Papa Francisc a primit cheile unui autovehicul Opel Ampera-e
Dimensiune font:
Opel va contribui la ambiţiosul obiectiv de a transforma Vaticanul în primul stat din lume fără emisii de CO2 prin utilizarea de surse de energie regenerabilă şi electromobilitate. Dr. Karl-Thomas Neumann, CEO-ul Opel, a avut o întâlnire cu Sfinţia Sa Papa Francisc pe marginea conferinţei „Laudato Sì: sustenabilitatea comunicării şi inovaţiei” şi i-a înmânat acestuia cheile unui autovehicul Opel Ampera-e nou.
„Noi, cei de la Opel, suntem mândri că putem contribui la îndeplinirea ambiţioaselor obiective ale statului Vatican. Noul nostru autovehicul Ampera-e va face electromobilitatea accesibilă pentru utilizarea zilnică, fără niciun fel de compromisuri”, a declarat Dr. Karl-Thomas Neumann, CEO Opel.
Conferinţa, care a reunit reprezentanţi ai instituţiilor, antreprenori, experţi şi lideri de opinie, a abordat principalele probleme legate de protecţia mediului, inclusiv chestiuni referitoare la mobilitatea viitorului. În timpul acestei conferinţe, statul Vatican, Opel şi furnizorul italian de energie Enel şi-au luat angajamentul să dezvolte un program de mobilitate durabil pentru acest stat.
Opel Ampera-e redefineşte electromobilitatea prin autonomia sa în modul electric de 520 km (conform NEDC) - cu cel puţin 100 km mai mare faţă de cel mai apropiat rival din segmentul său aflat în prezent în circulaţie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau