„Măcelăria lui Iov” în premieră naţională
Dimensiune font:
Piesa semnată de Radu Afrim se va juca la Naţionalul ieşean în premieră pe ţară. Sâmbătă, 25 februarie, de la ora 19.30, Sala Teatru³ va găzdui premiera piesei, dar şi cea de-a doua reprezentaţie, duminică, 26 februarie.
„«Măcelăria lui Iov» este un text care generează sugestii, pune întrebări şi se referă la experiment în raport cu o dramaturgie scrisă într-o modalitate nouă pentru mine”, precizează dramaturgul italian, Fausto Paravidino, cel ce semnează lucrarea „Măcelăria lui Iov”, pe care regizorul Radu Afrim a pus-o în scenă pentru Teatrul Naţional din Iaşi. Irina Moscu este cea care semnează scenografia, Andrei Cozlac – video mapping, Cristian Șimon – lighting design, Irina Creţu – asistent regie.
Distribuţia este formată din actori precum Emil Coşeru, Tatiana Ionesi, Ionuţ Cornilă, Ada Lupu, Andrei Varga, Horia Veriveş, Livia Iorga, Irena Boclincă, Brânduşa Aciobăniţei, Doru Maftei.
„O frumoasă poveste de dragoste”
La Naţionalul din Iaşi, Radu Afrim a montat „Dawn Way” de Oleg Bogaev, „Visul unei nopţi de vară” de William Shakespeare şi „Femeia mării” după Henrik Ibsen.
În 2008, la Teatrul Naţional din Timişoara, regizorul a abordat pentru prima dată un text semnat de tânărul dramaturg italian Fausto Paravidino, „Boala familiei M”. Revine la Paravidino şi propune publicului ieşean, în premieră naţională, „Măcelăria lui Iov”, un spectacol despre care mărturiseşte că „este construit în jurul unei frumoase poveşti de dragoste. O piesă despre trădare, despre vulnerabilitatea relaţiilor care par, în aparenţă, imuabile. O privire lucidă aruncată asupra capitalismului”.
Pentru scenografia Irina Moscu, spectacolul este prilejul celei de a cincea întâlniri cu Radu Afrim, după colaborările pentru „Detalii naive, total lipsite de profunzime din viaţa şi moartea unor spectatori” (Teatrul Maghiar de Stat din Timişoara), „Suntrack” (Teatrul Maria Filotti din Brăila), „Între noi totul e bine” (Teatrul Naţional Bucureşti) şi „Pasărea retro se loveşte de bloc şi cade pe nisipul fierbinte” (Teatrul Naţional Târgu-Mureş).
După ce a studiat Cartea lui Iov, dramaturgul italian a mărturisit că îl interesau raporturile cu sacralitatea, cu misterul, cu Dumnezeu. „Răul vine de la oameni, e pedeapsă divină – fiecare poate alege o variantă în funcţie de convingeri. Iov o va face după trei zile de tăcere şi transformă experienţa răului în poezie şi filozofie”, precizează Fausto Paravidino, care mărturiseşte că atunci când a scris piesa era preocupat de criza economică şi de „mecanismele aproape obscure ale finanţelor”, însă a fost impresionat de lecţiile lui Andrea Baranes, de metafora lui Marco Bersani care vede în pieţele financiare zei păgâni în căutarea sacrificiilor umane, „dar mai ales m-a interesat relaţia dintre liberalism (ca religie a egoismului) şi cultură, o relaţie în care solidaritatea socială şi iubirea de aproape nu reprezintă o opţiune. E un demers pentru care a trebuit să mă întorc în trecut ca să pot reprezenta actualitatea”.
Reprezentanţii Teatrului Naţional anunţă că spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani. Următoarele reprezentaţii ale piesei sunt programate pentru 7 şi 12 martie, de la ora 19.00, la Teatru³.
Larisa LAZĂR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau