Cresc tarifele la RCA. Câţi bani vom scoate, în plus, din buzunar pentru asigurările obligatorii

default

Dimensiune font:

| 23-02-2018 16:23

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat vineri tarifele de referinţă pentru poliţele asigurărilor de răspundere civilă auto obligatorii (RCA).

 

Tariful mediu pentru persoanele juridice este cu 9% mai mare decât cel din 2017, iar cel pentru persoanele juridice - cu 11% mai mare.

„Tariful de referinţă mediu ponderat în funcţie de numărul de expuneri pe fiecare segment pentru persoane fizice este de 756 de lei, comparativ cu 692 de lei conform tarifului de referinţă anterior (+9%), iar pentru persoane juridice este de 1.752 de lei, comparativ cu 1.574 de lei conform tarifului de referinţă anterior (+11%)", se arată într-un comunicat al ASF.

Schimbarea relativă a primei de risc de referinţă comparativ cu cea din tariful de referinţă anterior nu este consistentă la nivelul tuturor categoriilor de autovehicule, existând „atât scăderi, cât şi creşteri de valoare", precizează ASF.

Tarifele de referinţă vin în contextul creat de cadrul legislativ primar şi secundar actual, care introduce prevederi şi instrumente noi pentru piaţă. Printre acestea se numără şi un sistem de Bonus-Malus care răsplăteşte comportamentul corect în trafic.

„Acum - precizează ASF - şoferii care ajung la clasa maximă de bonus (B8) primesc o reducere de 50% a tarifului de primă, faţă de 32% cât era prevăzut de reglementările anterioare".

Potrivit ASF, la data de 31 decembrie 2017, conform datelor disponibile din baza de date CEDAM, aproximativ 83% din poliţele RCA pentru persoane fizice se află în clasele de bonus B1-B8, în categoria maximă B8 aflându-se 48% din poliţe. Pentru persoanele juridice, aproximativ 76% din poliţe se află în clasele de bonus B1-B8, în categoria maximă B8 aflându-se 26% din poliţe. Astfel, ca urmare a modificării legislaţiei cu privire la sistemul de Bonus-Malus, „reducerile procentuale disponibile sunt mai mari decât au fost aplicate în trecut", menţionează ASF.

Tarifele de referinţă au fost calculate, potrivit prevederilor legale, de o companie independentă - Deloitte Audit SRL - în funcţie de: categoriile de vehicule (autoturisme, autovehicule transport marfă, autovehicule transport persoane etc.), de tipul asiguratului (persoană juridică/persoană fizică), de vârsta asiguraţilor în cazul persoanelor fizice, precum şi de caracteristicile tehnice ale vehiculelor (capacitatea cilindrică sau puterea, masa maximă autorizată, numărul de locuri).

Tariful de referinţă este un reper pentru consumatori în ceea ce priveşte preţul poliţelor auto obligatorii şi reprezintă, împreună cu factorul N, elementele în baza cărora este stabilit pragul aferent încadrării unui asigurat în categoria de client cu risc ridicat. Tarifele de referinţă nu reprezintă tarife la care sunt încheiate poliţele RCA în piaţă.

ASF este autoritatea naţională pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital, care însumează peste 10 milioane de participanţi. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Când se schimbă uleiul de motor și tot ce trebuie să știi despre procedură
19/12/2019 17:09

  Cand se schimbă?  În general, uleiul de motor se schimbă la fiecare 10.000 – 15.000 de km parcursi, in functie de recomandările producătorului sau cel putin o dată pe an. Dacă sc ...

10 aeroporturi insulare superbe din lumea întreagă
28/11/2019 11:49

 Iată cateva dintre cele mai interesante aeroporturi insulare si pistele spectaculoase pe care ai putea să aterizezi in următoarea ta vacantă exotică. Bine ai venit in lumea aeroporturilor inconjurat ...

Impozitul auto, mai scump în 2020. Cum calculezi exact, în funcție de motor, câți bani vei plăti
19/11/2019 08:45

Impozitul auto va fi mai scump in anul 2020. Unii dintre soferi vor plăti mai mult, in functie de anumite categorii de motorizări. Cum calculezi cati bani vei achita? Impozitul auto, mai scump in 2020 Din ...

De ce avioanele de pasageri sunt albe?
18/11/2019 14:58

 Sigur ai observat faptul ca majoritatea aeronavelor de pasageri sunt vopsite in alb. Oare de ce?   E mai ieftin! Vopseaua adauga intre 273 – 544 kg la o aeronava, declara repre ...

Începând cu 2022, UE impune reguli noi. Sunt vizate toate mașinile
11/11/2019 10:10

Siguranta pe care o oferă masinile a devenit in ultimii ani un criteriu din ce in ce mai important pentru clientii de pe piata auto interesati să isi cumpere un nou automobil. Progresul tehnologiei este mai ...

Pentagonul anunță prețurile la avioanele militare F-35 pe următorii trei ani
29/10/2019 19:37

 Pentagonul a anuntat marti detaliile privind pretul convenit cu Lockheed Martin, care ar putea duce la scăderea costurilor pentru avioanele militare F-35 in următorii trei ani, ceea ce ar putea incuraja ...

VIDEO- ACCIDENTE AUTO
20/09/2019 10:48
Cod Rutier 2019: Poți fi oprit de polițiștii de la Rutieră fără motiv? Ce spune legea despre șoferi și drepturile lor
14/09/2019 09:14

  Cod Rutier 2019: Cum poti fi oprit de politia de Rutieră fără motiv? Ce spun drepturile soferului?   Veste bună pentru soferi! În sfarsit ceva care să fie si in ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei