20 de ani de cântece bisericeşti prin Byzantion
Dimensiune font:
În această seară, de la ora 19.00, Biserica Bărboi va găzdui un concert aniversar. Acesta va fi susţinut de Corul Byzantion, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la înfiinţare. Participarea este gratuită.
„Cântarea sau muzica bisericească este mijlocul prin care omul îşi închină cugetele sale Domnului şi totodată le îmbracă într-o haină folositoare şi pentru alţii”, stă notat în descrierea muzicii bisericeşti. Cu asta se ocupă şi corul Byzantion, dintre cele mai apreciate în acest sector, de două decenii. În această seară, de la ora 19.00, Corul Byzantion va susţine un concert aniversar intitulat „Byzantion – 20 de ani”. Organizatorii anunţă că participarea va fi gratuită, în limitele locurilor disponibile la Biserica Bărboi, acolo unde se va desfăşura concertul.
„Scopul corului Byzantion este slăvirea lui Dumnezeu prin rugăciune, în forma ei cântată, în diferite ocazii, manifestări culturale ale Bisericii Ortodoxe, descoperirea, valorificarea, promovarea, păstrarea tezaurului muzical de factură bizantină. Putem observa şi cu prilejul colindelor că, de fapt, această misiune se extinde şi în ceea ce priveşte tezaurul muzical de factură folclorică, dar nu ca o specializare a Byzantion”, menţionează Adrian Sârbu, ieşeanul care a pus bazele acestui cor. Cu toate că membrii corului interpretează şi muzică din folclor, „se păstrează acelaşi scop: slăvirea lui Dumnezeu prin muzică. Încercăm să implicăm cât mai mulţi oameni, nu numai din rândul specialiştilor. Vrem să arătăm că nu este o preocupare de nişă, este de fapt o chemare la biserică, în biserică, mai exact în strană”, mai adaugă Adrian Sârbu.
Din drag de cântul bisericesc
Corul a fost înfiinţat anul 1997 de către ieşeanul Adrian Sârbu. Purtând acelaşi nume de la începuturi, corul Byzantion a primit binecuvântarea IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei din vremea aceea, actual Patriarh al României. Scopul acestui cor a fost de a transmite mai departe muzica psaltică, bizantină, folclorul autentic. „Au reuşit cu multă muncă şi studiu aprofundat”, spun cunoscătorii. Corul este format din 25 de membri – absolvenţi de seminar, diaconi ori preoţi. O parte dintre aceştia au colaborat cu Opera Naţională Română din Iaşi sau cu Filarmonica „Moldova” din Iaşi.
Larisa GHERASIM
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau