Dictionar de plante medicinale-1

default

Dimensiune font:

| 23-12-2017 18:00

Dictionar de plante medicinale-1

 

 

Descrierea plantei
Nume:
Afinul

Descriere: Afinul este un arbust mic,cu ramuri anguloase. Frunzele sunt ovate, denticulate, verzi pe ambele fete.Florile sunt verzui rosietice, dispuse cate 1-2 la subtioara frunzelor. Infloreste in mai-iunie. Fructul este o baca albastra cu suc violaceu. Raspandire: Creste in regiuni montane, in paduri de conifere, pasuni, pe stanci, pe soluri silicoase, pana la 2500 m altitudine. Produs vegetal:: Produsul vegetal folosit:frunzele si fructele - Folia et fructus vaccini myrtilis. Recoltare: Frunzele, impreuna cu ramurile, se recolteaza pe vreme insorita, in lunile mai-septembrie, iar fructele cand sunt bine coapte, in lunile iulie-septembrie. Principii active: Frunzele contin : tanin, arbutina, hidrochinona, mirtilina, neomirtilina. Fructele contin: tanin, pectine, mirtilina, zaharuri, provitamina A, vitamina C, acizi organici (citric, malic, oxalic, succinic, lactic). Actiune farmaceutica: astrigent, bacteriostatic, hipoglicemiant, antidiareic, , diuretic, creste acuitatea vizuala, antihelmintic.

Indicii terapeutice: diabet, reumatism, guta, enterocolita, parazitoze intestinale, infectii urinare, uremie. Mod de utilizare: Sub forma de infuzie, care se obtine din frunze. Se beau 2-3 cani pe zi.

Descrierea plantei
Nume:
Angelica

Nume in latina: Angelica archangelica Familie: Apiacee Denumire populara: Anghelina, Angelina, Bucinis Descriere: Este o planta erbacee, vivace, cu un rizom scurt (napiform), gros si radacina fusiforma, ramificata. Rizomul este lung de 8-12 cm si gros de 1-3 cm. Pe partea superioara a rizomului se observa resturi de frunze bazale, care s-au dezvoltat in primul an de viata al plantei. Culoarea radacinii este brun-deschisa la exterior si albicios-laptoasa in interior. Radacinile care pornesc din rizom sunt brune, brazdate longitudinal, lungi pana la 15cm. Tulpina este robusta, inalta de 1-2m, fistuloasa, cilindrica, ramificata, de culoare rosiatica, goala la mijloc si slab brazdata in partea superioara; apare numai in al doilea an de vegetatie. Este striata (are dungi in latime). Frunzele sunt alterne, mari, dintate pe margini, bipenatsectate si cu foliole cordiformovale, neegal serat dintate; au la baza o vagina mare, puternic umflata (este dilatarea, umflatura caracteristica de la baza petiolului). Florile sunt numeroase, albe verzui si asezate in umbela compusa. Infloreste in mai-august. Fructul este o diachena ovoid anguloasa. Fructele sunt turtite, de circa 1cm. Raspandire: Creste spontan pe langa paraie, rauri si padurile montane si subalpine. In multe parti se si cultiva. Produs vegetal:: Radacinile, adica rizomii cu radacini Rhizoma cum radicibus angelicae. Dupa uscare, acest produs are miros aromat caracteristic, gust amar, aromat. De asemenea, se folosesc in scop medicinal semintele. Recoltare: Cultura: se inmulteste prin seminte direct in camp. Semanatul trebuie sa se faca imediat dupa recoltarea semintei, pentru ca aceasta isi pastreaza foarte putin timp capacitatea de germinare. Planta creste mai bine in locurile cu subsol umed si nisipos. Recoltarea radacinilor se face in septembrie-noiembrie sau martie-aprilie. Cand planta e cultivata, recoltarea are loc in al doilea, al treilea, al patrulea sau chiar al cincilea an. Radacinile spalate si taiate in bucati groase de 1-3cm si lungi de 10-15cm se usuca la soare, sau in camere putin incalzite. Principii active: Uleiuri eterice: terpene, eteri, esteri, sulfuri si polisulfuri etilice, alcooli, fenoli, cetone, aldehide. Actiune farmaceutica: Sedativ, stomahic, colagog, carminativ, expectorant, antireumatic, antiaritmic, galactogen. Indicii terapeutice: Labilitate psihovegetativa, dispepsie, varsaturi, dischinezie biliara, flatulenta, bronsita cronica, astm bronsic (ca sedativ), aritmie extrasistolica, palpitatii, hipogalactie, dureri menstruale. Mod de utilizare: Decoct din radacina - o lingurita la 250ml de apa se fierbe 4 minute si se infuzeaza 10 minute. Se beau doua cani pe zi, indulcite cu miere. Semintele se prepara sub forma de decoct, o lingurita cu seminte se fierbe 4 minute si se lasa sa infuzeze 10 minute. Se beau doua cani pe zi, indulcite cu miere.

Descrierea plantei
Nume:
Brusturul

Nume in latina: Arctium lappa Familie: Compositae Denumire populara: Laptuc, Lipan, Scaiul-oii Descriere: Planta bienala, ierboasa, cu radacina carnoasa, brun-inchisa la exterior si alb-galbuie la interior. Tulpina este ramificata, inalta de 25-65cm. Frunzele sunt alterne, cele inferioare cu diametru mare, lung petiolate, rotunjite la baza sau cordiforme, iar cele superioare sunt mici si ovale. Florile hermafrodite (avand organele mascule si femele in aceeasi floare), tabulare, regulate, purpurii, formeaza capitule groase de 3-4cm, dispuse in corimb. Bracteele involucrului capitular sunt verzi, aproape glabre si incovoiate la varf in forma de carlige, mai lungi decat florile. Fructele sunt achene, lungi de circa 6mm. Raspandire: Creste prin locuri necultivate, pe langa drumuri, garduri, ziduri, daramaturi etc. Produs vegetal:: Radacina, mai rar frunzele si fructele. Recoltare: Radacinile se recolteaza in martie, aprilie si septembrie, octombrie. Se usuca in incaperi incalzite sau la soare. Frunzele, care se intrebuinteaza crude, se pot culege in tot timpul verii, iar cele care se usuca se vor aduna in iunie-august, in timpul infloririi. Se usuca la umbra. Fructele se recolteaza coapte si se usuca in locuri uscate si bine aerisite. Principii active: Inulina, saruri de potasiu, ulei volatil, substante antimicrobiene. Actiune farmaceutica: Depurativ, antiseptic, antireumatismal, antigutos, colagog si colerectic, antiaterosclerotic, antidiabetic, antisifilitic. Indicii terapeutice: Eczeme, psoriazis, impetigo, acnee, furunculoza, amigdalite, gingivite, pioree alveolo-dentara, reumatism, guta, dischinezie biliara, ateroscleroza, diabet, rujeola, sifilis. Mod de utilizare: Decoct din radacina - 20g la 1l de apa, se fierbe 4 minute, dupa care se lasa sa infuzeze 10 minute. Acest decoct se utilizeaza intern, 2-3 cani pe zi, sau extern, sub forma de gargarisme. In caz de rujeola, se prepara un decoct dupa modul descris anterior, dar folosind jumatate din doza. La decoctul obtinut se adauga 2 lingurite de miere. Se administreaza cate o lingurita la fiecare 5 minute, 2-3 ore, ceea ce determina o generalizare a aeruptiei si o scurtare a perioadei de stare, grabind vindecarea. Este necesar ca bolnavul sa stea la pat. Frunzele crude se utilizeaza in reumatism, aplicandu-le pe zona dureroasa. Cu frunzele astfel aplicate, se fac bai de soare.

Descrierea plantei
Nume:
Cinci - degete

Nume in latina: Potentilla reptans Familie: Rosacee Denumire populara: Iarba degetelor Descriere: Planta ierboasa, taratoare, perena, are frunze digitiforme, compuse din cinci foliole sesile. Florile sunt galbene. Infloreste in mai-august. Raspandire: Creste salbatica, prin locuri umede. Produs vegetal:: Planta intreaga, Herba potentillae reptans. Recoltare: Mai-septembrie. Actiune farmaceutica: Antidiareic, antitermic, antireumatismal, antiinflamator, antihemoragic. Indicii terapeutice: Diaree, stari febrile, reumatism, gingivite, hemoragii. Mod de utilizare: Sub forma de infuzie, se administreaza intern, 2-3 cani pe zi, iar extern ca si gargarisme.

Descrierea plantei
Nume:
Coada-Calului

Nume in latina: Equisetum arvense Familie: Equisetaceae Denumire populara: Barba-ursului, Barba-sasului, Coada iepei, Coada manzului, Codaie, Iarba-de-cositor, Parul-porcului Descriere: Este o planta perena, erbacee, lipsita de frunze, cu doua feluri de tulpini. Primavara se dezvolta tulpinile simple, brune, fertile (poarta in varf spice cu spori), inalte de 40 cm. Indata dupa fructificare, aceste tulpini fertile putrezesc si in locul lor apar tulpini sterile de 60 cm, mai subtiri, verzi, mult ramificate, avand ramurile laterale dispuse in verticile. Tulpinile sterile apar la inceputul verii. In jurul nodurilor, tulpinile sterile au frunzulite solzoase, brune, in forma de guleras si niste ramurele aciculare (ca frunzele de pin). Aceste ramurele sunt mai lungi la baza tulpinii si mai scurte spre varful ei, dar nu sunt mai lungi decat distanta dintre noduri, ceea ce face planta in intregime sa aiba infatisarea unui con. In pamant, are un rizom ce creste oblic, purtand la noduri radacini subtiri, precum niste tubercule. Raspandire: Fanete, campuri, ogoare lutoase si umede, maluri cu tufisuri. Cele care cresc pe soluri pur argiloase au cele mai bune calitati curative. In functie de loc, planta are un continut de 3 pana la 16% acid salicilic, care o face atat de pretioasa. Planta care creste pe terenurile fertilizate chimic nu trebuie utilizata. Coada-calului cu ramurile cele mai fine - Coada-calului-de-padure, Equisetum sylvaticum, care creste pe marginile padurilor si crangurilor, are, de asemenea, proprietati medicinale. Produs vegetal:: Tulpinile sterile verzi Herba equiseti. Recoltare: Recoltate vara in lunile iulie-august. Uscarea se face la umbra. Dupa recoltare, se indeparteaza mai intai partile innegrite de langa pamant, apoi herba se pune la uscat, intinsa in straturi subtiri, fie in aer liber, la umbra, fie in incaperi uscate si aerisite, poduri. Se intorc in fiecare zi. Planta uscata trebuie sa aiba culoare verde-deschis, fara parti brunificate, fara tulpini fertile si fara corpuri straine. Produsul nu are miros, iar gustul este dulceag. Principii active: Ulei volatil, bioxid de siliciu, saruri de potasiu, acid salicilic. Actiune farmaceutica: Bronhodilatator, antimicrobian, antiseptic urinar, remineralizant, diuretic, expectorant. Indicii terapeutice: Intern: Insuficienta cardiaca, angina pectorala, diaree, nefrite, tuberculoza, bronsite, anemie, guta, colecistita, reumatism, ulcer gastrointestinal. Extern: gingivita, epistaxis. Pentru efectul sau de coagulare a sangelui, este "de neinlocuit" in sangerari, hemoptizii (expectorantii cu sange), hemoragii. In afectiuni ale vezicii si ale rinichilor, cu nisip si calculi, se folosesc ceaiul si baile. Baile de sezut fierbinti cu ceai de coada-calului se fac bandu-se concomitent ceai. In felul acesta este favorizata eliminarea calculilor. Ajuta in caz de acumulare de apa in pericard, pleura sau maladii infectioase, cu retentie de apa. Coada-calului de mare sau de rau (Equisetum maximum) care creste pe malul raurilor si are tulpina de grosimea unui deget se foloseste doar pentru bai de sezut. Coada-calului de camp sau de padure se utilizeaza pentru ceaiuri luate intern. Pentru catar dureros al vezicii urinare un remediu bun este un decoct de coada-calului: bolnavul se infasoara intr-un halat de baie si lasa aburul cald al decoctului sa actioneze asupra vezicii, timp de 10 minute. Se repeta de mai multe ori. Baile de abur, fierbinti, sunt eficiente si la persoanele in varsta care au dureri si tulburari urinare. Pentru eruptii si prurit (mancarime) ajuta foarte mult baile si compresele cu decoct de coada-calului. Spalaturile si baile sunt utile in caz de panaritiu, carii, plagi vechi supurande, proeminente osoase la calcaie (pinteni), fistule, sicozisul barbii, herpes. Pentru hemoroizi durerosi si noduli hemoroidali se utilizeaza terciul. Pentru sangerari persistente ale nasului (epistaxis) se aplica o compresa realizata dintr-un decoct racit de coada-calului. In mod normal, se utilizeaza 1 lingurita cu varf la 250 ml apa, dar pentru sangerari este nevoie de 2-3 lingurite cu varf la cana de 250 ml. Coada-calului impreuna cu Ventrilica este un bun remediu pentru prevenirea aterosclerozei si amneziei. Tinctura de coada-calului este un remediu in transpiratia picioarelor. Cu aceasta tinctura se frictioneaza picioarele bine spalate si uscate si se bea cu 30 de minute inainte de masa de dimineata 1 cana cu ceai de coada-calului. Pentru matreata, parul se spala zilnic cu decoct de coada-calului, apoi pielea capului se maseaza cu ulei de masline. Pentru Enurezis, se utilizeaza ceai de coada-calului si sunatoare, bandu-se 2 cani pe zi. Ceai, sub forma de gargara, se fooloseste in caz de amigdalita, vegetatii adenoide, stomatite, gingivoragii, fistule. Pentru leucoree (scurgeri albe la femei), se utilizeaza bai de sezut. Coada-calului este un bun remediu pentru bronsita cronica si tuberculoza pulmonara. Rezultatele ultimelor cercetari, potrivit biologului austriac Richard Willfort, justifica presupunerea ca : "Tumorile sunt inhibate in cresterea lor si in final eliminate prin utilizarea ceaiului de coada-calului pe perioada indelungata de timp." Se utilizeaza si cataplasme de coada-calului incalzite la abur, aplicate pe tumora. In cazurile de rigiditate a coloanei vertebrale, din cauza contracturii muschilor paravertebtali, baile de sezut sunt eficiente. In caz de depresii, manii, irascibilitate, se indica baile de sezut de 3 ori pe saptamana. In aceste cazuri se beau si ceaiuri de coada-soricelului, urzici, iar dimineata si seara, cate o cana de ceai de coada-calului. Mod de utilizare: Infuzie: 250 ml apa fiarta se toarna peste o lingurita cu varf de coada-calului. Se infuzeaza 2 minute. Prisnita: Un pumn cu varf de coada-calului se pune intr-o sita care se suspenda deasupra unei oale in care fierbe apa. Cand planta este fierbinte si inmuiata, se infasoara intr-o bucata de panza si se aplica pe partea afectata. Se va mentine calda. Peste prisnita se aplica o folie de plastic, apoi se infasoara cu un fular de lana. Baia de sezut: 100 g de coada-calului se pune in apa rece si se lasa la macerat 12 ore, apoi se incalzeste, se strecoara si se adauga la apa de baie. Pentru o baie este nevoie de o galeata de 5 litri, plina cu plante proaspete. Baia se face timp de 20 de minute. Se poate folosi un lighean mare sau o cadita. Regiunea inimii trebuie sa fie afara din apa. Este important ca bolnavul sa fie imbracat. Sus, in halat de baie, apoi un pulover gros, iar in picioare sosete groase de lana. Bazinul fiind in apa se maseaza usor, de 2-3 ori, regiunea abdominala de sus in jos., apoi dinspre lojile renale in jos spre vezica urinara. Dupa baie nu va stergeti, ci, inca ud, imbracati halatul de baie si stati in pat pentru a transpira timp de o ora. Apa de baie se poate utiliza inca de 2 ori, reincalzindu-o. Tinctura: 10 g de coada-calului proaspata se macereaza in 50 ml vodca de 40 grade. Se tine la soare sau intr-un loc la cald timp de 14 zile. Se agita zilnic, apoi se strecoara. Se poate pune la 1l de vodca si coada-soricelului, galbenele, tataneasa, traista-ciobanului, cate o mana din fiecare planta. Compresa de pulpa: Coada-calului proaspata se spala bine si se zdrobeste cu tocatorul de lemn.

Descrierea plantei
Nume:
Coada-soricelului

Nume in latina: Achillea millefolium Familie: Compositae Denumire populara: Alunele, Sorocine Descriere: Planta ierboasa, vivace, aromatica, inalta de 20-70 cm si cu tulpina putin paroasa. Are doua feluri de tulpini aeriene, unele mai groase florifere, foliate, ramificate la partea superioara si terminandu-se cu capitule formate din flori mici si altele sterile, purtand numai frunze. Frunzele sunt alterne, sesile, lanceolate, penat-sectate, mai mult sau mai putin paroase si cu miros aromat si gust amar astringent. Florile sunt grupate in capitule ovoide reunite la randul lor in corimb la extremitatea tulpinii. Fiecare capitul contine 5-6 flori marginale pentamere, ligulate, tridintate, de culoare alba, uneori roza pana la rosie si flori interioare regulate, tubuloase cu 5 stamine. Fructul este o achena. Recoltare: De la ceasta planta se recolteaza florile, culese la amiaza, -Flores millefolli - fara peduncul, in timpul infloririi, sau planta intreaga fara radacina.Infloreste in luna iunie, pana in septembrie. Uscarea se face la umbra, in incaperi aerisite sau in aer liber, pe rame acoperite cu hartie. Florile nu trebuie sa aiba fructificatii si nici peduncule. Culoarea florilor dupa uscare trebuie sa fie alba-galbuie. Principii active: Ulei volatil, cineol, borneol, pinen, limonen, cariofilen, azulen, achileina, acid achileic, acizi organici, formic, acetic, proionic, valerianic, alcool etilic, metilic. Actiune farmaceutica: Intern: Bronhodilatator, expectorant, antispastic bronsic, diminueaza secretiile gastrice, dezinfectant si calmant gastrointestinal, antispastic biliar, decongestiv hemoroidal, analgetic, hemostatic. Extern: Calmant antiinflamator si dezinfectant (bai sau comprese). Indicii terapeutice: Anorexie, enterocolite, gastrita, colici hepatice, bronsite, hipermenoree, dismenoree (regleaza hemoragiile abundente si calmeaza durerile), hemoroizi, cistite. Pentru viermi intestinali - infuzie de 10 g din planta la 100 ml apa. Se bea dimineata inainte de masa. Se recomanda si in starile alergice. Extern: In arsuri, plagi supurate, ulcere varicoase, eczeme, sub forma de bai sau comprese, iar in abscese dentare, gargara. Pentru bai, 30-60 g planta la 1 l de apa. Se adauga si radacina de tataneasa. Are proprietatea de a regenera tesuturile. Pentru hemoroizi, se recomanda un amestec de coada-soricelului cu frunze de urzica, intern, 2-3 cani pe zi. Planta are o mare importanta pentru afectiunile genitale ale femeilor, recomandandu-se cure cu ceai de coada-soricelului. In cazuri de cancer uterin, se beau 4 cani de ceai pe zi. In anexite, baile de sezut cu coada-soricelului vindeca. Este indicat si in: enurezis, leucoree(scurgeri albe), recomandandu-se 2 cani de ceai pe zi. Pentru fibron uterin, se vor face bai de sezut cu ceai de coada-soricelului. Fetele tinere, carora nu le-a venit menstruatia, li se recomanda o cana de ceai de coada-soricelului, pe stomacul gol, inainte de masa de dimineata pana la instalarea ciclului. Pentru femeile care sunt la menopauza, ceaiul este calmant. In nevrite, se fac bai de maini si de picioare cu coada-soricelului. Ceaiul este indicat si in ameteli, greata, dureri oculare, lacrimare, cefalee. Migrena cauzata de schimbari de vreme este adesea ameliorata dupa o cana de ceai de coada-soricelului, baut cald, cu inghitituri rare. Daca ceaiul se bea regulat, migrena poate disparea. Actioneaza direct asupra maduvei osoase, stimuland reinnoirea sangelui. De aceea, se recomanda in afectiuni ale maduvei osoase, leucemii. Se bea ceai, se fac bai si frectii cu tinctura de coada-soricelului. In cancer pulmonar, se recomanda ceaiul de coada-soricelului, baut dimineata si seara, impreuna cu radacini de obligeana, care se mesteca in timpul zilei. Ceaiul este eficient si in: hemoroizi care sangereaza, hematemeza, melena, arsuri la stomac (pirozis). Ceaiul remediaza lipsa de apetit, elimina balonarea si crampele stomacale, este util in afectiuni ale ficatului, inflamatii ale tractului gastro-intestinal s reglementeaza scaunele. Deoarece coada-soricelului ajuta in afectiuni circulatorii si spasme vasculare, se recomanda in cardiopatia ischemica (angina pectorala). Este indicat si in afectiuni renale. O alifie preparata din flori de coada-soricelului se utilizeaza pentru hemoroizi. Baile de sezut sau spalarea cu un decoct elimina mancarimile vaginale (prurit vulvar). Mod de utilizare: Infuzie: 250 ml apa fiarta se toarna peste o lingurita cu varf de planta. Se lasa 1/2 de minut si se strecoara. Tinctura: Florile de coada-soricelului, culese pe vreme insorita, se aseaza intr-o sticla, se toarna peste ele vodca de 40 grade, apoi se lasa acoperite la soare, timp de 14 zile, dupa care se strecoara. Alifia de coada-soricelului: 90 g de unt nesarat sau untura se pun la incalzit, se adauga 15 g flori de coada-soricelului proaspat culese si taiate fin si 15 g frunze de zmeur, taiate fin. Se amesteca pana se topeste grasimea si se iau de pe foc. Se lasa 12 ore acoperite. In ziua urmatoare se reincalzesc, se strecoara printr-o bucata de panza si se toarna in borcane curate, pastrandu-se in frigider. Baia de sezut: 100 g de coada-soricelului (planta intreaga) se lasa la macerat in apa rece, timp de 12 ore, dupa care se incalzeste pana la fierbere si se adauga in apa de baie.

Descrierea plantei
Nume:
Feniculul

Nume in latina: Foeniculum vulgare Familie: Umbelliferae Denumire populara: Moluza, Anason-mare, Chimen-dulce, Anason-dulce, Secarea-de-gradina Descriere: Planta erbacee, bianuala sau perena. Are tulpina dreapta, inalta pana la 2m, cilindrica, fin striata longitudinal, fistuloasa si ramificata, incepand de la baza. Frunzele de la baza au petiol lung. Sunt intregi, rotunde, in forma de rinichi si creste. Frunzele pedunculare dinspre varf sunt trifoliate. Florile, galben-aurii, sunt mici, regulate, pentamere si dispuse in umbele mari terminale. Fructele sunt ovoidale, putin turtite lateral. La maturitate, au culoare cenusie sau brun-verzuie, cu miros placut, caracteristic, aromat si gust dulceag, usor arzator. Raspandire: Este o planta de cultura. Produs vegetal:: Fructele. Principii active: Ulei volatil - anetol, estrogal, fencone, lipide, aleurona, zaharuri, mucilagii, substante amare. Actiune farmaceutica: Antiinflamator, antiseptic, carminativ, sedativ, , diuretic, galactogog, expectorant, sudorific, antispastic. Atentie! in cantitati mari, la femei, produce hemoragie uterina. Indicii terapeutice: Intern: Astm bronsic, bronsite, tuse convulsiva, balonari abdominale, dispepsie, enterocolita, insuficienta pancreatica, hipogalactie, balonari abdominale, anorexie, colici abdominale. Mod de utilizare: Extern: laringite, faringite, amigdalite, infectii oculare, hematom. Pentru copii, 5-6 fructe zdrobite, iar la adulti, 1/2 lingurita de fructe - la 200ml apa clocotita. Se infuzeaza 1/2 minut si se strecoara. In stari anexioase, se administreaza urmatorul Rp: fenicul 2g, magheran 2g, menta 2g. Se infuzeaza 3 minute in 1l apa clocotita. Apoi se strecoara. Se bea in cursul unei zile. Extern: Infuzia obtinuta din 2 lingurite seminte, infuzata 2 minute in 250 ml apa clocotita, se utilizeaza sub forma de gargarisme, in faringite, amigdalita, sau sub forma de aplicatii locale (cataplasme), facilitand cicatrizarea plagilor.

Descrierea plantei
Nume:
Frasin

Nume in latina: Fraxinus excelsior Familie: Cleaceae Descriere: Arbore inalt de 1-30m, cu frunze imparipenate, compuse din 7-13 foliole sesile. Infloreste inainte de a se dezvolta frunzele in aprilie-mai. Florile sunt lipsite de invelis floral. Fructul este o samara. Raspandire: Creste spontan, prin paduri, lunci etc., locuri umede. Produs vegetal:: Coaja si frunzele. Recoltare: Coaja se recolteaza in aprilie-mai, de pe crengile si radacinile tinere (de cel mult 4 ani). Frunzele se aduna in mai-iunie. Daca se folosesc imediat, proaspete, se pot recolta in orice timp al anului. Uscarea se face la umbra. Principii active: Manitol, inozitol, cvercetol, acid malic, gume, ulei volatil. Actiune farmaceutica: Sudorific, colagog, coleretic, cicatrizant, laxativ, intiinflamator intestinal, antigutos, antireumatismal, diuretic, astringent. Indicii terapeutice: In colecistite, angiocolite, ulcer, afectiuni intestinale, diaree, afectiuni renale, guta, reumatism, boli de piele. Mod de utilizare: Infuzie: 1 lingurita de frunze, la 250ml apa clocotita, se infuzeaza 3 minute. Se strecoara. Se beau 2-3 cani pe zi. Decoct: 50g scoarta la 1l apa, se fierbe 4 minute si se infuzeaza 10 minute. Se beau 3 cani pe zi. Decoctul este foarte eficient in guta, reumatism, diaree.

Descrierea plantei
Nume:
Fumarita

Nume in latina: Fumaria officinalis Familie: Fumariceae Denumire populara: Fumul-pamantului, Iarba-de-curca, Saftarea Descriere: Planta anuala, pitica, ierboasa, inalta de 20-70 cm, glabra, cenusie. Frunzele sunt imparipenate, cu segmente lanceolate, verde pal. Florile sunt rozacee, viorii, purpurii, violete, albe spre baza si rosii la varf, dispuse in raceme terminale. Infloreste in mai-septembrie. Frucetele sunt silicule mici, globuloase. Raspandire: Creste prin locuri ruderale sau cultivate. Produs vegetal:: Planta intreaga fara radacina, recoltata in timpul infloririi. Principii active: Acid fumaric, fumarina, alcaloizi, K, tanin. Actiune farmaceutica: Sedativ, depurativ, tonic, colagog si coleretic, laxativ, febrifug, aperitiv, calmant, hipnotic. Indicii terapeutice: Astenie, dischinezii biliare, colici biliare, cefalee, actiuni hepatice, constipatie, obezitate, amenoree, ateroscleroza, febra, hipotensiune arteriala, afectiuni renale, oligurie, eczema, acnee, artrita. Mod de utilizare: Infuzie: Se prepara o infuzie slaba din 3g planta la 1 cana apa clocotita. Se infuzeaza 3 minute. Se beau 2 cani cani pe zi. Ceaiul mai concentrat si folosit in cura prelungita are efect hipotonizant si de pierdere ponderala. Trebuie administrat cu prudenta, deoarece in cure prelungite poate avea efect hemolizant. M.Mulot mentioneaza ca modul de actiune al plantei difera in raport cu timpul de administrare. Administrat zilnic, in primele 8 zile are efect tonic, aperitiv, depurativ. Se fac 2-3 cure de opt zile cu pauza intre cure de 10 zile. Continuand cura, peste 8 zile, pana la 20 de zile, actioneaza ca si calmant si hipnotic, determinand somnolenta si o incetinire a circulatiei sanguine. Decoct: Se prepara din 60g planta care se fierbe 4 minute, in 1/2 l apa, apoi se lasa sa infuzeze 10 minute. Se badijoneaza regiunea cu eczema sau acnee de 2 ori pe zi.

Descrierea plantei
Nume:
Galbenelele

Nume in latina: Calendula officinalis Familie: Compositae Denumire populara: Calinica, Filimica, Filimina, Galbenele, Hilimica, Rosioara, Rujulita, Rusnica Descriere: Planta erbacee,anuala, cu tulpina ramificata, tufoasa, inalta de 20-70 cm. Frunzele inferioare aproape spatulate, cele superioare oblongi, lanceolate, atenuate in petiol, lungi de 5-12 cm, mai mult sau mai putin paroase, pe ambele fete, pe matgini usor dintate sau aproape intregi. Flori galben-portocalii sau galben-rosietice sunt dispuse in capitule terminale mari, alcatuite din flori lingulate tridintate, pe margini de culoare galben-portocalie si flori centrale tubuloase. Infloreste din mai pana in septembrie. Radacina este pivotanta. Raspandire: Planta se gaseste in gradini parasite sau cultivate. Produs vegetal:: Se utilizeaza numai florile marginale (Flores Calendulae sine receptaculis), fie intregul capitul (Flores Calendulae cum receptaculis). Ambele produse au miros slab aromat, gust amarui-sarat. Recoltare: Se culeg si tulpinile si frunzele. Recoltarea trebuie sa se faca pe vreme insorita, cand puterile curative sunt potentate la maximum. Exista mai multe varietati cu capitulele complet acoperite cu petale, cu stamine de culoare inchisa sau deschisa. Valoarea medicinala este aceeasi. Pot fi culese proaspete din gradina si utilizate. Se culeg din luna iunie pana toamna tarziu. Principii active: Saponozide, caroten, calendulina, flavonoide, principii amare, mucilagii, gume, rezine, ulei volatil. Actiune farmaceutica: Sudorific (creste secretia sudorala), colagog, coleretic, cicatrizant, sedativ, antiinflamator, gastrointestinal, emolient, bactericid si antitrichomoniazic. Indicii terapeutice: Dischinezii biliare, ulcer gastric si duodenal, dismenoree, anterocolite. Ceaiul, ca depurativ al sangelui, este de mare ajutor in hepatita acuta (virotica), baut in cantitati de 2-3 cani pe zi. Ulceratii canceroase, tumorile canceroase, ranile supurande care nu se vindeca, se spala cu o infuzie din parti egale de galbenele si coada-calului. Se va utiliza o lingura cu varf din acest amestec la 1/2 l apa. Ceaiul este, de asemenea, un bun remediu pentru infectii urinare. In inflamatia tractului gastro-intestinal (gastroduodenite, colite, ulcere), ceaiul se bea cate 3 cani pe zi. Ceaiul facut din flori prospete de galbenele este adjuvant in tratamentul febrei para-tifoide si P.E.S. Mod de utilizare: Infuzie: 1 lingurita cu varf la 250 ml apa. Se beau 4 cani pe zi. Extern: Baia de sezut: 2 pumni plini cu planta proaspata sau 100 g planta uscata. Spalare: Spalaturi vaginale in infectii cu Trichomonas vaginalis, si ca cicatrizant si antiinflamator in tratamentul plagilor, arsurilor, degeraturilor si al ulceratiilor. Se pune 1 lingura cu varf de planta la jumatate litru apa fiarta, se infuzeaza 2 minute (acoperit): se foloseste usor caldut (38 grade C). Alifia: 500 g margarina, untura sau alta grasime. Se pun 2 pumni plini cu varf de planta taiata marunt cu cutitul (floare, tulpina, frunze). Planta se recolteaza cu tulpina si flori, se scurge de apa si se pune in grasimea topita (sa fie calduta, nu fierbinte). Se amesteca cu o lingura de lemn si se lasa acoperita 12 ore (cu focul stins). A doua zi, se reincalzeste si se strecoara prin panza sau tifon. Scursura se pune in borcan, la frigider. Aceasta este alifia. Resturile de planta se pun in alt borcan, la frigider si se folosesc sub forma de cataplasme, de 3-4 ori. Alifia se intrebuinteaza in : contuzii, entorse, varice, flebite, ulcere varicoase, hemoroizi, plagi zdrobite, cicatrice post-operatorii, tumori, adenopatii, fistule, degeraturi, aesuri, ganglioni mariti, ulceratii la san, chiar daca acestea sunt maligne. Sucul proaspat: Frunzele, tulpinile, florile se spala si, ude, se pun in centrifuga de sucuri. Sucul obtinut se pune intr-o sticluta la frigider si se foloseste pentru badijonaj in caz de prurit intens, de scabie (raie). Se utilizeaza cu succes in cancerul pielii. Cu ajutorul alifiei pot fi eliminate cu usurinta si crustele din nas. Oriunde se aplica compresa cu aperitiv suedez, se da in prealabil cu alifia de galbenele. In cazul tumorilor, se poate aplica alifie in strat gros. Infectiile fungice in zona genitala, cu prurit intens (mancarime), se trateaza cu baia cu decoct din planta proaspata: 5 linguri planta uscata sau 2 pumni plini cu planta proaspata pentru baie, cu durata de 10 minute. Plantele se pot folosi de 3-4 ori.

Descrierea plantei
Nume:
Hameiul

Nume in latina: Humulus lupulus Familie: Cannabaceae Descriere: Este o planta vivace, cataratoare pe arbori.Tulpina lui este aspra, urcatoare si agatatoare, iar frunzele sunt petiolate, cate 2 la nod (opuse) si cu 3-5 lobi, ca si frunzele vitei-de-vie, crestate si cordate la baza. Are doua feluri de flori (mascule si femele). Florile femele sunt formate din numeroase frunzulite galbene-verzui, asezate in jurul axei. Ele sunt grupate in inflorescente de forma ovala (conuri sau strobuli) si au o lungime de 2-3 cm. Florile mascule sunt verzi, dioice, dispuse in ciorchine pe planta. Fructele sunt globuloase, putin turtite, de culoare brun-deschis si cu o grosime de cca 2 mm. La baza bracteelor (frunzulitelor) si pe suprafata frunzelor se gasesc numeroase glande de culoare galben-portocalie, care contin un ulei rasinos, cu miros caracteristic. Raspandire: Creste prin lunci, cranguri, paduri, zavoaie, pe langa ziduri, garduri etc. Produs vegetal:: Se admit numai conurile, care, dupa uscare, au culoarea galben-verzuie. Conurile trebuie sa fie intregi, iar bracteele sa nu fie desfacute de pe conuri, caci in acest caz se pierde o parte din principiul activ - Lupulina. Pedunculul sa nu fie mai lung de 1 cm. Recoltare: De la Hamei, se recolteaza varfurile vegetative si conurile femele - Summitates et strobuli lupuli. Recoltarea se face in timpul infloririi, iunie-august. Se culeg in cosuri sau saculete, ca sa nu se preseze si sa nu se incalzeasca. Imediat dupa recoltare, ele trebuie scoase din cosuri sau saci si tinute la umbra intr-o incapere curata, pentru a se racori. Dupa ce se racoresc, conurile se intind in straturi foarte subtiri, pentru a se usca perfect. In nici un caz conurile nu se pun la uscat fara sa fi fost in prealabil racorite (vanturate usor cu mana). In caz contrar, dupa uscare, ele capata o culoare bruna, drogul pierzand din valoare. Astfel uscat, drogul se pastreaza in lazi captusite cu hartie, bine presat, puse in incaperi uscate si intunecoase. Principii active: Conurile contin ulei volatil, sescviterpene, ester valerianic, rezine, lupulina, humulona, substante minerale, tanin, derivati flavonici, substante estrogene. Actiune farmaceutica: Antispastic, stimuleaza secretia gastrica, diuretic, antituberculos, bacteriostatic, actiune moderata asupra functiilor genitale: se utilizeaza in combaterea blenoragiei, onanismului, spermatoreei (prin actiunea lupulinei). Extern: antiseptic. Indicii terapeutice: Insomnie, tuberculoza, anorezie, nevroze cu anxietate, trichomanas vaginalis, acnee, seboree. Mod de utilizare: Intern: Infuzie: sedativ- 1 ligura si jumatate de conuri la 200 ml apa clocotita, se bea fractionat in 3 reprize in decursul unei zile. Infuzarea este de 2 minute; somnifer - 1 lingura de conuri la 200 ml apa clocotita. Infuzare 2 minute. Se bea seara la culcare. Tinctura: 10g conuri se macereaza in 90 ml alcool de 40 grade. Se administreaza 2-4 g pe zi. Extern: Infuzie: Acnee, seboree, 4g% sub forma de comprese, spalaturi vaginale 8g%. Lastarii tineri sau varfurile vegetative constituie un medicament antiscorbutic si diuretic, in alimentatie se utilizeaza drept leguma, ca si sparanghelul. Pe inflorescentele femele, se afla niste glande, care se desprind usor de planta, dand o pulbere fina galbena: lupulina, care se utilizeaza ca medicament. Are proprietati tonice, stomahice si diuretice.

Descrierea plantei
Nume:
Hreanul

Nume in latina: Cochlearia armoracia Familie: Crucifere Denumire populara: Chrean, Hirean, Irean, Radacina salbatica Descriere: Planta ierboasa, perena, cu rizom gros, carnos si frunze inegal sectat-penate. Florile sunt mici, albe, dispuse in recem paniculat. Fructele sunt silicule globuloase sau ovale. Raspandire: Cultivata sau salbatica prin locurile de cultura. Produs vegetal:: Radacina. Recoltare: Se aduna in octombrie-noiembrie. Mod de utilizare: Se utilizeaza ca atare, fiind un bun condiment. Sub forma de otet de hrean, se utilizeaza in tratarea acneei.

Descrierea plantei
Nume:
Ienuparul

Nume in latina: Juniperus communis Familie: Abietaceae Denumire populara: Ialovat, Cetina, Janibahar Descriere: Arbust de 1-2 m inaltime, cu frunze triplu verticilate, aciculare, tepoase, intotdeauna verzi, asezate aproape perpendicular pe ramuri. Florile de sex diferit se inchid in aprilie-mai. Fructul este o baca (baca falsa) neagra, de marimea unui bob de mazare, prezentand deasupra o crestatura in trei muchii: se coace numai in al doilea an. Raspandire: Prin pasuni, locuri stancoase, zavoaie, paduri, mai mult in etajul montan. Produs vegetal:: Fructele Recoltare: Se recolteaza cand sunt coapte, in lunile septembrie-decembrie, culoarea boabelor trebuie sa fie neagra. Pe cat posibil, se aleg fructele normal dezvoltate si coapte, cernandu-le prin site. Uscarea se face la soare sau in camere incalzite. Actiune farmaceutica: Aperitiv, antialgic, diuretic, antigutos, antiseptic, emenogog. Indicii terapeutice: Anorexie, artrita, reumatism,, guta, infectii ale tractului biliar, prostatita, bronsita cronica, litiaza renala, tulburari ale ciclului menstrual, leucoree. Mod de utilizare: Infuzie: 5g boabe macinate se infuzeaza 5 minute in 250 ml apa clocotita. Se beau trei cani pe zi. Tinctura: 100g boabe macinate se macereaza in 1/2 l alcool 45-50 grade, timp de 4-5 zile. Apoi se strecoara. Se administreaza 15 picaturi pe zi, in ceai sau supa. Extern se utilizeaza in reumatism, sub forma de frectii ale zonelor dureroase. Esenta de ienupar are efect stupefiant si soporific

Descrierea plantei
Nume:
Isopul

Nume in latina: Hysopus officinalis Familie: Labiatae Descriere: Arbust mic cu tulpina lemnoasa, la baza inalt de 30-80cm. Frunzele sunt intregi, ingust lanceolate. Florile sunt albastre, rar albe, dispuse in verticile, formand spice unilaterale. Infloreste in iulie-august. Raspandire: Planta ornamentala, creste si in apropierea terenurilor cultivate. Recoltare: Se face culegand plantele inainte sau in timpul infloririi. Uscarea se face la umbra. Principii active: Ulei volatil, heterozide, gume, substante amare, compusi sterolici, compusi triterpenici, hisopina, saponine, colina, tanin, saruri minerale. Actiune farmaceutica: Behic, expectorant, diuretic, colagog, digestiv, vulnerar, revulsiv, tonic. Indicii terapeutice: Bronsite, astm, dispnee, afectiuni renale, dischinezie biliara, dispepsie, aerofagie, meteorism abdominal, entorse, plagi. Mod de utilizare: Infuzie: 1 lingurita cu varf la 250ml apa clocotita, se infuzeaza 3 minute. Se beau 2-3 cani pe zi indulcit cu miere. La persoanele cu excitabilitate nervoasa crescuta si la copii, se administreaza doze mai mici. Sub forma de comprese, se utilizeaza in entorse. De asemenea, infuzia se utilizeaza sub forma de gargarisme, in angina. Sirop de isop: peste 100 g isop se adauga 1 l de apa clocotita. Se lasa sa infuzeze pana la racire. Apoi se strecoara si se adauga 1600 g miere. Se pune la foc sa se incalzeasca si inainte de a da in clocot se ia de pe foc. Se lasa sa se raceasca. Se administreaza 4-6 linguri pe zi in afectiuni respiratorii.

Descrierea plantei
Nume:
Levantica

Nume in latina: Lavandula angustifolia Familie: Labiatae Denumire populara: Aspic, Levand, Livant Descriere: Subarbust inalt de 30-100 cm, cu ramificatii bogate. Tulpina lemnoasa, patrunghiulara da nastere la ramuri ierboase, anuale. Frunzele oblonglanceolate sau ingust-lanceolate, sesile, la inceput sunt de culoare aurie, mai tarziu devenind verzi. Infloreste in iunie-august. Florile de culoare albastra-violacee sunt dispuse intr-un spic lung, subtire si intrerupt. Raspandire: La noi se afla numai cultivata. Produs vegetal:: Varfurile plantei si florile Recoltare: Varfurile florale se culeg in iunie-august, in momentul infloririi, incepand cu anul al doilea. Tot in acest timp se culeg si florile separat, cu varfuri si ramuri. Principii active: Alcooli, linalol, borneol, geraniol, cineol, derivati cumarinici. Actiune farmaceutica: Diuretic, antispasmodic, sudorific, tonic, dezinfectant, febrifug, usor hipnotic. Indicii terapeutice: Oligurie, uremie, astenie, anxietate, hiperexcitabilitate nervoasa, guturai, laringita, bronsita, tuse convulsiva, astm, gripa, stari febrile, insomnie, migrena, leucoree, plagi, prurit tegumentar. Mod de utilizare: Infuzie: 5g planta se infuzeaza 3 minute intr-un litru de apa clocotita. Se beau 2-3 cani pe zi cu efect calmant. Infuzia mai concentrata, din 20-30 g la 1 l de apa clocotita, infuzata 3 minute, are efect excitant, sudorific, diuretic, tonic, dezinfectant. Tinctura: 100 g flori se macereaza in 1/2 l alcool, timp de 15 zile. Apoi se strecoara si se pastreaza in sticle bine inchise. Se utilizeaza sub forma de frectii ale capului, intarind firul de par. Sub forma de comprese, aplicate 10 minute pe regiunea dureroasa, amelioreaza durerile in reumatism si contuzii. Sub forma de gargarisme, cateava picaturi la un pahar de apa calduta, se recomanda in ulceratii ale mucoasei bucale si ale limbii. A nu se administra in doze mari, provocand o stare de excitabilitate crescuta, urmata de deprimare nervoasa si cardiaca, somnolenta, hipotermie.
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Cum să mănânci de toate de sărbatori fără să ajungi la urgență
19/12/2023 11:14

Medicii vă recomandă să consumati moderat alimente traditionale de sărbătorile de iarnă, să vă diversificati alimentatia si să nu uitati să faceti miscare. Mănanci, urgentă. Doctorii ii sfătuiesc ...

Câte chimicale conține o felie de tort de la cofetărie
24/12/2021 11:13

Asociatia Pro Consumatori a analizat oferta de dulciuri din 20 de cofetării, precum si compozitia mixurilor pentru prăjituri comercializate in structurile comerciale de tip hipermarket. Dacă tortul continu ...

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului
27/06/2021 13:12

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului       Denumire stiintifica Coada Calului: Equisetum arvense, fam. Equisetaceae Denumire populara Coad ...

 Ficatul si alcoolul
27/06/2021 12:47

 Ficatul si alcoolul       Este important de notat ca, din punctul de vedere al afectarii hepatice, tipul de bautura consumat nu prezinta importanta, berea fiind la fel de nociva pre ...

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan
25/06/2021 20:00

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan     Denumire stiintifica Mesteacan: Betula alba Denumire populara Mesteacan: mastacan, mesteacăn alb, mestecan. ...

Boala ascunsă sub degetul mare al mâinii
25/06/2021 18:55

  Tenosinovita de Quervaine este inflamatia dureroasa a doua tendoane ca­re asigura miscarile degetului mare de la mana (tendonul este o structura ce leaga muschiul de os). Aceasta se manifesta prin ...

Spanz – tratamente naturiste cu spanz
25/06/2021 18:50

Spanz – tratamente naturiste cu spanz     Denumire stiintifica spanz: Helleborus purpurascens Denumire populara spanz: barba-lupului, bojaţel, botăţel, coada-popii, cucurig, iarba ...

  La ce POATE duce abstinenţa SEXUALĂ  CONSECINŢE   FOTO
25/06/2021 16:35

 Specialiştii subliniază că sexul reprezintă o necesitate a corpului nostru, astfel incat, lipsa acestuia are unele repercursiuni, in ceea ce priveşte comportamentul. Studiile efectuate in acest se ...

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune
03/03/2021 14:11

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune           Galbenelele sunt plante recunoscute pentru frumoasa culoare galbena a florilor pe care acestea le produc. Galb ...

Cum sa scapam de tuse     Leacuri populare
01/03/2021 06:49

 O data cu vremea rece si umeda apare si tusea, ca prin simptom al unei raceli ce este pe cale sa se instaleze daca nu se iau din timp masurile necesare de prevenire. Aceasta boala este agasanta, supara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei