Ori simţi în câteva minute, ori nu afli niciodată!

 

O vreme mohorâtă, de început de toamnă, m-a condus pe drumul spre Ford Iaşi, acolo unde era prevăzută întâlnirea cu Noul Ford Mustang. Soarele nu se mai arătase de câteva zile, dar altceva mă cam punea pe gânduri. Pe parbriz începeau să apară primele semne că ploaia nu era prea departe şi deja nu mă mai gândeam cum va fi întâlnirea cu legendarul model. Mă tot gândisem cu vreo câteva ore înainte, mai ales că ştiam că va fi una scurtă, cumplit de scurtă. Ratasem posibilitatea de a-l testa pe un circuit din apropierea Bucureştiului, însă ştiam că va veni la Iaşi cu ocazia etapei din Campionatul Naţional de Raliuri şi nu eram din cale-afară de panicat. Am întrebat care este traseul şi mi s-a spus că până la Mănăstirea Hadâmbu, iar acolo vom schimba maşina. Da, pentru că au fost disponibile atât GT-ul de 5.0 litri şi 420 CP (45.000 de euro cu TVA inclusă), cât şi cabrioletul de 2,3 litri ce dezvoltă 314 CP.

Cu Mustang e mai simplu

Am ales să merg întâi cu GT-ul şi gândul îmi zbura prin virajele de pe dealurile de până la Hadâmbu. Am urcat la volan şi am găsit greu centura de siguranţă, aşezată parcă prea în spate decât sunt obişnuit la maşinile în două portiere. Nici locul în scaun nu mi l-am găsit din prima tot încercând să văd cum să mă mulez pe el, atât de îngust mi se părea. Nu mai spun că era tare. M-am cam foit la început, dar nu prea mai aveam răbdare. Mi-am reglat oglinzile şi am pornit motorul. Uzina de sub imensa capotă s-a pus în mişcare şi chiar am spus că sunt curios să văd cum este exploatat acolo spaţiul, dacă nu cumva bate vântul şi capota este de dimensiunea unui tanc doar pentru impresie. Să nu credeţi că am început să vorbesc singur de cum urcat în Mustang. În dreapta se afla un instructor de la Napoca Rally Academy şi mi-a răspuns, calm, că „e plin sub capotă”.

Trebuia să fac stânga într-o zonă foarte aglomerată, cu trafic intens şi cu maşini care au ceva viteză pe acolo. De regulă cam ai de stat până să poţi efectua manevra, dar cu Mustang devine ceva mai simplu. Da, cu Mustang m-am încadrat imediat, aşa cum cu maşina mea n-aş fi avut curaj să încerc. Cum am trecut în viteza a doua şi am accelerat n-am rămas surprins de forţa maşinii. Nu m-am lipit şi mai bine de spătarul scaunului în care deja mă simţeam confortabil, dar un pic chiar m-a speriat sunetul provocat de motor. Sunet de forţă brută, de duritate extremă. N-am avut timp să aprofundez, pentru că urma un viraj la dreapta.

Nicio şansă să ajung într-a şasea cum vreau eu

Din obişnuinţă schimbam cam repede vitezele şi nu pentru că eram sfătuit de la bord. Chiar am şi declarat că nu pricep de ce la GT o fi pus acel sfătuitor. Cine oare schimbă vitezele în Mustang când vede săgeata aia verde? Probabil nimeni. Am început să urc un pic în turaţie, iar pe o linie dreaptă am accelerat aşa cum îmi place mie aflându-mă în treapta a treia. Am avut senzaţia că îmi iau zborul, uzina de sub capotă s-a pus serios pe treabă, am trecut în a patra şi deja motorul suna înfricoşător. Am întrebat dacă voi apuca să rulez şi în treapta a şasea şi mi s-a sus că puteam cupla fără emoţii. Eu însă voiam să rulez în a şasea la ordinul motorului, nu ca să-i testez elasticitatea. Îl văzusem că trage din plin şi pe la 1.500 de ture, însă răspunsul, pe un ton la fel de calm, a fost că nu voi avea pe unde să ajung la ce vreau eu.

Vă spuneam că deja începeam să prind aripi, dar trebuia să mă liniştesc pentru că intram într-o localitate. Doi copilaşi ne făceau din mâini, zâmbindu-i Mustangului. Nu eram primul care trecea pe acolo şi probabil că au fost scoşi la poartă de zgomotul motorului. Începusem să prind încredere în maşină, dar carosabilul începea să fie acoperit de apă şi am fost sfătuit s-o las mai moale. Nu aveam alternativă, dar speram ca pe dealurile de pe lângă Hadâmbu să fie uscat. N-am avut cine ştie ce curbe în care să forţez un pic maşina. Să intru cu 160 km/h atunci când drumul coteşte puţin nu era suficient, aşa că rulam destul de paşnic când am văzut indicatorul spre mănăstire. „Virăm la dreapta şi schimbăm”, mi s-a spus. „Cum adică schimbăm? Nu ajungem la Hadâmbu”, am întrebat nedumerit. „Nu”, mi s-a răspuns la fel de calm.

Ploaia mi-a arătat interiorul

Gândurile mele cu Mustang prin viraje s-au risipit şi iată-mă deja în scaunul moale al cabrioletului. Eram cumva dezamăgit, iar zgomotul motorului de 2,3 litri, deşi destul de bine reprodus de boxe, nu se compară totuşi cu cel provocat de GT. Nu pentru că m-aş fi obişnuit cu el, dar nu-mi provoca nici pic de spaimă deşi îl turam până îi era tăiată alimentarea la 7.000 rot/min. Direcţia mi s-a părut mai rigidă şi mi s-a explicat că din cauză că maşina este mai uşoară cu vreo 300 kilograme. Nu putea să nu-mi placă atunci când de pe dreapta o ceată de adolescenţi ne întâmpina cu pumnul drept strâns şi cu degetul arătător îndreptat în sus. Nu poate să nu-ţi placă Mustangul chiar şi dacă îl vezi trecând pe lângă tine. Îl vezi de la câţiva metri şi nu se pot lăuda mulţi cu aşa ceva.

N-am trecut în prea mare viteză pentru că eram printr-o localitate, dar când am început să calc iarăşi acceleraţia să mai văd diferenţe faţă de reperele stabilite de GT iar a început să plouă. „Acum este cel mai periculos, când cad primii stropi de ploaie. E ca o mâzgă, iar la viteze foarte mari maşina chiar poate deveni incontrolabilă”, mi s-a recomandat din dreapta.

Rulam încet şi am început să mă uit pe consola centrală dominată de SYNC 2, ca la Focus. Clapete la baza consolei, că doar mă aflam într-o maşină sport, cea mai căutată maşină sport a momentului în Europa. Ploaia se înteţise, aşa că de condus sportiv nici nu mai putea fi vorba. De fapt nici nu prea aş mai fi avut pe unde să mă bucur pe deplin de Noul Mustang, că traseul era ca şi încheiat. Pe cabriolet am avut timp să văd şi un consum mediu sub 13 litri la sută, însă cam asta a fost tot în cele patruzeci de minute petrecute în ambele maşini.

Multe, foarte multe aş mai fi avut de descoperit, însă capota imensă pe care o vedeam în faţă o văd şi acum, sunetul înfricoşător al motorului încă îmi provoacă ceva fiori, iar senzaţia că-mi iau zborul o voi folosi atunci când voi avea şi momente mai puţin reuşite pentru a le depăşi mai uşor. Iar astea ori le simţi în câteva minute, ori nu le afli niciodată! Dragoş GAŞPAR

 

Credit foto: Liviu Chirica