Giganţii auto au decretat: perioada cea mai grea a trecut!
Dimensiune font:
Carlos Ghosn, directorul general al alianţei Renault-Nissan, a declarat că grupul auto francez va ieşi din criză în 2015-2016 şi va fi o companie mult mai puternică. Într-un interviu acordat cu ocazia aniversării a 80 de ani de la crearea Nissan, Carlos Ghosn a a promis că tot ceea ce a făcut în cei 12 ani în care s-a aflat în fruntea constructorului japonez este posibil şi la Renault. „Este nevoie de timp. Dacă aş fi făcut ceea ce am făcut la Nissan în mijlocul unei crize similare cu cea pe care Europa a înregistrat-o în ultimii cinci ani pot să vă asigur că rezultatele nu ar fi fost aceleaşi. În cazul Renault, ultimii cinci ani nu au fost foarte uşori. Acestea fiind zise, Renault are un bilanţ sănătos şi va ieşi din criză mai puternic decât a intrat”, a apreciat Ghosn, el adăugând că „Renault trebuie comparat cu egalii săi - Fiat, PSA Peugeot Citroen, Ford Europe şi Opel. Cu ieşirea din criză care se profilează în prezent în Europa cred că în 2015-2016 veţi vedea un Renault mai puternic decât era la intrarea în criză în 2007”.
Renault deţine, în prezent, 43,4% din acţiunile Nissan, care la rândul său deţine 15% din acţiunile Renault. De la fuziunea lor, în 1999, cei doi parteneri derulează o serie de achiziţii comune pentru a reduce costurile. Carlos Ghosn ocupă postul de director general atât la Renault, cât şi la Nissan.
Redresarea şi stabilitatea merg mână-n mână
Stephen Odell, directorul Ford Europe, unul din concurenţii direct indicaţi de Ghosn, a menţionat că redresarea Ford în Europa se extinde deoarece piaţa auto se stabilizează, chiar dacă mai trebuie adoptate măsuri suplimentare privind controlul costurilor şi lansarea de noi modele, înainte de promisa revenire pe profit. Odell a dat asigurări că producătorul auto american este în grafic pentru a fi profitabil în Europa, în 2015, datorită redresării cererii, indiferent dacă rivalii vor urma sau nu exemplul Ford de a reduce capacităţile de producţie. „Există suficiente semnale că s-a depăşit perioada cea mai dificilă”, a explicat şeful Ford Europe.
Ford se aşteaptă ca înmatriculările în Europa occidentală să se stabilizeze la 13,5 milioane de vehicule în acest an şi să revină pe creştere anul viitor, a afirmat Odell. Deşi încă sunt mult sub nivelul înregistrat înaintea crizei, de 18,5 milioane de vehicule, Ford crede că piaţa auto este în grafic cu estimarea privind comercializarea a 15 milioane de vehicule. „Nu este un plan excesiv de optimist. Nu depinde prea mult de ce se întâmplă în industria auto”, a precizat Odell. Acesta a adăugat că este nevoie de un control al costurilor şi de lansarea unor modele de succes, pentru revenirea pe profit în 2015.
Ford a închis două unităţi de producţie în Marea Britanie şi va închide anul viitor o mare fabrică din Genk, Belgia, eliminând în total 6.200 de locuri de muncă. Pierderile din Europa s-au atenuat la 228 de milioane de dolari în trimestrul al III-lea, o îmbunătăţire faţă de pierderile de 470 de milioane de dolari în perioada similară din 2012.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau