6 spectacole în 11 zile, la Operă
Dimensiune font:
Ieşenii sunt aşteptaţi joi, 22 martie, la spectacolul „Lacul Lebedelor”, de Piotr Ilici Ceaikovski. Balerinii şi orchestra Operei Naţionale Române vor performa sub bagheta dirijorală a maestrului Ciprian Teodoraşcu. Artista emerită, Ileana Iliescu, semnează adaptarea coregrafiei clasice a acestui spectacol.
Programul continuă cu alte două reprezentaţii de succes -- „Bărbierul din Sevilla”, de Gioachino Rossini, opera bufă la care sâmbătă, 24 martie, sunt aşteptaţi toţi cei care doresc să celebreze, alături de Figaro, triumful dragostei dintre Rosina şi Almaviva.
Evenimentul va fi marcat şi de debutul tinerei mezzosoprane Martiniana Antonie în rolul Rosina. La cei 23 de ani, Martiniana este laureată a numeroase concursuri naţionale şi internaţionale. Cea mai recentă realizare a sa este câştigarea concursului AsLiCo din Como, Italia, palmaresul numărând şi Marele Premiu Grand Opera Avignon, la Concursul Internaţional Jeunes Espoirs, organizat de Opera din Avignon ( Franţa) şi Premiul al II-lea la Concursul Internaţional George Enescu de la Paris, unde a concertat alături de mezzosoprana Viorica Cortez şi soprana Leontina Văduva în Gala laureaţilor. Palmaresul tinerei soliste mai numără şi premii naţionale, printre care Marele Premiu al Concursului „Matei Bucur Mihăescu” (Bucureşti) .
Beatrice Rancea va părăsi biroul managerial preţ de câteva ore duminică, 25 martie, pentru a reveni pe scenă ca interpret în spectacolul de teatru-dans, „Kabaret”. Regia poartă semnatura artistei Yvette Bozsik (Budapesta). Iubitorii baletului vor putea urmări apoi alte două titluri celebre ale baletului clasic. „Don Quijote”, de Ludwig Minkus, programat pe 29 martie, şi „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Ilici Ceaikovski, care se va juca din nou pe 1 aprilie, după succesul extraordinar a premierei din acest an. Dirijorul reprezentaţiilor va fi maestrul Ciprian Teodoraşcu.
Pe 31 martie, va avea loc opera „Don Giovanni”, de Wolfgang Amadeus Mozart. Spectacolul în regia lui Beatrice Rancea a fost recompensat la Gala Premiilor Operelor Naţionale din 2014 cu Premiul pentru cel mai bun regizor. Conducerea muzicală va fi asigurată de maestrul Cristian Oroşanu.
Maura ANGHEL
Toate spectacolele vor începe la ora 18.30.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau