Toyota rămâne cel mai valoros brand auto din lume
Dimensiune font:
Pentru al 11-lea an consecutiv, Toyota a fost desemnată cea mai valoroasă marcă din industria auto mondială, fiind urmată îndeaproape de Mercedes-Benz şi BMW. Primele trei poziţii în clasamentul întocmit de Interbrand au fost ocupate de Apple, Google şi Coca-Cola, însă nici Toyota nu a fost departe de ele, situându-se de această dată în dreptul numărului 8, cu două locuri mai sus faţă de anul trecut. Din topul celor mai valoroase 100 de brand-uri din lume fac parte 13 mărci auto, la fel ca în 2013, dar noutatea o reprezintă faptul că Ferrari a fost surclasată de Land Rover (locul 91), informează Autoplay.
Ierarhizarea se face pe baza performanţelor financiare ale mărcilor, influenţa pe care o au asupra alegerilor făcute de clienţi, preţul şi veniturile anuale. Trei dintre cele cinci brand-uri care au avut cele mai mari creşteri în anul precedent au fost din industria auto. Audi a consemnat un avans cu 27% a valorii brand-ului său, ajungând la 9,83 miliarde de dolari şi urcând de pe 51 pe locul 45. Valoarea mărcii Volkswagen s-a majorat cu 23%, până la 13,72 miliarde de dolari, fapt care a contribuit la urcarea cu trei poziţii, până pe 31. Procentul înregistrat de Nissan a fost tot de 23%, până la 7,62 miliarde de dolari, avansând pe locul 56, faţă de 65 anul trecut.
Dar iată cum se prezintă clasamentul celor mai valoroase mărci auto din lume: 1. Toyota (locul 8 în topul general), 2. Mercedes-Benz (locul 10), 3. BMW (locul 11), 4. Honda (locul 20), 5. Volkswagen (locul 31), 6. Ford (locul 39), 7. Hyundai (locul 40), 8. Audi (locul 45), 9. Nissan (locul 65), 10. Porsche (locul 60), 11. Kia (locul 74), 12. Chevrolet (locul 82), 13. Land Rover (locul 91).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau