„Despre noi, despre tine, despre fabrici şi uzine”...

 Spaţiu deschis creatorilor independenţi, Teatrul FiX vă invită în acest week-end să vedeţi două spectacole cu actori frumoşi şi, desigur, talentaţi!

Astăzi, de la ora 19.00, „Înaintea Erei Noastre” va aduce în sala neconvenţională atmosfera anilor '90, prin intermediu unui spectacol al Trupei de Teatru „Filensăr” (Iaşi). „Patru copii plini de farmecul unui sat uitat de lume. Anii '90, departe de astăzi, aproape de-acum. Anii '90 - când eram un pic mai mici, când timpul stătea în loc. Anii '90 - când nimeni habar n-avea în ţara lui Nimănui. Anii '90 - când râsu' era râs... Cam despre asta-i povestea noastră despre noi, despre tine, despre fabrici şi uzine... despre comunism, democraţie, tranziţie, cuvinte care se mai plimbă şi astăzi printre noi fără să avem habar dacă le înţelegem sau nu. Povestea noastră din amintirile copilăriei trăită prin alţii, o poveste despre ce era Înaintea erei noastre”, dezvăluie Daniel Chirilă, cel care semnează conceptul spectacolului.
În distribuție: Ioana Corban, Codrin Dănilă, George Cocoş, Tiberiu Enache, Ovidiu Ivan, Emilian Andrei.

Evenimentul este realizat în parteneriat cu Asociaţia ContemporanIS, Trupa de Teatru IDIOT, Teatru FiX, Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi şi Şcoala Gimnazială „Ion Creangă” Iaşi.

Cel de-al doilea spectacol, „Râzi, Paiață!”, este programat pentru duminică, 15 martie, de la aceeaşi oră. Ilinca Istrate şi Pogany vă aşteaptă să fiţi martorii unui un proiect inedit, conceput ca fiind prologul spectacolului „Nu ştiu de ce sunt sadică”.

„Nu ştiu de unde scot sadismul. Ştiu doar că am fost dorită aşa cum sunt. Ştiu doar că au plecat. Eu mi-am fabricat propria mea realitate colorată de păpuşi, în sufrageria bunicii, ca să supravieţuiesc. Ştiu doar că atunci când au venit, eram atât de confuză, încât încă îi mai veneram pe cei din poze. Ştiu doar că arta m-a trezit, m-a vindecat şi mă aduce unde trebuie să fiu. Ştiu că de la sentimentul matern pentru păpuşile mele, în cursa mea cu mine însămi, am ajuns sa fiu micul meu dumnezeu creându-mi altă realitate sau poate că vechea realitate se transformase, degenerase. M-am trezit iar în veşnicul meu bocet, solitară. Nu mai pot răcni. Ei, cei care m-au vrut de la început îşi întind mâinile lor muncite spre mine, susţinând cuibul cum se pricep ei mai bine, susţinându-mă să cresc, să-mi întind aripile spre cer, aripile mele din stofă predestinată” .