Copil în spital, după ce a fost bătut de tată

default

Dimensiune font:

| 21-03-2018 06:10

 * alţi patru fraţi au fost preluaţi în regim de urgenţă de Protecţia Copilului

Anchetă într-o familie din comuna Parincea după ce un băieţel vârstă de nouă ani a fost adus la Spitalul Judeţean Bacău – Secţia Pediatrie cu răni destul de grave la nivelul urechilor. Toată lumea arată cu degetul spre tatăl său, în grija căruia au rămas cei cinci copii (trei băieţi şi două fete) după ce mama lor a plecat de acasă la începutul acestui an. O altă soră, cea mai mare, în vârstă de 15 ani, a părăsit şi ea locuinţa după plecarea mamei şi s-a dus la bunicii materni. Când echipa de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Bacău a ajuns în comună a găsit acasă două fetiţe de 4 şi 5 ani şi doi băieţi de 8 şi 12 ani, iar în urma anchetei au ajuns la concluzia că minorii nu mai pot rămâne acolo. „Sesizarea a venit din partea Primăriei Parincea. La sosirea echipei noastre cu reprezentanţi de la primărie şi poliţie, care deja interveniseră, s-a decis ca aceşti copii să fie preluaţi, în sistemul de protecţie, în regim de urgenţă, fără ca tatăl să se opună”, a declarat Marian Vătămănescu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Bacău. Trei dintre ei au fost duşi în centrul de primire în regim de urgenţă, iar unul, care este nevăzător, va fi îngrijit într-un centru de specialitate. Fata de 15 ani a rămas în continuare în grija bunicilor, iar băiatul de nouă ani a spus de pe patul de spital că nu mai vrea să se întoarcă acasă, urmând ca după externare să ajungă alături de fraţii lui în centru, unde vor sta până se va stabili o altă măsura de protecţie pentru ei. Florin CRĂCIUN

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Căutat de italieni, găsit de băcăuani
30/11/2012 08:47

  Poliţiştii băcăuani au depistat un bărbat de 35 de ani căutat de autorităţile băcăuane intr-un dosar pentru proxenetism. Bărbatul, pe numele căruia fusese emis un mandat european de arestare ...

Pensionarii din Bacău şi-au vărsat năduful la Prefectură
30/11/2012 08:47

  Potrivit datelor deţinute de cele două instituţii medicale, la nivelul judeţului, se observă o accentuare a procesului de imbătranire demografică. A scăzut foarte mult ponderea populaţiei tiner ...

Beat şi fără permis, pe motor
30/11/2012 08:45

  Poliţiştii au depistat in trafic un tanăr e 26 de ani, din comuna Racova, in timp ce conducea o motocicletă pe un drum comunal, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehi ...

Bacăul are o nouă clinică oftalmologică
30/11/2012 08:45

  Oficialităţi din administraţia publică şi domeniul medical au participat, miercuri, la inaugurarea Clinicii Oftalmologice Gauss, cu sediul in strada Ioniţă Sandu Sturdza nr. 39. Urmare a unei inv ...

Brazi de Crăciun din pădurile Bacăului
29/11/2012 09:05

  Direcţia Silvică va tăia pentru sărbătorile de iarnă peste 3.000 de pomi de Crăciun. Preţurile vor incepe de la 20 de lei şi pot ajunge pană la 2.000 de lei. Diferenţa o face inălţimea brad ...

ISU Bacău a primit opt autospeciale complet echipate pentru intervenţii de urgenţă
29/11/2012 09:00

  Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a intrat marţi, 27 noiembrie, in posesia a opt autospeciale de ultimă generaţie, complet dotate pentru operaţiuni de salvare in situaţii de ...

Jandarmi băcăuani, premiaţi de ministrul Duşa
29/11/2012 08:59

  Trei jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi au fost premiaţi, la inceputul acestei săptămani, de către ministrul administraţiei şi internelor, Mircea Duşa. Ei au participat la ...

Paraşutiştii se pregătesc de sărbătoare
28/11/2012 09:01

  Militarii Batalionului 630 Paraşutişti „Smaranda Brăescu” organizează maine, intre orele 11 şi 14, Ziua Porţilor Deschise cu ocazia sărbătoririi a 22 de ani de la infiinţare, la sed ...

Un băcăuan a violat o bătrână şi a fugit
28/11/2012 09:00

  Bătrana işi aminteşte că luni seară era acasă cand un bărbat din sat a intrat peste ea. „A dat uşa de perete, a intrat in casă şi forţat şi-o bătut joc de mine. Cand am vrut să strig ...

Contribuabilii din Bacău s-au întâlnit cu Fiscul
28/11/2012 09:00

  Agenţii economici au dat curs invitaţiei Direcţiei Generale de Finanţe Publice (DGFP) şi au fost prezenţi in număr mare la simpozionul de prezentare al Ghidului privind aplicarea sistemului de TV ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei