„Oamenii au nevoie să îşi unească sufletul şi o pot face prin cuvânt, prin pictură, prin artă”

default

Dimensiune font:

| 13-02-2018 06:34

La început a fost culoarea, aşa începe povestea Cezarei Moraru, o ieşeancă pasionată deopotrivă de pictură şi de cuvântul scris, poveste pe care i-ar plăcea cu siguranţă să o vadă rescrisă şi altfel pe şevaletele din marile expoziţii * pentru studenta care a decis să urmeze şi Facultatea de Litere, dar şi cea de Arte Vizuale, frumosul este un mod de exprimare şi o modalitate de a schimba lumea în care trăim * de fapt, pentru mulţi dintre noi culoarea este începutul oricărui dialog cu exteriorul

Copiii se exprimă la început prin culoare, ei desenează fără să cunoască reguli, forme, principii, curente ori să aibă noţiunile pe care le dobândeşti în şcoală. înainte de a învăţa să vorbească ei deja desenează. Aşa fost şi în cazul Cezarei Moraru. „Tatăl meu picta şi aşa am pus şi eu mâna pe foaia de bloc. Desenam în fiecare zi, la început diferite naturi, portrete, apoi amurguri. Ce este interesant este că temele din copilăriei le reiau şi astăzi, doar că la un alt nivel, cu o altă tehnică”, am aflat de la tânăra pasionată de tot ceea ce este frumos.

Cezara este convinsă că oricine poate desena, orice persoană se poate exprima prin culoare. „Eu am abordat expresionismul abstract, unde este este important să laşi spontaneitatea să iasă la iveală. Dar nu este suficient -- pentru o pictură detaliată este nevoie de studiu, de multă muncă, de atenţie şi de disciplină”, spune Cezara. Şi de sensibilitate, am adăuga noi, privindu-i lucrările.

După culoare a venit cuvântul. Influenţată uşor şi de mama ei, care lucrează în învăţământ, a ales Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, pe care o va absolvi în acest an. „Mi-a plăcut mult literatura, în special cea comparată, şi ascultam cu sufletul la gură prelegerile domnului profesor Constantin Dram. Am înţeles misiunea cadrului didactic în momentul în care am păşit într-o sală de clasă de la Liceul Dimitrie Cantemir, singura instituţie de învăţământ liceal din Iaşi unde se predă limba spaniolă (al cărei studiu l-a ales – n.r.). Copiii sunt absolut grozavi, îmi place mult să interacţionez cu ei”, a continuat viitoarea absolventă de Litere. Ea pledează mult pentru lectură , despre care spune că hrăneşte sufletul: „De la tatăl meu am învăţat că orice carte merită o şansă şi eu citesc tot ce îmi pică în mână, Dar dacă vorbim despre slăbiciunile mele, Bulgakov este una dintre ele, cu Maestrul şi Margareta, dar şi Platon, cu Banchetul. Îmi place şi literatura pentru cei mici, sensibilizată fiind acum şi de fiul meu, şi îmi doresc, la un moment dat, să public şi eu carte. Am început să scriu, dar mai durează”.

Pictura ne ajută să ne exteriorizăm trăirile

În viaţa Cezarei a venit şi momentul în care i s-a cerut să-şi înmulţească talanţii daţi de Divinitate şi s-a înscris la Universitatea de Arte. „A fost o decizie pe care am luat-o greu şi în care am fost susţinută de soţul meu. El mi-a spus că în viaţă este foarte important să faci ceea ce îţi place. M-a ajutat să iau această decizie şi am înţeles că ori o iau acum, ori niciodată, a zâmbit Cezara. Peste trei săptămâni ea va avea şi prima expoziţie de grup, alături de colegii ei şi sub îndrumarea lectorului universitar Cristian Ungureanu. „Ne sprijină mult domnul profesor şi îi mulţumim. Este important talentul, la fel şi pasiunea, dar este nevoie de studiu, de muncă, altfel nu se poate. De aceea m-am şi înscris la Universitatea de Arte, pentru că vreau să fac cu profesionalism tot ceea ce îmi doresc”, a spus artistul pasionat de culoare şi de cuvânt şi care ne-a ridicat şi un colţ al cortinei în care se pregăteşte vernisajul care va avea loc în Sala Paşilor Pierduţi.

Culoarea nu doar că ajută mult în dezvoltarea unei persoane, fie adult sau copil, ci are şi efect terapeutic. Din păcate, la noi, în România, nu prea a ajuns terapia prin culoare, aşa cum este în alte ţări unde este folosită tocmai pentru a ajuta oameni în depăşirea unor probleme. „Pictura ne ajută să ne exteriorizăm trăirile, fie triste sau vesele. Culoarea spune multe despre un om. Pictura este o stare, este vorba despre ceea ce simţim şi transmitem. în pictură nu este vorba despre perfecţiune, ci despre ceea ce lăsăm noi la iveală să iasă din suflet. Pictura este foarte sinceră”, este convinsă Cezara. Ea crede că lumea se poate schimba prin frumos, prin artă, şi o astfel de lume îşi doreşte pentru copilaşul ei. Ca viitor artist, îşi doreşte să sensibilizeze tinerii şi să alunge orice tuşă post-decembristă. „Oamenii au nevoie să îşi unească şi sufletul şi o pot face prin cuvânt, prin pictură, prin artă. Avem foarte de învăţat din cărţi şi, din păcate, nu se citeşte pe cât ar trebui. Apoi, noi, ca popor, ar trebui să ne cunoaştem istoria”, a punctat Cezara Moraru. Ea recunoaşte că este greu să trăieşti şi din artă, şi din litere, dar nu este imposibil. Primele măsuri ar trebui luate, ca în toate domeniile, de la Bucureşti, iar mai-marii de la Ministerul Culturii şi de la Educaţie ar trebui să pună la punct un program de burse, de mastere, granturi prin care să sprijine tinerii. „Dacă talentul, în orice formă a lui, ar fi încurajat, multe lucruri s-ar schimba în jur”, este convinsă tânăra. Dar până când vor vedea că lucrurile se mişcă va trebui să ne ajutăm singuri şi să încercăm să fim cât mai buni în tot ceea ce facem şi să sprijinim tinerii care îşi doresc, pentru ei şi pruncii lor, o lume mai bună, fără tuşe gri, post-comuniste.

Maura ANGHEL

 

Îi admir mult pe Adrian Ghenie şi Francis Bacon, care au ales expresionismul abstract. Îmi place şi Rembrandt şi în lucrările mele se regăsesc influenţe” -- Cezara Moraru

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:12

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Stan si Bran  VIDEO
10/11/2019 10:56
Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă în urmă marele artist
30/10/2019 18:52

  Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă in urmă marele artist - Facebook Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani şi a lăsat in urmă nu doar lacrimi şi regrete, ci şi o ...

30 de adevăruri despre Ludwig van Beethoven, genialul compozitor surd
10/09/2019 11:21

 Ludwig van Beethoven a fost unul dintre cei mai influenti compozitori de muzică clasică. Acest muzician german exceptional si-a adus contributia in epoca de tranzitie dintre perioada clasică ...

Toponimia sadoveniană
31/08/2019 17:17

În „Monografia sadoveniană toponimico-literară”, Constantin Parascan inregistrează şi analizează toate numele de locuri din inteaga operă a lui Mihail Sadoveanu, insumand 12.000 de pagin ...

De ce si cum  a murit Dem Rădulescu, un actor care nu a mai putut fi înlocuit în teatru și film
30/08/2019 11:35

 S-a născut la Rimnicul Valcea in 1931, iar porecla Bibanul i se trage de la tatăl său, un mare pescar si proprietar de pescărie. Cand avea 22 de ani in oras a sosit cu trenul o trupă de actori de la ...

VIDEO Detalii ȘOCANTE de la autopsia lui Michael Jackson au fost dezvăluite după 10 ani de la moartea starului: Ce au descoperit medicii
26/08/2019 22:20

 Prea multe operaţii estetice, dependenţă de somnifere şi alte medicamente, abuzuri sexuale şi un lung şir de acuzaţii care au culminat cu lansarea pe HBO a terifiantului documentar ''Leaving Neverl ...

Mr  BEAN
22/08/2019 11:27

 

VIDEO-   Laurel and Hardy. COMEDIE
08/08/2019 10:35
VIDEO-Neversea a fost în direct.
04/07/2019 22:28

Pentru a viziona da clic 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei