Mașina cu heliport, un concept autonom pentru viitor
Dimensiune font:
O companie elvețiană a creat o mașină sport care se conduce singură, în timp ce pasagerii se ocupă de pilotarea dronei atașate în partea din spate.
Elvețienii de la Rinspeed, care se ocupă de modificarea mașinilor, vor prezenta un concept inedit în cadrul Salonului Auto de la Geneva. Conceptul se numește Etos, și la fel ca celelalte proiecte recente, se concentrează în jurul ideii de transport autonom.
Cu toate astea, în loc să conceapă o sufragerie pe patru roți, cum deja ne-au obișnuit constructorii auto când vine vorba de conceptele autonome, compania elvețiană a construit o mașină sport. La prima vedere nu este nimic rău în asta. Și totuși, care este bucuria de a avea o mașină sport dacă nu o poți conduce? Constructorii s-au gândit și la asta, iar mașina va funcționa atât în modul autonom, cât și în modul clasic.
Potrivit celor de la Autoblog, volanul lui Etos se împăturește atunci când mașina este trecută pe modul autonom, în timp ce două ecrane interactive se apropie de pasageri, pentru a le asigura distracția. Sistemul de infotainment beneficiază de un asistent personal precum Siri sau Cortana care asigură buna dispoziție, conectivitatea și siguranța la bord. Dar asta nu este nici pe departe caracteristica interesantă a acestei mașini.
În partea din spate, aceasta dispune de un mini heliport, de unde decolează o dronă controlată prin telecomandă. Utilitatea acesteia nu a fost încă demonstrată, dar producătorii se amuză spunând că ar putea livra un buchet de flori unei fete drăguțe de pe stradă, sau ar putea înregistra filmulețe pe care să le redea în timp real prietenilor care nu se află alături de tine.
Deși conceptul este unul interesant, nu știm câte șanse are să fie transformat în realitate. Industria auto se îndreaptă cu pași mari spre realizarea visului de a fi condus de mașină, în timp ce te relaxezi interacționând cu sistemele de divertisment de la bord. Totuși, conceptele companiilor precum Mercedes, Volvo sau Toyota sunt mult mai realiste.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau