„Teatrul este o revelaţie directă care trece rampa”

Dialog cu regizorul Cristian Hadji-Culea, directorul Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi

 

 

Ieşenii sunt aşteptaţi mâine, de la ora 19, la premiera spectacolului „Teatru de război”, pus în scenă de actorii de la Naţional. Ideea a aparţinut directorului instituţiei de cultură, Cristian Hadji-Culea, care semnează şi regia, dar şi scenariul, alături de scriitorii Florin Lăzărescu şi Lucian Dan Teodorovici. Spectacolul va întregi un proiect dedicat Centenarului, care a fost deschis cu o expoziţie în foaierul teatrului, urmată de lansarea albumului „Teatrul Naţional Iaşi. Scena marilor reprezentaţii”. Directorul teatrului, Cristian Hadji-Culea, a avut amabilitatea de a ne oferi mai multe detalii într-un scurt interviu.

- Cum aţi ales această idee, de ce aţi dorit să prezentaţi publicului această piesă?

- Am plecat de la dorinţa de a vorbi despre teatrul nostru în cei doi ani în care Iaşul a găzduit principalele instituţii ale statului, în timpul primului Război Mondial. Teatrul a fost un punct nodal, în care s-au întâmplat multe fapte care au intrat în istorie. Plecând de aici, am vrut să creăm un spectacol care să vorbească despre acele întâmpări, dar să fie unul care să depăşească total condiţia de spectacol conjunctural. Nu am vrut nicio secundă, şi nici nu cred că trebuie să se întâmple, să creăm spectacole care să nu fie sau să nu dorim să fie măcar spectacole importante în repertoriul nostru. Asta am vrut şi asta sper că am creat.

- Care era rolul Teatrului Naţional atunci?

- Vorbim despre perioada în care, după mici tribulaţii în care s-a discutat dacă teatrul urma să fie transformat într-un azil sau într-un spital, s-a decis că va fi sediul Parlamentului României. În Sala Mare s-au ţinut şedinţele Parlamentului, asta însemnând sfârşitul anului 1916 şi 1917, în cabine au fost cartiruiţi câţiva ofiţeri francezi, în altă parte au fost unele birouri ale Ministerului Culturii. Teatrul era plin de toate semnele acestui război. În Sala Mare s-au ţinut câteva discursuri istorice printre care cele ale lui Take Ionescu, Brătianu şi Iorga, care au însemnat mult în epocă. Discursul lui Iorga a ajuns, prin dorinţa Guvernului, în toate unităţile militare şi în toate comunele ţării. În acest teatru s-au strâns toţi marii actori ai acestei ţări, de la cele mari trei teatre naţionale câte existau în România de atunci – Craiova, Bucureşti şi Iaşi, aici a cântat Enescu, iar noaptea se dădeau filme pentru soldaţii răniţi.

- Teatrul a avut atunci un rol foarte important dată fiind şi conjunctura, dar, la modul general, are mereu o poziţie importantă în comunitate. Care credeţi că este misiunea fundamentală a unei astfel de instituţii?

- Teatrul este, cred eu, acel loc în care bucuria se transmite de pe scenă în sală şi din sală pe scenă. Dincolo de orice, este acea artă care comunică om la om. Că peste asta se adaugă temeri, se adaugă stiluri, convenţii, asta face deosebit teatrul de ceea ce a urmat – filmul sau de artele plastice. Este o revelaţie directă care trece rampa.

- În ultimii ani, Naţionalul ieşean a primit multe premii UNITER.

- Da, este adevărat, dar mai important este că, dincolo de premii, avem public. Este extraordinar de plăcut că avem sala plină, şi nu una ci patru, şi asta ne bucură cel mai mult. Sigur, este foarte important ca valoarea spectacolului să fie judecată şi de alţii şi premiată, este o dovadă că nivelul este ridicat, dar şi bucuria publicului există. Am reuşit să avem public fără să facem rabat la nicio condiţie estetică pe care ne-o dorim dintotdeauna. Am vrut şi vrem ca primul teatru naţional din ţară, măcar e primul istoric, 1840, să fie în continuare în prima linie. Avem spectatori şi de la Chişinău, Vaslui, Botoşani.

- Aţi afirmat într-un alt interviu că vă hrăniţi cu realitatea atunci când regizaţi. Cum a fost în spectacolul „Teatrul de Război”, premiera de mâine seară?

- Tot despre realitate vorbim. Noi, lucrând cu oameni vii, nu putem vorbi decât despre realitate. Indiferent de convenţii, de construcţiile din jurul lor, de ceea ce vrem să simbolizeze, omul rămâne om. Restul se adaugă, sunt straturi de informaţie, Omul e om, iar realitatea lui răzbate peste tot.

- Spectacolul poate fi considerat şi o lecţie de istorie importantă.

- Categoric, pentru că despre primul Război Mondial nu se ştiu multe lucruri. Din păcate, la nivel de literatură este puţină. La nivel de istorie este multă, dar este lume care să fi dorit să citească. Spectacolul va aduce multe informaţii şi sper să placă. Este unul dintre spectacolele mari ale teatrului, cu un decor destul de scump, chiar dacă este minimalist.

Maura ANGHEL

„Am făcut documentare, am tatonat, am tot schimbat. Am început prin noiembrie şi am mers până aproape de ziua spectacolului. Am avut informaţii multe, eu însumi am aflat foarte multe lucruri despre Iaşi, despre cum era viaţa în acea vreme, despre clădirile şi monumentele sale. Eu am experienţa de la Aferim (unde a semnat scenariu alături de Radu Jude – n.r.), unde nu prea aveai informaţii. Erau multe cioburi, trebuia să completezi să faci vasul, dar nu ştiai cât de mare va ieşi. În cazul acestui spectacol de teatru sunt documente, există presa vremii. E drept că au dispărut multe lucruri, dar ai ce spune. Problema este cum creezi atmosfera. Eu ţin foarte mult la firesc, am dorinţa de firesc. Primele spectacole cu temă istorică pe care le-am văzut mi s-au părut extrem de false, ceea ce aici, în Teatrul de Război nu este. Aici omul este om, este viu, nu este un concept, nu este un simbol, este un personaj. Trăieşte acel moment. Dintre cei care au urmărit repetiţiile au spus că le-a plăcut, că l-au simţit foarte dens, ceea ce este foarte bine. Efectiv au spus că s-au simţit bombardaţi ca informaţie. Mi-a făcut o reală plăcere să lucrez la scenariu” – Florin Lăzărescu