Vom avea o lege a RCA. Dosarul de daună va fi gata în 50 de zile
Dimensiune font:
Poliţele RCA vor avea o lege proprie, promit specialiştii Autorităţii pentru Supraveghere Financiară (ASF). Asigurătorii nu vor mai putea să tragă de timp când vine vorba de daune, pentru că vor fi obligaţi să facă către atelierele de reparaţii în cel mult 50 de zile.
Normele actuale prevăd ca plata despăgubirilor să fie făcută în maximum 15 zile de la finalizarea dosarului. Reprezentanţii service-urilor susţin că nimeni nu respectă acest termen. Tocmai de aceea, ei cred că e nevoie şi de sancţiuni pentru firmele care nu plătesc la timp. Legea la care lucrează Autoritatea pentru Supraveghere Financiară va fi gata la sfârşitul acestei luni.
ASF nu are un model de lege, însă, pentru a se inspira, se uită la piața asigurărilor din Cehia și Austria. Noua lege se va adăuga mai multor prevederi apărute în ultima perioadă, elaborate de către ASF, precum legea 237 privind regimul Solvabilitate II, legea Fondului de Garantare și legea rezoluției.
ASF a constatat la sfârşitul anului trecut că poliţele RCA s-au scumpit cu o treime după falimentul Astra. Ca să nu mai existe situaţii similare, a fost înfiinţat un fond de rezoluţie la care asiguratorii vor contribui lunar.
50 de milioane de lei trebuie strânşi de la toţi asiguratorii din piaţă. Specialiştii sunt de părere că banii vor fi plătiţi de fapt tot de cei care încheie asigurări obligatorii. O soluţie ca poliţele obligatorii să nu crească ar fi ca asiguratorii să câştige bani din alte zone – de la asigurările facultative, de exemplu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau