NEBUNIA ZILEI- IQ-ul mediu al locuitorilor din Năvodari s-a dublat după ce primarul le-a tăiat cablul TV

default

Dimensiune font:

| 20-10-2015 07:43

 Scandalul din Năvodari ia amploare. La nici 24 de ore de când primarul a tăiat cablul în oraș, ca să nu apară un reportaj cu matrapazlâcurile lui, inteligența din localitatea de la malul mării aproape s-a dublat. Lipsiți de plăcerea televizorului, năvodărenii au încercat să găsească altceva cu ce să-și umple timpul. Primul care a resimțit efectele a fost fizicianul Stephen Hawking care a s-a trezit contestat în câteva teorii privind curbura spațiului și a timpului. 

iq-navodari.jpg

„Era să cad de pe scaun când am citit ce teorii revoluționare privind transportul cuantic și reversibilitatea timpului au locuitorii din Năvodari. Îmi pare rău că nu pot să le răspund la toți”, a declarat cunoscutul savant englez. Un locuitor al orașului, Constantin Velcea,l-a provocat pe Kasparov la câteva partide de șah rapid și, până acum, conduce cu 6-3, fără nici o remiză. „Îmi cer scuze față de colegi”, a spus Velcea, „nu am fost suficient de atent și am pierdut trei partide, pentru că joc în paralel și cu Karpov, ne trimitem mutările prin Whatsapp”. 

Mișcările din Năvodari au început să ia amploare dup-amiaza, când s-au întors oamenii de la muncă. „Au venit și au dărmat biserica și vor să construiască în locul ei o școală și un dispensar medical”, s-a plâns un funcționar din primărie. Dealtfel, nici angajații statului nu au scăpat de creșterea IQ-ului în oraș. „Am fost adunați, ca animalele, dați afară din clădiri și trimiși la munca câmpului. Ne-au spus că atât ne duce capul”. 

Cel mai grav afectat a fost primarul orașului, căruia dublarea IQ-ului l-a dus la amețitoarea sumă de 70 de puncte. „Acum a învățat brusc să citească și s-a luat cu mâinile de cap când a văzut ce scrie pe documentele alea pe care le semna «ca primarul»”, a povestit un localnic. 

http://www.timesnewroman.ro/

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
BANCUL ZILEI-Moș Crăciun
24/12/2021 05:12

Dacă mă răpeste Mos Crăciun, inseamnă că sunt sigur pe lista de dorinte a cuiva…    

BANCUL ZILEI - Sotul se intoarce de la vanatoare
26/06/2021 09:00

Sotul se intoarce de la vanatoare. - Ei, cum a fost vanatoarea, dragul meu? - Sa zicem asa: luna asta n-o sa mai cumparam carne! - Ai impuscat un cerb??? - Nu, am baut tot salariul. 

BANCUL ZILEI-Moș Crăciun
31/12/2019 05:12

Cu o săptămană inainte de revelion, sotia isi intreabă sotul: – Dragă, noi ce facem de revelion? Unde mergem? – Nu stiu, nevastă,& ...

BANCUL ZILEI-Domnule doctor
28/12/2019 14:19

 Un moş merge la doctor. Acesta il intreabă: -- Cum stai cu inima, cu plămanii? -- Foarte bine. -- Dar e ceva care te supără? -- Da, am o problemă: cand fac sex, aud fluierături in urechi. -- C ...

Tare! Au facut sex nebun o noapte intreaga, pana cand...
27/12/2019 10:40

 "Dupa o lunga si fierbinte noapte de sex nebun, el observa pe noptiera partenerei sale poza unui alt barbat si incepe sa puna intrebari: - Este sotul tau? intreaba el nervos - Nu, blegule, ii r ...

BANCUL ZILEI-Vasile
27/12/2019 05:57

1. Într-un apartament al unui bloc select de locuinţe locuieşte o fată bătrană. O vecină o intreabă mereu de ce nu se căsătoreşte, de ce nu-şi găseşte şi ea un bărbat cumsecade. - De ce? r ...

BANCUL ZILEI- Leul
26/12/2019 08:36

 Leul cheama toate animalele si le spune: - Cei frumosi in stanga, cei destepti in dreapta. Toate animalele se conformeaza, numai maimuta ramane pe loc. - Dar tu ce faci?, intreba leul. - Ce vr ...

BANCUL ZILEI-Care este cadoul ideal pentru femei
25/12/2019 12:41

1. I-am făcut cadou prietenei mele o geacă de piele mărimea 50. Nu a fost aşa de incantată aşa că o să fiu nevoit să o port eu.   2. Soţia ministrului discută cu o prietenă: – Nu ştiu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei