„Octav” revine la Cinema Ateneu

default

Dimensiune font:

| 10-01-2018 08:43

Lungmetrajul Octav descrie o poveste care celebrează viaţa şi aduce omagii purităţii copilăriei, prieteniei, dragostei şi nostalgiei dulce-amăruie. Filmul, considerat un „miracol” în peisajul cinematografic românesc, revine pe marele ecran la Cinema Ateneu, publicul fiind aşteptat vineri, 12 ianuarie, de la ora 18.00.

Octav, rol interpretat de actorul Marcel Iureş, îşi redescoperă bucuria de a trăi cu ajutorul Anei care îl poartă într-o călătorie prin timp. „Nu am mai întâlnit niciodată aşa ceva, în ultimii 25 de ani, în România. Este cel mai frumos rol pe care l-am primit până acum”, spune Marcel Iureş despre personajul său.

Protagonistul construieşte cu măiestrie povestea unui om în care ne regăsim cu toţii. „Este o poveste profund umană, acesta fiind şi motivul principal pentru care am fost atras să joc în acest film. Avem nevoie de astfel de poveşti”, adaugă actorul. Personajul său capăt numeroase nuanţe pe parcul călătoriei în timp, iar momentele importante ale vieţii lui Octav sunt retrăite prin prisma conştiinţei unui om în vârstă de 80 de ani.

Filmul îi reuneşte pe doi dintre giganţii cinematografiei române, Marcel Iureş şi Victor Rebengiuc. Despre colaborarea cu Victor Rebengiuc, Marcel Iureş afirma că „este unul dintre stâlpii groşi, pe care se sprijină teatrul românesc. Dacă tragem acest stâlp doi centimetri la dreapta sau la stânga, teatrul românesc se dezechilibrează. Victor Rebengiuc poate fi orice. E greu de descris Victor”.

Din distribuţie fac parte Marcel Iureş, Victor Rebengiuc, Eric Aradits, Alessia Tofan, regia fiind semnată de Serge Ioan Celebidachi.

Maura ANGHEL

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

Stan si Bran  VIDEO
10/11/2019 10:56
Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă în urmă marele artist
30/10/2019 18:52

  Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă in urmă marele artist - Facebook Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani şi a lăsat in urmă nu doar lacrimi şi regrete, ci şi o ...

30 de adevăruri despre Ludwig van Beethoven, genialul compozitor surd
10/09/2019 11:21

 Ludwig van Beethoven a fost unul dintre cei mai influenti compozitori de muzică clasică. Acest muzician german exceptional si-a adus contributia in epoca de tranzitie dintre perioada clasică ...

Toponimia sadoveniană
31/08/2019 17:17

În „Monografia sadoveniană toponimico-literară”, Constantin Parascan inregistrează şi analizează toate numele de locuri din inteaga operă a lui Mihail Sadoveanu, insumand 12.000 de pagin ...

De ce si cum  a murit Dem Rădulescu, un actor care nu a mai putut fi înlocuit în teatru și film
30/08/2019 11:35

 S-a născut la Rimnicul Valcea in 1931, iar porecla Bibanul i se trage de la tatăl său, un mare pescar si proprietar de pescărie. Cand avea 22 de ani in oras a sosit cu trenul o trupă de actori de la ...

VIDEO Detalii ȘOCANTE de la autopsia lui Michael Jackson au fost dezvăluite după 10 ani de la moartea starului: Ce au descoperit medicii
26/08/2019 22:20

 Prea multe operaţii estetice, dependenţă de somnifere şi alte medicamente, abuzuri sexuale şi un lung şir de acuzaţii care au culminat cu lansarea pe HBO a terifiantului documentar ''Leaving Neverl ...

Mr  BEAN
22/08/2019 11:27

 

VIDEO-   Laurel and Hardy. COMEDIE
08/08/2019 10:35
VIDEO-Neversea a fost în direct.
04/07/2019 22:28

Pentru a viziona da clic 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei