Fiat 500 facelift debutează în industria auto
Dimensiune font:
Producătorul auto italian Fiat a dezvăluit cea mai recentă versiune a citadinei 500, asupra căreia susţine că a efectuat aproximativ 1.800 de modificări de design, anunţă Autoplay.
Printre cele mai evidente schimbări se numără farurile revizuite şi încercuite de noi lumini cu LED pentru deplasarea pe timp de zi, lămpile redesenate, multiplele accente cromate, jantele din aliaj de 15 sau 16 inch disponibile în forme diverse şi noile nuanţe pentru caroserie, precum Glam Coral sau Avantgarde Bordeaux.
Interiorul se mândreşte cu un volan nou, scaune ergonomice, opţiuni suplimentare pentru tapiţerie, o înfăţişare distinctă a consolei centrale, precum şi cu o ambianţă mai liniştită ca urmare a utilizării unor materiale de calitate superioară pentru antifonarea maşinii. În plus, versiunea Lounge beneficiază de sistemul de infotainment Uconnect însoţit de un ecran tactil cu diagonala de 5 inch şi de un display TFT de 7 inch în cadrul panoului de instrumente.
În ceea ce priveşte motorizarea, modelul 500 facelift este echipat cu unităţi care respectă normele Euro 6 şi funcţionează împreună cu transmisii manuală în cinci sau şase trepte de viteză ori alături de cutia de viteze robotizată Dualogic. În momentul lansării vor fi disponibile propulsorul de 1,2 litri cu 69 CP şi cel TwinAir de 0,9 litri cu 85 CP sau 105 CP.
Vânzarea noului Fiat 500 facelift va fi demarată în toamna acestui an.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau