Subvenţiile pentru vaci vor fi controlate de APIA

default

Dimensiune font:

| 29-11-2012 08:53

 

Inspectorii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) încep controalele pe teren la subvenţiile acordate fermierilor pentru vaca din zona defavorizată, începând cu luna decembrie 2012. Controlul la faţa locului se desfăşoară până la data de 21 martie 2013, pentru prima perioadă de depunere a cererilor şi respectiv, 9 mai 2013, pentru a doua etapă de depunere a cererilor.

Eşantionul de beneficiari care vor fi supuşi controlului la faţa locului a fost extras pentru Centrul Judeţean în urma unei analize de risc, din aplicaţia electronică „Bovina defavorizata 2012”. „Astfel, vor fi controlaţi 51 de fermieri ce deţin exploataţii agricole în comunele ce aparţin zonei defavorizate din judeţul Botoşani, ceea ce reprezintă 20% din totalul de 253 de fermieri care au depus cereri de sprijin pentru această măsură. Inspectorii vor controla respectarea obligaţiilor pe care crescătorii de bovine din zona defavorizată a judeţului Botoşani şi le-au asumat la depunerea cererilor”, a declarat Ioan Serediuc, purtătorul de cuvânt al APIA.

De asemenea, vor controla crotaliile animalelor, paşapoartele, înscrisurile din registrul de mişcare a animalelor şi vor inventaria întreaga exploataţie a agricultorului. Controalele vor fi anunţate în prealabil, spre deosebire de cele care se fac direct de către experţii Uniunii Europene, care pot veni oricând în control.

Alina Caliniuc

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Primării executate silit de profesori
30/11/2012 08:50

    Două primării din judeţ sunt executate silit de cadrele didactice navetiste. Preşedintele Ligii Sindicatelor din Învăţămant (LSI), Liviu Axinte, a declarat că procedurile de execut ...

Arestaţi pentru tulburarea liniştii publice
30/11/2012 08:47

  Poliţiştii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a patru tineri din Botoşani. Ei au fost implicaţi intr-un scandal in care unul dintre ei a folosit un cuţit. „În ziua de 28 noiembrie, ...

Consiliul Judeţean Botoşani are propria societate de salubrizare
30/11/2012 08:46

  Consiliul Judeţean (CJ) a infiinţat, miercuri, propria societate de salubrizare. Consilierii judeţeni, cu excepţia democrat-liberalilor, au votat o hotărare privind participarea judeţului Botoşan ...

Un consilier local din Botoşani cere împrejmuirea şcolilor
30/11/2012 08:44

  Un consilier local a propus, ieri, imprejmuirea tuturor şcolilor şi paza acestora, pentru ca elevii să nu mai poată părăsi, in timpul orelor de curs, perimetrul unităţii de invăţămant. Consil ...

Botoşănenii pot să-şi vândă din nou porcii la abatoare
30/11/2012 08:42

    Botoşăneanul Mihai Ţurcanu, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), a declarat că ordinul va duce la creşterea numărului cresc ...

Sobele cu lemne vor fi scoase din şcoli
30/11/2012 08:15

  Prefectul Costică Macaleţi, susţine ideea inlocuirii actualului sistem de incălzire a şcolilor din mediul rural. El a declarat, miercuri, intr-o conferinţă de presă, că, in 2013, vechile sobe ...

Motocicletă radiată din Elveţia pe drumurile Botoşaniului
30/11/2012 07:00

  O motocicletă radiată din Elveţia de mai bine de 6 ani a fost identificată, luni, de poliţişti pe un drum comunal din Băluşeni. Constantin A., de 39 de ani, din Băluşeni a fost oprit pentru co ...

Un nou serviciu va fi înfiinţat la Consiliul Judeţean
29/11/2012 09:03

  Consiliul Judeţean va infiinţa o nouă direcţie in subordine. Este vorba de Direcţia de Apă şi Canal, care va coordona activitatea de la Nova Apaserv. „Mai fac o direcţie in cadrul Consiliu ...

O organizaţie britanică vrea să aibă grijă de câinii din Botoşani
29/11/2012 08:58

  Soluţia a venit după ce primarul Ovidiu Portariuc le-a dat un ultimatum privind găsirea unor soluţii in cazul cainilor fără stăpan. Contractul urmează să fie analizat şi de reprezentanţii mun ...

Floarea Marocico este noul director al Camerei Agricole Botoşani
29/11/2012 08:57

  După cateva luni de interimat, Floarea Marocico a devenit director cu acte in regulă a Camerei Agricole Judeţene. Ea a obţinut postul de director executiv după ce a susţinut concursul organizat de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei