„Alte glasuri, alte încăperi” - Truman Capote
Dimensiune font:
După moartea mamei, Joel Knox se duce să locuiască împreună cu tatăl lui, pe care nu l-a văzut niciodată, la un conac din vecinătatea orăşelului Noon City din Alabama.
La capătul unei călătorii pline de peripeţii, băiatul de treisprezece ani descoperă ca Skully’s Landing e un conac pe jumătate năruit, aşezat în mijlocul unei grădini năpădite de bălării şi izolat de restul lumii printr-o pădure deasa pe unde mişună jivine şi năluci înfricoşătoare. Locuitorii misterioşi, reali sau fantastici, care în ciuda insistentelor lui Joel se feresc să vorbească despre tatăl său şi să-i spună unde se află, par să se zbată necontenit sub povara propriilor destine frânte, pierzându-şi încet minţile din pricina însingurării.
Scris la numai douăzeci şi trei de ani, „Alte glasuri, alte încăperi” este un roman hipnotic, o capodoperă stilistică ce evoca admirabil peisajele cu accente gotice din inima Sudului şi surprinde momentul primei revelaţii a unui băiat înzestrat cu o sensibilitate exacerbată asupra lumii pline de secrete a adulţilor. (polirom.ro)
Prima ediţie necenzurată, într-o nouă traducere, de George Volceanov. Romanul a fost ecranizat în 1995, în regia lui David Rocksavage, avându-i în distribuţie pe Lothaire Bluteau, Anna Levine şi David Speck.
Citiţi şi:
Marin Preda şi cărţile care crestează sufletul
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau