Cea de-a treia generaţie Mini Convertible şi-a făcut apariţia
Dimensiune font:
Constructorul auto britanic Mini a dezvăluit oficial noua generaţie a modelului Convertible, care va fi lansată spre vânzare în martie 2016.
Comparativ cu versiunea pe care o înlocuieşte, noul Convertible este cu 98 mm mai lung, 44 mm mai lat şi 7 mm mai înalt, având aşadar 3.821 mm lungime, 1.727 mm lăţime şi 1.415 mm înălţime. În plus, ampatamentul a fost extins cu 28 mm. Maşina are nevoie de 18 secunde pentru a deschide sau închide, printr-o simplă apăsare de buton, plafonul confecţionat din material textil, la viteze de până la 30 km/h.
Noul Mini Convertible este acum şi mult mai practic deoarece volumul portbagajului a crescut cu 25%, până la 215 litri, atunci când plafonul este ridicat, respectiv la 160 de litri când acesta este strâns. Totodată, capacitatea de depozitare este cu 8 mm mai lată şi, în caz de nevoie, pot fi pliate scaunele din spate.
Propulsia este asigurată de un motor turbo, pe benzină, de 1,5 litri în trei cilindri, capabil să dezvolte 136 CP şi un cuplu de 220 Nm sau de echivalentul diesel cu 116 CP şi 270 Nm. Varianta S este pusă în mişcare de o unitate turbo de 2 litri, în patru cilindri, care generează 192 CP şi un cuplu de 280 Nm, suficient pentru a accelera de la 0 la 100 km/h în 7,2 secunde şi a atinge viteza maximă de 230 km/h, alături de o cutie de viteze manuală cu şase trepte.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau