„Tu ce faci când mai ai de trăit două ore?”

default

Dimensiune font:

| 20-04-2015 09:14

  Te panichezi? Te concentrezi? Râzi? Plângi? Mergi la teatru? Asta pare a fi chiar culmea!...

 L-am întrebat pe regizorul Florin Caracala de ce aş merge eu, spectator, luni seara, la un spectacol despre frică şi mai ales despre frica de moarte? „Pe cât pare de filosofică prezentarea, pe atât de ironic tratăm noi subiectul. Ironic, fără a fi superficiali, desigur. E vorba mai curând despre cum reuşesc oamenii să se rateze, în ciuda faptului că ei susţin mereu că ştiu ce este important în viaţă”, mi-a spus. De ani buni, evenimentele teatrale ce poartă semnătura Florin Caracala reuşesc să stârnească interesul publicului, de fiecare dată, pornind chiar de la afiş.

Cea mai nouă dintre provocările lansate de regizorul originar din Ploieşti şi implicat în proiecte independente, atât la Iaşi, cât şi la Cluj-Napoca şi Bucureşti, o constituie acum „2 ORE”, un spectacol care investighează diversele reacţii ale omului pus accidental în faţa morţii, determinând, prin forţa ironiei, contemplarea de sine prin prisma vieţii perisabile: „Frica de moarte ne stăpâneşte mai mult decât suntem conştienţi, dar ea poate fi tradusă doar prin spaima de necunoscut, sau este şi rezultatul sentimentului de vinovăţie apărut în urma conflictelor nerezolvate?”, este întrebarea de la care pleacă acest spectacol.

Un ceas electronic şi numărătoarea inversă, dar şi întrebarea „Tu ce faci când mai ai de trăit două ore?”, te-ar putea determina să te gândeşti cum să evadezi într-o activitate mai plăcută, oricât de superficială ar fi ea... Totuşi, spectacolul are meritul de a-ţi promite, încă de pe afiş, un soi de „izbăvire”. În ciuda acestui teasing „şoc şi groază”, noua producţie a Teatrului FiX, va fi şi „de râs”. „E în aceeaşi linie a spectacolelor mele de până acum, însă de data aceasta nu am pornit de la un text, ci am curatoriat scrierea dramatică a unor istorisiri de viaţă, prezentate din perspective extrem de diferite chiar de echipa cu care am lucrat”, dezvăluie Florin Caracala.

În distribuţie, veţi regăsi „independenţi” statornici pe scena Teatrului FiX: Ancuţa Gutui, Alex Iuraşcu, Stanca Jabeniţan, Cătălin Mîndru, Andreea Spătaru. Din echipa de creatori mai fac parte: Velica Panduru (styling), Ionuţ Daniel Ungureanu (mapping), Gabriel Belcescu (sunet).

O vizionare cu public a acestui nou proiect de la „FiX” este programată pentru astăzi, de la ora 19.30, iar premiera este anunţată pentru 28 aprilie.
Ironie, sarcasm sau comedie, spectacolul „2 ORE” durează exact 1h 29' 29". Artist support: 10 lei.
Gina POPA

„2 ORE proiectează într-un cadru minimalist imagini ale vanitas-ului în faţa iminenței morţii şi deschide totodată orizonturi meditative asupra mediocrităţii şi zădărniciei fiinţei umane” - Florin Caracala

Regizor şi performer, Florin Caracala a absolvit în 2013 master-ul în regie de teatru la UNATC Bucureşti şi este doctorand al Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi. A colaborat cu diverse teatre, printre care şi Naţionalul ieşean, acum „activând” ca artist în mediul independent. „Cercetez sau actualizez forme de expresie în arta teatrală și performativă. Lucrez, pe de o parte, cu medii sociale defavorizate, dar și cu tineri actori sau studenți la actorie. Încerc să nu îmi stabilesc un canon estetic sub care să funcționez”, spune Caracala, care este unul dintre fondatorii Festivalului de teatru independent „PERFORM. To fringe or not to fringe”, lansat în 2014 la Iaşi.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Stan si Bran  VIDEO
10/11/2019 10:56
Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă în urmă marele artist
30/10/2019 18:52

  Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă in urmă marele artist - Facebook Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani şi a lăsat in urmă nu doar lacrimi şi regrete, ci şi o ...

30 de adevăruri despre Ludwig van Beethoven, genialul compozitor surd
10/09/2019 11:21

 Ludwig van Beethoven a fost unul dintre cei mai influenti compozitori de muzică clasică. Acest muzician german exceptional si-a adus contributia in epoca de tranzitie dintre perioada clasică ...

Toponimia sadoveniană
31/08/2019 17:17

În „Monografia sadoveniană toponimico-literară”, Constantin Parascan inregistrează şi analizează toate numele de locuri din inteaga operă a lui Mihail Sadoveanu, insumand 12.000 de pagin ...

De ce si cum  a murit Dem Rădulescu, un actor care nu a mai putut fi înlocuit în teatru și film
30/08/2019 11:35

 S-a născut la Rimnicul Valcea in 1931, iar porecla Bibanul i se trage de la tatăl său, un mare pescar si proprietar de pescărie. Cand avea 22 de ani in oras a sosit cu trenul o trupă de actori de la ...

VIDEO Detalii ȘOCANTE de la autopsia lui Michael Jackson au fost dezvăluite după 10 ani de la moartea starului: Ce au descoperit medicii
26/08/2019 22:20

 Prea multe operaţii estetice, dependenţă de somnifere şi alte medicamente, abuzuri sexuale şi un lung şir de acuzaţii care au culminat cu lansarea pe HBO a terifiantului documentar ''Leaving Neverl ...

Mr  BEAN
22/08/2019 11:27

 

VIDEO-   Laurel and Hardy. COMEDIE
08/08/2019 10:35
VIDEO-Neversea a fost în direct.
04/07/2019 22:28

Pentru a viziona da clic 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei