste echipamente sunt obligatorii, iar lipsa lor poate duce la amenzi usturătoare.

Sancţiunea prevăzută de Codul Rutier pentru cei care nu au maşinile echipate corespunzător este de 4 sau 5 puncte, echivalentul unei amenzi cuprinse între 580 şi 725 de lei.

Majorarea salariului minim brut, de la 1 ianuarie 2018, ar fi dus automat la modificarea punctului-amendă, având în vedere modul de calcul al acestuia. Totuși, Guvernul a decis anul trecut, prin ordonanță de urgență, să plafoneze punctul-amendă la 145 de lei, această valoare urmând să fie păstrată pe tot parcursul anului 2018. Prin urmare, amenzile nu au crescut la 1 ianuarie, așa cum ar fi fost normal să se întâmple.

De obicei, orice modificare adusă salariului minim atrage automat și modificarea cuantumului amenzilor de circulație. Astfel, dacă salariul minim crește, atunci și amenzile cresc. Asta se întâmplă deoarece Codul rutier prevede că un punct-amendă reprezintă 10% din salariul minim pe economie.

Înainte, salariul minim era de 1.450 de lei, ceea ce înseamnă că un punct-amendă valora 145 de lei. De la 1 ianuarie 2018, salariul minim e de 1.900 de lei, ceea ce înseamnă că un punct-amendă ar trebui să ajungă la 190 de lei. Cu toate acestea, Guvernul a decis stabilirea unei valori fixe a punctului-amendă contravențională privind circulația pe drumurile publice. Plafonarea e prevăzută în OUG nr. 90/2017, act ce a fost deja publicat în Monitorul Oficial.

"Astfel, pentru perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2018, se plafonează punctul-amendă la suma de 145 lei, cât este în prezent, fără a se majora în funcție de salariul minim brut pe economie garantat în plată", scrie într-un comunicat al Executivului.

Cu alte cuvinte, nu se schimbă nimic în cuantumul amenzilor anul acesta față de anul trecut. Punctul-amendă a rămas tot la valoarea de 145 de lei. Trebuie reținut însă că plafonarea e stabilită doar pentru anul 2018. Asta înseamnă că, dacă nu mai intervine o nouă plafonare, din ianuarie 2019, el va crește la 190 de lei.

În funcție de clasele de sancțiuni prevăzute în Codul rutier, șoferii plătesc în continuare:

clasa I: două sau trei puncte-amendă (290 sau 435 de lei);
clasa a II-a: patru sau cinci puncte-amendă (580 sau 725 de lei);
clasa a III-a: de la șase la opt puncte-amendă (de la 870 la 1.160 de lei);
clasa a IV-a: de la nouă la 20 de puncte-amendă (de la 1.305 la 2.900 de lei;);
clasa a V-a: de la 21 la 100 de puncte-amendă (de la 3.045 la 14.500 de lei).

Cu o amendă de 290 sau de 435 de lei vor fi în continuare sancționați șoferii care vorbesc la telefon în timp ce conduc, fără a avea un dispozitiv de tip „mâini libere”, dar și cei care nu semnalizează când schimbă direcția de mers, precum și pasagerii care nu poartă centura de siguranță. De asemenea, și pietonii care încalcă regulile de circulație pot fi amendați cu aceleași sume.

Amenzi de 580 sau 725 de lei se aplică șoferilor care nu acordă prioritate la trecerile de pietoni, trec pe culoarea roşie a semaforului sau depăşesc coloanele de maşini oprite la semafor/trecerea la nivel cu calea ferată, pentru depăşirea vitezei legale cu 21-30 km/h, pentru transportarea minorilor fără a avea în maşină sisteme de siguranţă adecvate (centuri de siguranţă sau scaune pentru copii), dar și pentru situaţii precum nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor şi marcajelor de obligare şi lipsa trusei medicale, a triunghiurilor reflectorizante şi a stingătorului pentru incendii.

O sancțiune ceva mai mare, adică de la 870 la 1.160 de lei se aplică pentru depăşirea vitezei legale cu 31-40 km/h, pentru nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacă astfel se produce un accident cu pagube materiale. Alte exemple de fapte care ar putea fi amendate cu sume cuprinse în acest interval sunt: conducerea cu permisul auto expirat sau circulaţia cu un automobil cu defecţiuni la sistemul de iluminare sau la cel de avertizare sonoră.

Cele mai mari amenzi pentru persoanele fizice sunt cele din clasa a IV-a de sancţiuni, unde amenzile ce pot fi aplicate sunt situate între 1.305 și 2.900 de lei și se aplică: șoferilor care depășesc viteza legală cu 41-50 km/h, pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice (atunci când fapta nu constituie infracţiune), dar și celor care circulă cu maşini cu inspecţia tehnică periodică expirată, care nu efectuează verificarea medicală periodică sau care conduc automobile fără anvelope de iarnă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă ori polei.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:12

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Când se schimbă uleiul de motor și tot ce trebuie să știi despre procedură
19/12/2019 17:09

  Cand se schimbă?  În general, uleiul de motor se schimbă la fiecare 10.000 – 15.000 de km parcursi, in functie de recomandările producătorului sau cel putin o dată pe an. Dacă sc ...

10 aeroporturi insulare superbe din lumea întreagă
28/11/2019 11:49

 Iată cateva dintre cele mai interesante aeroporturi insulare si pistele spectaculoase pe care ai putea să aterizezi in următoarea ta vacantă exotică. Bine ai venit in lumea aeroporturilor inconjurat ...

Impozitul auto, mai scump în 2020. Cum calculezi exact, în funcție de motor, câți bani vei plăti
19/11/2019 08:45

Impozitul auto va fi mai scump in anul 2020. Unii dintre soferi vor plăti mai mult, in functie de anumite categorii de motorizări. Cum calculezi cati bani vei achita? Impozitul auto, mai scump in 2020 Din ...

De ce avioanele de pasageri sunt albe?
18/11/2019 14:58

 Sigur ai observat faptul ca majoritatea aeronavelor de pasageri sunt vopsite in alb. Oare de ce?   E mai ieftin! Vopseaua adauga intre 273 – 544 kg la o aeronava, declara repre ...

Începând cu 2022, UE impune reguli noi. Sunt vizate toate mașinile
11/11/2019 10:10

Siguranta pe care o oferă masinile a devenit in ultimii ani un criteriu din ce in ce mai important pentru clientii de pe piata auto interesati să isi cumpere un nou automobil. Progresul tehnologiei este mai ...

Pentagonul anunță prețurile la avioanele militare F-35 pe următorii trei ani
29/10/2019 19:37

 Pentagonul a anuntat marti detaliile privind pretul convenit cu Lockheed Martin, care ar putea duce la scăderea costurilor pentru avioanele militare F-35 in următorii trei ani, ceea ce ar putea incuraja ...

VIDEO- ACCIDENTE AUTO
20/09/2019 10:48
Cod Rutier 2019: Poți fi oprit de polițiștii de la Rutieră fără motiv? Ce spune legea despre șoferi și drepturile lor
14/09/2019 09:14

  Cod Rutier 2019: Cum poti fi oprit de politia de Rutieră fără motiv? Ce spun drepturile soferului?   Veste bună pentru soferi! În sfarsit ceva care să fie si in ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei