A murit actorul Florin Blănărescu
Dimensiune font:
Societar de Onoare al Teatrului Municipal „Bacovia”, artist care a bucurat cu arta sa interpretativă generaţii de spectatori, actorul Florin Blănărescu s-a stins din viaţă miercuri, 20 august 2014, la vârsta de 93 de ani, anunță reprezentanții instituției băcăuane.
Timp de 60 de ani, şi-a desfăşurat activitatea atât pe scenă, cât şi pe platourile de filmare. A jucat alături de mari actori ai scenei româneşti şi a făcut parte din distribuţia unor filme de referinţă precum „Dacii” (1967) sau „Mihai Viteazul” (1971).
Ultimul rol jucat de Florin Blănărescu pe scena Teatrului Municipal „Bacovia” a fost Cadîr, în spectacolul „Take, Ianke și Cadîr”, de Victor Ion Popa (1998), alături de actorii Nicolae Roşioru, Despina Prisecaru, Constantin Coşa, Gheorghe Doroftei, Florina Găzdaru şi Adrian Găzdaru.
În anul 2011, Teatrul „Bacovia” l-a aniversat la împlinirea vârstei de 90 de ani. În cadrul evenimentului, actorul Florin Blănărescu a primit titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Bacău, iar colegii au vorbit la superlativ despre omul şi actorul Florin Blănărescu:
Actriţa Constanţa Zmeu: „Florin are o naturaleţe extraordinară, şi în viaţă şi pe scenă, un simţ al umorului deosebit, o inteligenţă scenică”.
Actorul Florin Piersic: „Florin e un om extraordinar. Îi port o mare iubire, de la 23 de ani. Am debutat aici, la Teatrul «Bacovia», în aceasta sală. Cu mare tristeţe i-am părăsit pe toţi când am plecat. Îmi vine să şi plâng când mă gândesc. Am cultul prieteniei şi Florin Blănărescu a rămas unul dintre cei mai buni prieteni ai vieţii mele. El este un om fără pauze. N-am nevoie de nimic, decât de prietenie”.
Corpul neînsufleţit al actorului Florin Blănărescu a fost depus la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Bacău. Tot aici va fi oficiată slujba de înmormântare, sâmbătă, 23 august, de la ora 10.00. Actorul va fi înmormântat la Cimitirul „Învierea Domnului”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau