Noul Volvo V90 va fi dezvăluit oficial pe 18 februarie
Dimensiune font:
Producătorul auto suedez Volvo a anunţat că va prezenta noul model V90 săptămâna viitoare, în cadrul unui eveniment special, desfăşurat în capitala Stockholm.
Cu această ocazie, compania a publicat mai multe fotografii prin care doreşte să arate evoluţia break-urilor sale de-a lungul a peste şase decenii. Volvo a vândut până în prezent mai mult de şase milioane de automobile break, numărul reprezentând aproximativ o treime din volumul total de livrări înregistrat începând cu anul 1927, atunci când firma a luat naştere.
Printre vehiculele care s-au bucurat de aprecierea publicului se află Duett (1953), Amazon (1962), 1800 ES (1971), 245 (1974), 960 (1990) şi 850 T5-R (1994).
Cât despre V90, el va fi o versiune break a recent lansatului sedan de clasă medie S90. Debutul său public este programat să aibă loc la ediţia din acest an a Salonului Auto de la Geneva.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau