Au sosit primele vedete invitate la Serile Filmului Românesc „Timpul” FOTO

default

Dimensiune font:

| 07-05-2015 09:50

 

 Actorii George Mihăiţă, Ileana Popovici, Vladimir Găitan, Adrian Păduraru şi criticul de film Irina Margareta Nistor, au avut ieri întâlnire cu publicul de la Iaşi * au depănat amintiri, s-au tachinat şi s-au arătat emoţionaţi de prezenţa numeroasă a tinerilor, chiar din prima zi de festival


 Cea de-a VI-a ediţie a Serilor Filmului Românesc „Timpul” readuce în centrul atenţiei filme a căror valoare a fost confirmată în timp, precum şi mari actori, ale căror roluri memorabile au fost redescoperite de tânăra generaţie.

 De altfel, unul dintre atuurile festivalului, semnalate de invitaţii primei din cele cinci zile consacrate cinematografiei româneşti la Iaşi, a fost chiar echipa de voluntari de la Asociaţia Studenţilor Jurnalişti, implicată în organizare. „M-am simţit, aşa, dintr-o dată, studentă, pregătind detaliile acestei ediţii, alături de ei. Am regretul că atunci când chiar eram studentă, n-aş fi putut face tot ce fac aceşti voluntari minunaţi acum”, a spus Irina Margareta Nistor, consultantul cinematografic al festivalului.

Ileana Popovici, la fel de tonică şi având acelaşi zâmbet fermecător din „Reconstituirea”, a mărturisit: „În anul 1968, eram foarte tineri şi am legat atunci o prietenie pe viaţă. Mă bucur să fiu alături de aceşti actori, aici”.

„Reconstituirea”, o „reparaţie morală” făcută la Iaşi
 George Mihăiţă, director al Teatrului de Comedie din Bucureşti, a punctat faptul că întâlnirea de ieri, cu presa ieşeană, dar şi cu publicul, la Librăria Cărtureşti Palas, care a precedat proiecţia de gală de la Teatrul „Luceafărul”, a constituit „premiera de care acest film nu a avut parte”.

 Intrat în cinematografe în 1969, filmul regizat de Lucian Pintilie, avându-i în distribuţie pe George Mihăiţă, Vladimir Găitan, Ileana Popovici, George Constantin şi mulţi alţii, evidenţiază societatea moralistă, caricaturală a perioadei comuniste, şi prezintă manipularea prin imagine a relaţiei dintre putere şi cinematograf. De aceea, „Reconstituirea” a fost o surpriză pentru publicul românesc de cinema, cu tot „dezgheţul” manifestat de regimul comunist după momentul '68 (când România a refuzat să participe alături de trupele sovietice şi ale altor patru state membre ale Tratatului de la Varşovia). „Unul dintre tovarăşii din comisia de cenzură care a văzut «Reconstituirea» înainte ca acesta să fie lansat, a spus: «Acest film trebuie închis într-o cameră şi trebuie înghiţită cheia». Noi ne-am bucurat că am văzut până la urmă filmul în cinematografe, dar «premiera» noastră este aceasta”, a rememorat George Mihăiţă.

Actorul a jucat în acest film rolul lui „Vuica”, alături de Vladimir Găitan, care îl interpreta pe „Ripu” - doi prieteni ce ajung, cu prea mult alcool în sânge, să pornească o bătaie din care o persoană a „reieşit” accidentată. Prin reinterpretarea, în faţa camerei, a acestei altercaţii, scopul educaţional este răsturnat, iar prin finalul tragic, umorul de pe
parcursul filmului capătă un gust amar.

Despre resorturile unei scene care a făcut istorie:
„De ce-ai dat, mă, de ce-ai dat?”
Vladimir Găitan: „Am vrut să-i bag minţile-n cap!”
Ileana Popovici: „Nici până azi nu ştie de ce-a dat”!
George Mihăiţă: „Eu i-am propus lui Lucian Pintilie să dau eu, dar nu a vrut”...

„Reconstituirea” a făcut parte din selecţia Quinzaine des Réalisateurs la Cannes, în 1970, iar în 2008, la 40 de ani după ce a fost filmat, a fost ales „Cel mai bun film românesc din toate timpurile” de către Asociaţia Criticilor Români de Film. În 2012, a fost achiziţionat în colecţia permanentă a Muzeului de Artă Modernă din New York.
Gina POPA

George Mihăiţă a fost premiat aseară, în cadrul Galei de deschidere a SFR, prezentate de Andrei Giurgia (directorul festivalului) şi actorul Adrian Păduraru. Premiul acordat de Institutul Cultural Român - un gest de recunoaștere pentru întreaga activitate cinematografică de până acum a acotorului - a fost oferit de Irina Margareta Nistor. De asemenea, George Mihăiţă a primit şi Trofeul celei de-a VI-a ediţii a SFR „Timpul”, care îi este dedicată. Urmăriţi programul festivalului care se va desfăşura până duminică la Iaşi, pe www.serilefilmului.ro.

TIMP LIBER/ Unde mergem astăzi?

Pe ‎Vladimir Găitan îl puteţi întâlni astăzi, la Biblioteca Centrală Universitară, Sala „B.P. Hasdeu”, de la ora 15.00, la lansarea cărţii „Zig-zag prin alfabetul vieţii”, care îi este consacrată de Maria Capelos.

Alte titluri din CULTURA:

 „Aferim!” revine la Iaşi, după ce a cucerit Trofeul oraşului Lisabona

„Generaţia lui Baubau” la Galeria MERU din Iaşi

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Stan si Bran  VIDEO
10/11/2019 10:56
Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă în urmă marele artist
30/10/2019 18:52

  Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă in urmă marele artist - Facebook Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani şi a lăsat in urmă nu doar lacrimi şi regrete, ci şi o ...

30 de adevăruri despre Ludwig van Beethoven, genialul compozitor surd
10/09/2019 11:21

 Ludwig van Beethoven a fost unul dintre cei mai influenti compozitori de muzică clasică. Acest muzician german exceptional si-a adus contributia in epoca de tranzitie dintre perioada clasică ...

Toponimia sadoveniană
31/08/2019 17:17

În „Monografia sadoveniană toponimico-literară”, Constantin Parascan inregistrează şi analizează toate numele de locuri din inteaga operă a lui Mihail Sadoveanu, insumand 12.000 de pagin ...

De ce si cum  a murit Dem Rădulescu, un actor care nu a mai putut fi înlocuit în teatru și film
30/08/2019 11:35

 S-a născut la Rimnicul Valcea in 1931, iar porecla Bibanul i se trage de la tatăl său, un mare pescar si proprietar de pescărie. Cand avea 22 de ani in oras a sosit cu trenul o trupă de actori de la ...

VIDEO Detalii ȘOCANTE de la autopsia lui Michael Jackson au fost dezvăluite după 10 ani de la moartea starului: Ce au descoperit medicii
26/08/2019 22:20

 Prea multe operaţii estetice, dependenţă de somnifere şi alte medicamente, abuzuri sexuale şi un lung şir de acuzaţii care au culminat cu lansarea pe HBO a terifiantului documentar ''Leaving Neverl ...

Mr  BEAN
22/08/2019 11:27

 

VIDEO-   Laurel and Hardy. COMEDIE
08/08/2019 10:35
VIDEO-Neversea a fost în direct.
04/07/2019 22:28

Pentru a viziona da clic 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei