„Fă ce vrei” – expoziţie de sculptură şi desen
Dimensiune font:
Galeria de artă „Dana” din Iaşi invită publicul luni, 2 aprilie, de la ora 18.00, la deschiderea expoziţiei de sculptură şi desen „Fă ce vrei!”, semnată de către Ionuţ Filimon, student masterand în anul I, specializarea Sculptură, din cadrul Facultăţii de Arte Vizuale şi Design - Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” Iaşi.
În deschidere va vorbi criticul de artă Maria Bilaşevschi.
Ionuţ Filimon conturează o lume în care fiinţa umană acţionează ca o marionetă, megafon, atât a artistului dar şi a privitorului. Carcase a unor „suflete moarte” aliniate într-un marş forţat, trupuri ce caută a se elibera de sub presiunea exteriorului, fragmente de corp ce amintesc de un martiraj, toate sunt rămăşiţe ale alegerilor dintr-un anumit moment. „De la distanţă, Ionuţ Filimon poate părea că se întreabă dacă oare am ajuns cu toţii atât de aproape de margine, înstrăinaţi şi abrutizaţi. Însă nu, expoziţia sa trebuie lecturată din perspectiva unui proces de decantare, purificare, prin fiecare personaj-totem artistul se dezvăluie, se descarcă, se descoperă şi se acceptă. Fă ce vrei! este mantra lui Ionuţ Filimon, translatată în lemn sau tuş, într-un stil în care efectul cathartic eliberează atât pe autor dar şi pe spectator din capcana semnificaţiilor şablonarde”, a spus Maria Bilaşevschi, critic de artă.
Expoziţia este inclusă în proiectul Young Artist's Project, concept iniţiat de Galeria DANA în 2016. Demersul urmăreşte promovarea şi lansarea tinerelor talente ce şi-au creat pe parcursul anilor de studii propria viziune în contextul artei vizuale contemporane şi stimularea interesului pentru toate mediile de exprimare artistică. Young Artist's Project este un concept în care tinerii artişti şi lucrările acestora pot fi descoperite şi apreciate de către public într-un mediu lipsit de constrângerea spaţiului impersonal, unde primează dialogul şi creativitatea. „Atunci când selectăm un tânăr artist, principiul călăuzitor este convingerea instinctivă a importanţei şi potenţialului, pe care lucrările acestuia o au pentru lumea artistică contemporană. Nu ne ghidăm după un program de selecţie pe considerente stilistice sau care să ţină de o generaţie de artişti în pofida alteia, dar luăm în considerare elementele care-l definesc pe artist, de la caracteristica estetică până la cea de inovaţie, stimulare emoţională, fizică, spirituală, politică. Lucrările sunt selectate astfel încât publicul să nu se concentreze doar asupra subiectului expus, ci şi asupra propriilor atitudini, sentimente, percepţii”, au spus organizatorii.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau