Actorii Ateneului din Iaşi pleacă în turneu
Dimensiune font:
Trupa Ateneului din Iaşi pleacă într-un turneu inedit, la Botoşani, Fălticeni şi Siret. Actorii vor urca pe scena Sălii de spectacole „Draga Olteanu Matei”, cu spectacolul „Prima Dată”, joi, 15 martie. Vor avea loc două reprezentaţii, prima cu începere de la ora 13.00, iar a doua cu începere de la ora 17.00.
Duminică, 18 martie, cu începere de la ora 18.00, actorii Ateneului vor urca pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani, pentru a încânta publicul cu spectacolul „Eram şi Era”, în regia lui Ovidiu Ivan. Reprezentaţiile „Eram şi Era” vor continua atât luni, 19 martie, de la ora 18.00, când actorii Ateneului vor fi prezenţi pe scena Casei Municipale de Cultură din Rădăuţi, cât şi marţi, 20 martie, când le va fi gazdă Centrul Cultural din Siret, cu începere tot de la ora 18.00.
Şi cei mici au motive de bucurie! „Micul Prinţ” îi va vizita cu două reprezentaţii care vor avea loc luni, 19 martie, cu începere de la ora 11.00, la Casa Municipală de Cultură, din Rădăuţi, şi marţi, 20 martie, tot cu începere de la ora 11.00, la Centrul Cultural Siret.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau