„Şi eu scriu despre cărţi!” – concurs de recenzii de carte

default

Dimensiune font:

| 28-01-2017 06:36

 Reprezentanţii Bibliotecii Judeţene invită cititorii la un concurs de recenzii. Cu desfăşurare pe întreaga perioadă a anului, concursul este dedicat celor care au un permis valabil la bibliotecă. În fiecare zi de 10 a lunii, se vor desemna câştigătorii din luna precedentă.

 

Încurajarea cititului şi stimularea creativităţii şi a originalităţii în domeniul literar este promovată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Asachi” din Iaşi (BJI), care invită publicul la o „competiţie de recenzii”. Proiectul „Şi eu scriu despre cărţi!” premiază lunar cele mai bune recenzii scrise de către cititorii bibliotecii.

„Concursul se desfăşoară pe tot parcursul anului. Nu există limită de vârstă, iar pentru a participa trebuie îndeplinite două condiţii: autorul recenziei să deţină permis de intrare valabil la BJI şi cartea recenzată să existe în colecţiile bibliotecii noastre”, declară Mihaela Morariu, PR al Bibliotecii. Catalogul electronic al publicaţiilor bibliotecii poate fi consultat online accesând: www.bjiasi.ebibliophil.ro.

Reguli de redactare

Textele se vor încadra între 2.000 şi 10.000 de semne, vor fi redactate cu diacritice, în format editabil (.doc, .docx, .rtf, .odt) şi vor fi expediate la adresa de e-mail programe@bjiasi.ro. „Recenziile trebuie să fie originale, dar sunt acceptate şi cele care au fost publicate pe bloguri cu condiţia să fie indicat linkul”, adaugă Mihaela Morariu, care precizează şi faptul că textele vor fi evaluate de un juriu format din redactorii editurii bibliotecii, iar câştigătorii vor fi desemnaţi până la data de 10 a fiecărei luni pentru luna anterioară.

Toate recenziile vor fi publicate pe pagina www.bjiasi.ro, iar prin trimiterea textelor participanţii îşi dau acordul pentru publicarea lor. Reprezentanţii BJI anunţă că în fiecare lună, autorul/ autoarea celei mai bune recenzii va fi răsplătit(ă) cu un premiu constând într-un pachet de cărţi şi o diplomă. Premiile vor fi ridicate personal de la sediul Bibliotecii Judeţene Iaşi (Bd. Ştefan cel Mare, nr. 8-10, Galeriile comerciale, mezanin).

Larisa LAZĂR 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Stan si Bran  VIDEO
10/11/2019 10:56
Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă în urmă marele artist
30/10/2019 18:52

  Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă in urmă marele artist - Facebook Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani şi a lăsat in urmă nu doar lacrimi şi regrete, ci şi o ...

30 de adevăruri despre Ludwig van Beethoven, genialul compozitor surd
10/09/2019 11:21

 Ludwig van Beethoven a fost unul dintre cei mai influenti compozitori de muzică clasică. Acest muzician german exceptional si-a adus contributia in epoca de tranzitie dintre perioada clasică ...

Toponimia sadoveniană
31/08/2019 17:17

În „Monografia sadoveniană toponimico-literară”, Constantin Parascan inregistrează şi analizează toate numele de locuri din inteaga operă a lui Mihail Sadoveanu, insumand 12.000 de pagin ...

De ce si cum  a murit Dem Rădulescu, un actor care nu a mai putut fi înlocuit în teatru și film
30/08/2019 11:35

 S-a născut la Rimnicul Valcea in 1931, iar porecla Bibanul i se trage de la tatăl său, un mare pescar si proprietar de pescărie. Cand avea 22 de ani in oras a sosit cu trenul o trupă de actori de la ...

VIDEO Detalii ȘOCANTE de la autopsia lui Michael Jackson au fost dezvăluite după 10 ani de la moartea starului: Ce au descoperit medicii
26/08/2019 22:20

 Prea multe operaţii estetice, dependenţă de somnifere şi alte medicamente, abuzuri sexuale şi un lung şir de acuzaţii care au culminat cu lansarea pe HBO a terifiantului documentar ''Leaving Neverl ...

Mr  BEAN
22/08/2019 11:27

 

VIDEO-   Laurel and Hardy. COMEDIE
08/08/2019 10:35
VIDEO-Neversea a fost în direct.
04/07/2019 22:28

Pentru a viziona da clic 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei