„Expediţiile memoriei”
Dimensiune font:
„Expediţiile memoriei” este un proiect în care 11 tineri din România şi Republica Moldova – istorici, jurnalişti şi oameni de film şi-au propus să meargă pe urmele strămoşilor lor deportaţi în stepa kazahă. O echipă de la TVR Iaşi, condusă de regizorul Violeta Gorgos, a realizat un „jurnal de bord” al acestei călătorii.
În al doilea episod al acestui serial vom cunoaşte un kazah născut în Karlag care a făcut legământ de suflet cu spiritele celor ajunşi acolo şi împreună cu studenţii de la Universitatea Balashak, studiază arhivele locului şi reconstituie listele prizonierilor de război. Astfel, am aflat că în Kazahstan au fost aduşi peste 11.000 de prizonieri români, iar publicarea acestor liste vor aduce bucurie rudelor care ar putea să ajungă în Karaganda pentru a vedea locul unde au murit înaintaşii lor.
În cadrul acestei emisiuni vom cunoaşte cum nişte români stabiliţi în Kazahstan continuă să practice obicieiurile şi tradiţiile aduse cu ei de acasă: fac vin, plantează nuci, pun la murat castraveţi şi gogonele. Se cunosc unii pe alţii şi se întâlnesc în cadrul asociaţiei „Dacia” la Karaganda şi al asociaţiei Românilor din Almaty. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau