Aici s-a născut Mihai Eminescu. Vezi puntea între două lumi

default

Dimensiune font:

| 24-01-2015 12:40

 Nimic nu tulbură inima românului mai tare ca energia pământului căruia îi spune simplu: Moldova. De la Botoșani până la Ipotești sunt puțin peste 8 kilometri.

   Îi poți parcurge într- un sfert de oră cu mașina și valea care ți se deschide în fața ochilor când pătrunzi pe drumul Ipoteștilor te face să crezi că-i aparții dintotdeauna.

Simplitate

Ipotești este departe de a fi „locul unde se agață harta în cui”, este o bucată de pământ românesc unde oamenii trăiesc de sute de ani cu aceeași simplitate ca odinioară. Merg la biserică să-și sfințească bucatele în haine curate și frumoase, se spală pe față cu rouă și când se întâlnesc, deși s-au văzut de două sau trei ori în ziua respectivă, se salută. Și mai e ceva pentru care acești oameni sunt mândri. Aici s-a născut Mihai Eminescu și în fața focului viu al creației nimeni nu are voie să se certe, să înjure sau să mintă. Te frământă ideea că această casă pe care o vizitezi este construită în 1979, fiind, după spusele ghidului care te conduce prin camere, copia fidelă a celei originale. Casa în care a văzut lumina zilei poetul a fost pusă la pământ în anii ,30. Chiar și cea construită după planurile celei originale a avut aceeași soartă.

 


Revenire la vechea fundație

În 1940, a fost inaugurat la Ipotești primul muzeu memorial, înființat în casa reconstruită în 1934, pe același loc. „Deoarece nu respecta structura originalului, casa-muzeu este dărâmată, iar în 1979 se inaugurează o alta, reconstruită pe vechea fundație a casei Eminoviceștilor”, descoperi scris în prezentarea de la rubrica „Casa părintească” a Memorialului Ipotești. Grupuri de elevi vin încontinuu aici. Părinții lui Eminescu au locuit în casa de la Ipotești începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ea fiind cumpărată de la Constantin Hurmuzachi din Cernăuca. Nu ai cum să nu te gândești dacă micul Eminescu nu a alergat prin curtea plină cu gâște, gâscani, rațe sau găini, sau doar a stat la soare citind și scriind, adolescent fiind. Din 2000, finisajul exterior și interior al casei, mobilierul expus - parte original, parte provenind din a doua jumătate a secolului al XIX-lea - reînvie atmosfera celor treizeci de ani, din 1848 până în 1878, în care familia poetului a locuit la Ipotești, în casa construită de căminar odată cu mutarea definitivă la moșia din sat.

 


O punte între două lumi

Multe obiecte expuse sunt legate din perioade din viața poetului, precum caseta cu monograma sa, în care păstra ustensilele de machiaj și toate cele necesare, te determină să îndrăznești s-o atingi, doar ca să-i simți căldura. E drept, pe tine, adultul care are scopul precis de a zăbovi aici în căutarea unor răspunsuri, te interesează mai mult tăcerea decât discursul. După ce vezi cu ochii minții salonul casei plin cu membrii familiei Eminovici, le zâmbești de la distanța timpului tău și cercetezi puțin călimara în care stăpânul casei își înmuia tocul ca să rezolve problemele contabile ale moșiei, înțelegi că pășești pe puntea dintre două lumi, a lor și a ta. „Lacătul limbilor nu poate fi descuiat cu chei străine…”, spunea Tudor Arghezi. Câtă dreptate avea... Oricum ar fi, pământul Ipoteștilor lasă urme adânci în sufletul călătorului venit de departe ca să-l vadă și să-l atingă.

„În poezie sunt nuferi, faceți rost de ei!

„Lacul codrilor albastru” și nuferii lui au fost aduși la viață în alt loc decât cel original de către comuniștii care au primit ordin să facă acest lucru. Într-o mlaștină, alimentată de un izvor subteran, a început construcția lacului, chiar în mijlocul pădurii Ipotești. S-a colmatat toată mlaștina, s-au făcut câteva defrișări, s-a lărgit albia și astfel a apărut LACUL. Ordinele sunau clar: «În poezie sunt nuferi, faceți rost de ei». Și așa s-a întâmplat. Nuferii au fost aduși de la Vorona, de la 50 de kilometri și au fost ancorați de fundul lacului cu nailon, ca să nu se scufunde.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:12

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Stan si Bran  VIDEO
10/11/2019 10:56
Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă în urmă marele artist
30/10/2019 18:52

  Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă in urmă marele artist - Facebook Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani şi a lăsat in urmă nu doar lacrimi şi regrete, ci şi o ...

30 de adevăruri despre Ludwig van Beethoven, genialul compozitor surd
10/09/2019 11:21

 Ludwig van Beethoven a fost unul dintre cei mai influenti compozitori de muzică clasică. Acest muzician german exceptional si-a adus contributia in epoca de tranzitie dintre perioada clasică ...

Toponimia sadoveniană
31/08/2019 17:17

În „Monografia sadoveniană toponimico-literară”, Constantin Parascan inregistrează şi analizează toate numele de locuri din inteaga operă a lui Mihail Sadoveanu, insumand 12.000 de pagin ...

De ce si cum  a murit Dem Rădulescu, un actor care nu a mai putut fi înlocuit în teatru și film
30/08/2019 11:35

 S-a născut la Rimnicul Valcea in 1931, iar porecla Bibanul i se trage de la tatăl său, un mare pescar si proprietar de pescărie. Cand avea 22 de ani in oras a sosit cu trenul o trupă de actori de la ...

VIDEO Detalii ȘOCANTE de la autopsia lui Michael Jackson au fost dezvăluite după 10 ani de la moartea starului: Ce au descoperit medicii
26/08/2019 22:20

 Prea multe operaţii estetice, dependenţă de somnifere şi alte medicamente, abuzuri sexuale şi un lung şir de acuzaţii care au culminat cu lansarea pe HBO a terifiantului documentar ''Leaving Neverl ...

Mr  BEAN
22/08/2019 11:27

 

VIDEO-   Laurel and Hardy. COMEDIE
08/08/2019 10:35
VIDEO-Neversea a fost în direct.
04/07/2019 22:28

Pentru a viziona da clic 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei