Adevărata moarte a lui Dan Aparaschivei (II)

default

Dimensiune font:

| 11-02-2017 05:38

- Viorica şi Alina lui Davideanu? Păi erau o mândreţe de fete. Și li se dusese vestea şi desprehâtroşenia şi hărnicia lor. Pământ, să moştenească de la părinţi, nu prea aveau. Vara terminau primele prăşitul şi seceratul; lucrau apoi cu ziua pe la alţii. De le-ar fi putut braţele, căci erau tare căutate; nu numai că treceau prin postata de porumb ori de grâu de parcă le bătea vântul, dar şi făceau lucru de calitate. În timpul iernii, erau chemate până în al cincilea sat, la ales covoare. Deprinseseră meşteşugul de la o maică din Agapia, cunoştinţă veche a mamei lor; chiar deveniseră neîntrecute.

Și de unde până nu demult, tinerii din alte sate veneau la horă în Munteni într-o singură zi din an, la Duminica Rusaliilor, când este hramul bisericii de aici, acum, de când cele două surori puseseră piciorul în joc, obiceiul se schimbase: aproape nu era sărbătoare să nu apară şi feciori de prin alte localităţi din preajma Hanului-Ancuţei.

În Munteni erau câţiva flăcăi „cu armata făcută”, unul mai cuprins, altul mai sărac, dar toţi voinici şi fiecare cât se poate de sigur de sine, care puseseră ochii pe fetele lui Davideanu; mai cu seamă pe Viorica; Alina era cu vreo doi ani mai mică şi abia ieşise la joc. De voinică era însă, mai cât soră-sa; de frumoasă, tot aşa.

Dar, cu toate că în adâncul inimii lor se prăpădeau de dragul Vioricăi, aceşti flăcăi „cu armata dată la spate”, care sunt admiraţi în sate mai puţin de tinerele fete şi mai mult de mamele acestora, dornice să-şi vadă fiicele măritate cât mai repede şi mai bine, şi convinse că tinerii din această categorie sunt cum s-ar spune la oraş „partide serioase”, aceşti „flăcăi stătuţi” – cum li se mai zice prin partea locului – o pofteau foarte rar în joc pe aceasta. Și Neculai Hobincă, şi Gheorghe Țintilă, şi Ion Vatamanu erau hotărâţi în sinea lor că ar lua-o de nevastă pe Viorica, dar niciunul nu se grăbea. Fiecare în felul său, dar toţi din aceeaşi mândrie prost înţeleasă, voiau a-şi dovedi mai întâi isteţimea şi tactul în faţa fetei şi a satului, înainte de a săvârşi o astfel de ispravă cum este însurătoarea. Mai ales că era vorba de o fată de dragul căreia se zbuciumau pur şi simplu atâţia alţi tineri din Munteni ori din împrejurimi, ce-şi aşteptau însă dintr-o zi în alta, ordinele de încorporare.

Deşi păreau prieteni, cei trei feciori se duşmăneau; se întâlneau din când în când seara şi discutau despre orice, numai despre Viorica nu scoteau un cuvânt. Într-o singură împrejurare: când a venit vorba despre cei câţiva băieşi din Frăsineşti, care de la o vreme veneau mereu nepoftiţi la hotă în Munteni au avut un punct de vedere asemănător.

- De ce nu vin, mă, cu fete din satul lor?

- Fete găsesc ei aici, fusese de părere Ion Vatamanu.

- Se ştie pentru cine vin, adăugase Hobincă.

- Aşa ne trebuie, dacă suntem proşti. Și Țintilă, care se ţinea cel mai mândru dintre ei (fiind şi singur la părinţi şi mai cu stare) adresă celor din Frăsineşti o înjurătură, după care discuţia se sfârşi, fiindcă fiecăruia îi era într-un fel teamă să nu spună vreun cuvânt, fie de bine, fie de rău, despre Viorica, spre a nu-şi da gândurile pe faţă.

Știindu-se probabil aşteptată, şi pentru că nici ea nici Alina nu rezemau pereţii ca unele fete mai urâţele, Viorica îşi făcuse obiceiul în a merge la horă împreună cu soră-sa, cu vreun ceas mai târziu decât celelalte. Și tot aşa creştea interesul privitorilor, mai ales al femeilor de diferite vârste, cocoţate pe stivele de lemne ori pe gardurile şi prispa cârciumarului, ca să poată surprinde chiar cele mai discrete semne făcute de flăcăi, precum şi bucuria, indiferenţa ori amărăciunea unei fete ori a alteia, poftite în horă după caz, de iubitul ei ori de unul de care nu se simte prin nimic atrasă, sau de flăcăul care îi este drag, dar care iubeşte pe alta şi o invită însă şi pe dânsa doar o dată pe duminică, mai mult de formă.
Până la sosirea Vioricăi, femeile de curând măritate, dar nu mai puţin clevetitoare decât babele, erau bucuroase să bârfească pe seama a tot ce deosebeau în purtarea în acest răstimp a „flăcăilor tomnateci” de care am pomenit şi care, ce e drept, măsurau mereu drumul cu ochii, în direcţia din care urma să apară ea. Odată ajunsă la horă, în curtea largă să încapă întregul sat, a cârciumarului Spiridon Botezatu, frumoasa fată devenea centrul atenţiei. De bună seamă că era vorba şi de felul în care fiica lui Vasile Davideanu şi sora ei erai pieptănate, cu ce şi cum erau îmbrăcate, dar mai ales de ceea ce se întâmpla după sosirea celor două surori.

Dacă primul care o chema în joc pe Viorica era Ion Vatamanu, al doilea era Țintilă, iar al treilea era Hobincă. Apoi, un timp nu o mai invita niciunul dintre ei. La un moment dat, Gheorghe Țintilă o lua la dans pe Alina. Ceilalţi doi îi urmau exemplul. Mai spre seară, cei trei tineri dansau din nou cu Viorica şi încerca fiecare să o lămurească a se lăsa condusă acasă. Aluziilor abia şoptite ale acestora, ea le răspundea cu zâmbete binevoitoare, nereţinute, dar fără să întreacă măsura. Deşi abia trecuse de şaptesprezece ani, instinctul feminin şi isteţimea o ajutau să înţeleagă că fiecare din cei trei era îndrăgostit într-un fel de ea; nu cădea însă cu niciun chip la învoială să o însoţească vreunul spre casă. Mândria, iubirea calculată şi reţinerea afişată de aceştia faţă de dânsa i se păreau de neacceptat. Prefera să se distreze cu băieţi de seama ei, care-i stăteau mereu în preajmă şi care la începutul unui nou dans se înghesuiau să o invite. Dansa cu egală plăcere cu oricare dintre aceştia, dar gurile rele murmurau că ar avea totuşi ceva cu un flăcău fără tată, Dan Aparaschivei; că prea se uită unul în ochii altuia într-un anume fel, că ea prea îl învăluie cu „o privire atât de drăgălaşă când se avântă amândoi în vârtejul jocului”. Alte femei, care o simpatizau pe Viorica, îi luau apărarea spunând că cei doi s-ar privi cu drag pentru că se potrivesc de minune la joc.

Într-adevăr, se potriveau; erau vecini şi încă din copilărie păscuseră mulţi ani oile împreună. Vasile Davideanu, om bun şi cuminte – în sensul ţărănesc al acestui cuvânt – îşi iubea copilele, mai ales pe cea mai mare, care îl ajuta la treburi bărbăteşti şi pe care, pentru că-i plăcea să meargă cu oile, o numea uneori „ciobanul tatei”.

Viorica şi Dan, cum ajungeau cu oile la câmp, le amestecau cu ale unui moşneag, Ilie Ciohoranu, căruia cei doi copii îi erau dragi; le spunea poveşti, le cânta din fluier şi din trişcă doine pline de jale. Apoi, când îi vedea prea cuprinşi de tristeţe, moşul o schimba pe cântece repezi şi vesele; şi aşa cum bătrânul satisfăcea îndată dorinţa lui Dan şi a Vioricăi de a le cânta, la fel şi ei nu se lăsau rugaţi prea mult, când acesta îi îndemna la joc. La vremea lui, Ciohoranu fusese dănţuitor neîntrecut; aşa că în cei patru-cinci ani, cât ciobăniseră împreună, îi învăţase să joace bătută, horă, polca, corăgheasca şi alte dansuri, ca nişte adevăraţi artişti populari.

După ce a împlinit vreo doisprezece ani, Dan a părăsit ciobănia, că prea în bătea stăpânul şi nu-i da de îmbrăcat decât haine vechi, uzate mai întâi de proprii săi copii; îl purta şi în lucrătoare şi în sărbătoare încălţat numai cu opinci din piele de porc. Lui Vasile Davideanu, care era bouar la cireada boierească, i s-a făcut milă de băiat şi după ce a vorbit cu Paraschiva – mama acestuia – l-a luat cu el la ocoale.

Acolo, Dan o ducea mai bine; numai că după câţiva ani s-a întâmplat nenorocirea ca tatăl Vioricăi să fie împuns de un taur şi, din aceasta, i s-a tras în scurt timp şi moartea. Întors în sat, Dan muncea împreună cu mamă-sa pe la oamenii mai cu stare. Deşi îşi petrecuse copilăria mai mult ca slugă, băiatul a crescut voinic şi chipeş...

Și bine se spune că până nu faci foc, nu iese fum; Viorica, la a cărei dragoste râvneau mai mulţi flăcăi din Munteni, iubea un singur fecior: pe Dan Aparaschivei. Într-o seară, când se întoarseră toate trei de la horă, mamă-sa aduse vorba că de vreme ce se ţin atâţia „băieţi buni” de capul ei, ar fi bine să-şi aleagă unul şi să se mărite; mai ales că Alina era şi ea destul de mare şi bătrâna era convinsă că „este mai uşor să păzeşti un cârd de iepuri, decât o fată!” Viorica îşi făcu atunci curaj şi îi mărturisi mamei că singurul care îi este drag şi pe care l-ar lua de bărbat, este Dan. Aceasta o ascultă cu multă blândeţe şi înţelegere, dar fu de părere că-i mai bun un băiat „cu armata făcută” şi ceva mai înstărit, „căci dacă eu nu am de unde-ţi da cine ştie ce zestre şi Dan nu are nici atâta, cu ce o să trăiţi voi?” „Sănătate să fie, mămucă! Vom munci şi o să avem de toate; o vei duce şi mata mai bine pe lângă noi”. Și bucuroasă că mamă-sa nu se supărase, cum se aştepta, Viorica o sărută şi cu lacrimi în ochi adăugă încruntată: „Parcă ce-i dacă nu a făcut deja armata? Ba eu cred că-i mai bine aşa. Nici nu a tras recrutarea. Asta înseamnă că mai sunt cam doi ani până îl încorporează. Până atunci, se face pace. Dacă m-aş mărita cu a lu’ Ștefan Țintilă sau cu altul dintr-ăştia mai mari, se întâmplă să rămân în scurt timp vădană, poate şi cu burta la gură. De vreme ce-o început războiul, se prea poate să-i mobilizeze; şi odată plecat pe front, numai la bine nu te poţi aştepta”.

Va urma...

Constantin Partin

Pictură – Pan Ioanid, „Horă în sat” 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Stan si Bran  VIDEO
10/11/2019 10:56
Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă în urmă marele artist
30/10/2019 18:52

  Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă in urmă marele artist - Facebook Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani şi a lăsat in urmă nu doar lacrimi şi regrete, ci şi o ...

30 de adevăruri despre Ludwig van Beethoven, genialul compozitor surd
10/09/2019 11:21

 Ludwig van Beethoven a fost unul dintre cei mai influenti compozitori de muzică clasică. Acest muzician german exceptional si-a adus contributia in epoca de tranzitie dintre perioada clasică ...

Toponimia sadoveniană
31/08/2019 17:17

În „Monografia sadoveniană toponimico-literară”, Constantin Parascan inregistrează şi analizează toate numele de locuri din inteaga operă a lui Mihail Sadoveanu, insumand 12.000 de pagin ...

De ce si cum  a murit Dem Rădulescu, un actor care nu a mai putut fi înlocuit în teatru și film
30/08/2019 11:35

 S-a născut la Rimnicul Valcea in 1931, iar porecla Bibanul i se trage de la tatăl său, un mare pescar si proprietar de pescărie. Cand avea 22 de ani in oras a sosit cu trenul o trupă de actori de la ...

VIDEO Detalii ȘOCANTE de la autopsia lui Michael Jackson au fost dezvăluite după 10 ani de la moartea starului: Ce au descoperit medicii
26/08/2019 22:20

 Prea multe operaţii estetice, dependenţă de somnifere şi alte medicamente, abuzuri sexuale şi un lung şir de acuzaţii care au culminat cu lansarea pe HBO a terifiantului documentar ''Leaving Neverl ...

Mr  BEAN
22/08/2019 11:27

 

VIDEO-   Laurel and Hardy. COMEDIE
08/08/2019 10:35
VIDEO-Neversea a fost în direct.
04/07/2019 22:28

Pentru a viziona da clic 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei