Duster Army şi Duster Pick-up, vedete la parada militară
Dimensiune font:
Cu ocazia paradei militare organizate de Ziua Naţională a României, publicul a putut urmări defilarea unei formaţii de vehicule Dacia aflate în dotarea forţelor Ministerului Apărării Naţionale (MApN), dar şi ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Vedetele paradei au fost însă cele două vehicule Duster Army şi Pick-Up Army, gândite şi adaptate de ingineria Grupului Renault din România în colaborare cu parteneri români pentru a răspunde nevoilor Armatei Române.
Duster Army este un vehicul 4x4 echipat cu un motor Diesel de 110 CP. Duster Army respectă standardele militare NATO pentru această categorie de vehicule, având capacitatea de a fi aeropurtat.
Dispune de protecţii exterioare suplimentare şi sisteme de conexiune mecanică şi electrică cu alte vehicule militare (prize electrice de 12 V şi 24 V şi dispozitive de remorcare şi tractare, inclusiv troliu electric). Sistemul de iluminare „black out” şi vopseaua aplicată îi asigură camuflajul în operaţiunile militare.
Pick-Up Army este un vehicul 4x4 cu două locuri, echipat cu un motor Diesel de 110 CP, transformat dintr-un Duster de serie, în colaborare cu carosierul ROMTURINGIA. Vehiculul dispune de protecţii exterioare suplimentare şi este dotat cu echipament militar de supraveghere.
În cadrul aceluiaşi eveniment, modelul Duster s-a făcut în egală măsură remarcat și în momentul defilării trupelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau