„Imagine all the people”, în viziunea lui Gigi Căciuleanu
Dimensiune font:
Gigi Căciuleanu, unul dintre cei mai valoroşi dansatori şi coregrafi români ai ultimelor decenii, a montat pe scena Operei Naţionale Române Iaşi, pentru prima dată, un inedit spectacol de teatru dans, „Imagine all the people”.
În reprezentaţia care va delecta publicul ieşean duminică, 11 martie, începând cu ora 18:30, spectatorii vor recunoaşte fragmente celebre, pornind de la John Lennon şi Pink Floyd la Beethoven ori Mozart, împletite într-un colaj muzical spectaculos.
Reprezentaţia a fost distinsă cu Premiul de Excelenţă la Gala Premiilor Operei Naţionale din 2014.
Renumit balerin, coregraf şi profesor, Gigi Căciuleanu a venit special din Franţa, unde este stabilit din 1974, pentru a monta la Opera ieşeană acest spectacol.
Perfecţionat la Teatrul Bolshoi din Moscova, maestrul Căciuleanu a fost un celebru balerin, iar apoi a fost angajat ca profesor şi coregraf în Germania, înainte de a se stabili în Franţa, unde a cunoscut succesul: a fost director al Baletului Grand Theatre de Nancy, a înfiinţat şi condus Centrul Coregrafic din Rennes, a coordonat propria companie de dans, la Paris.
Pentru meritele sale artistice, a fost distins cu Chevalier de l’Ordre de Arts et des Lettres, la Paris, cu Steaua României cu grad de cavaler şi a primit Medalia Rectorală la Universidad de Chile, la Santiago, în Chile, unde a fost director artistic al Baletului Naţional.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau