„Cafeneaua”, printre nominalizările la UNITER
Dimensiune font:
Dragoş Buhagiar se află pe lista nominalizaţilor la Gala Premiilor UNITER. Secţiunea la care apare piesa Naţionalului ieşean, „Cafeneaua” în regia lui Silviu Purcărete, este premiul pentru scenografie. Gala va avea loc pe 8 mai.
Teatrul Naţional din Iaşi va fi prezent la cea de a XXV-a ediţie a Galei Premiilor UNITER din acest an, la care Dragoş Buhagiar este nominalizat la Cea mai bună scenografie, pentru scenografia spectacolului „Cafeneaua”, în regia lui Silviu Purcărete. Juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru Monica Andronescu, Alice Georgescu şi Mircea Morariu, care la începutul anului au urmărit trei spectacole ale Naţionalului ieşean, dintre care acesta pare să le fi stârnit cele mai multe aprecieri.
„Dragoş Buhagiar este, înainte de toate, un artist desăvârşit, un profesionist cu-adevărat. Ne bucurăm de o colaborare lungă şi frumoasă care va continua şi în stagiunile viitoare şi ne dorim ca minunata scenografie a Cafenelei să câştige”, declară Oana Daian, PR-ul Teatrului Naţional.
Spectacolele care au intrat în atenţia juriului sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2016. Gala Premiilor UNITER va avea loc pe 8 mai, la Teatrul Naţional din Timişoara, unde Dragoş Buhagiar va concura cu alţi doi apropiaţi ai Iaşului, Adrian Damian, cel care anul trecut a adus Teatrului Naţional din Iaşi premiul UNITER pentru scenografia piesei „Goldberg Show”, şi Irina Moscu, cea care semnează scenografia piesei-succes de la Teatrul „Luceafărul”, „Pisica Verde” de Elise Wilk.
Dragoş Buhagiar, bun prieten al Naţionalului ieşean
La Teatrul Naţional ieşean, Dragoş Buhagiar a conceput scenografia şi pentru spectacolele „Teatru 200” (regia Cristian Hadji-Culea), „Pălăria florentină” (regia Silviu Purcărete), „Variaţiuni pe modelul lui Kraepelin” (regia Alexandru Dabija), „Uriaşii munţilor” (regia Silviu Purcărete), „Iaşii în carnaval” (regia Alexandru Dabija), „O noapte furtunoasă” (regia Alexandru Dabija).
Foto Dragoș Buhagiar, scenograf
Piesa „Cafeneaua” de Carlo Goldoni, care a cunoscut aplauzele publicului întâia oară pe 30 mai 2016, stă sub semnătura regizorală a lui Silviu Purcărete, şi semnătura scenografică a lui Dragoş Buhagiar, care înainte de premieră a declarat că „e uşor să lucrezi cu Silviu Purcărete, fiindcă înainte de regizor este om. Se lucrează de plăcere, pentru că ceea ce facem devine parte din viaţă. Chiar şi în situaţii dificile încercăm să abordăm treburile cu calm, inteligenţă, umor, chiar dacă ne e greu câteodată, că doar n-o fi Raiul pe pământ”.
Spectacolul, nominalizat acum la Gala Premiilor UNITER, a fost jucat în cadrul Festivalului Naţional de Teatru 2016, Reuniunea Teatrelor Naţionale – Chişinău 2016, Festivalul Internaţional de Teatru Clasic – Arad 2016.
Echipa piesei
Muzica originală este semnată de maestrul Vasile Şirli, în timp ce Andrei Cozlac a semnat partea video. Diana Roman s-a ocupat de pregătirea muzicală, iar Radu Ghilaş a avut rolul asistentului de regie, în timp ce Vladimir Iuganu şi Iuliana Gherghescu au fost asistenţi de scenografie.
Distribuţia este formată din mari actori ai Naţionalului ieşean precum Teodor Corban, Călin Chirilă, Ionuţ Cornilă, Constantin Puşcaşu, Petronela Grigorescu, Andreea Boboc, Haruna Condurache, Constantin Avădanei, Horia Veriveş, Daniel Busuioc, Petru Ciubotaru, Puşa Darie, Gelu Zaharia, Livia Iorga, Oana Sandu, Diana Roman, Andreea Spătaru, Radu Homiceanu, Alexandru Torboli, Grigore Andrei Sava, Adrian Marele şi Lucian Valacu.
Larisa LAZĂR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau