„Paraziţi” – Un spectacol despre propriul nostru Eu
Dimensiune font:
La Uzina cu Teatru va fi prezentată o producţie nouă, realizată în cadrul Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu”, în parteneriat cu Teatrul Naţional Iaşi. Este vorba despre „Paraziţi”, de Marius von Mayenburg, un spectacol regizat de Diana Udrea. Din distribuţie fac parte Mălina Lazăr, Marian Alexandru Chiculiţă, Claudiu Vrabie, Andrei Butnariu, Ştefania Sandu. Evenimentul face parte din programul „Youth Focus”, ce urmăreşte promovarea producţiilor realizate de studenţii Facultăţii de Teatru, din cadrul Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu”.
„Dimineaţă de dimineaţă ne uităm în oglindă şi analizăm. Trebuie să recunoaştem că preferăm să ne găsim frumoşi, măcar acceptabili, suficient de acceptabili încât să avem curajul de-a ieşi din casă. De ce să nu privim Paraziţí ca pe o oglindă?
Oglinda propriului nostru eu, al fiecăruia. Însa, în fiecare reflexie a noastră percepem mai întâi urâtul, refuzându-l temători. Ne temem de noi înşine, fără sa acceptăm, ne este frică, ne îngrozim şi alegem să uităm, să îngropăm, să mascăm acel urât. Paraziţi scoate la iveală urâtul, ne arată adevărul despre oameni, despre caracter, despre sufletul mult prea putred. Atunci când parazitul ce domneşte în noi se trezeşte şi pune stăpânire pe întregul organism, pe voinţă, pe intelect, pe suflet, atunci, doar atunci începe trăirea din oglindă”, spune Diana Udrea.
Intrarea se face pe bază de invitaţie, în limita locurilor disponibile. Cei interesaţi îşi pot ridica invitaţia de la Agenţia Teatrală.
Tiberiu COMAN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau