Bătaie pe bilete la concertul The Motans VIDEO
Dimensiune font:
Pe 27 şi pe 28 ianuarie, la cafeneaua „Times”, vor fi susţinute două concerte. The Motans vor cânta pentru publicul ieşean de la ora 22.00. Biletele pentru 27 ianuarie au fost epuizate. Preţul unui bilet este 50 de lei în zilele dinaintea concertului şi 70 de lei în seara spectacolului.
„Motanii” din Chişinău vor concerta la Iaşi două seri la rând, în cafeneaua „Times”. Tinerii din oraş au primit cu bucurie vestea concertului celor de la The Motans, cred reprezentanţii cafenelei, care precizează că în primă instanţă concertul a fost stabilit doar pentru 27 ianuarie. „Am văzut că au fost multe persoane care au vrut să achiziţioneze bilete la concert. Foarte mulţi, de orice vârstă au fost interesaţi, iar într-o săptămână s-au dus biletele pentru data de 27. De acolo a pornit ideea să mai punem o zi şi s-a organizat restul. Mai avem cam 50 de bielete care, credem noi, se vor termina până în weekendul acesta”, a declarat Amedeo D'Ambrosio, asociat al cafenelei, pentru cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”.
Un concert mult-aşteptat
Proiectul „The Motans” a fost iniţiat de Denis, un tânăr din Chişinău, care a renunţat la o carieră în marketing şi vânzări şi s-a concentrat pe a atinge culmile succesului în domeniul muzical. Într-un interviu acordat unui post de radio din România, tânărul de 27 de ani a explicat că numele de scenă a trupei a fost... un vis. „În ultimii şapte ani am visat doar pisici şi motani înainte să mă apuc să fac muzică. Din momentul când am început să fac muzică, visele au dispărut. A fost ca un fel de semn”, a declarat artistul.
Versus este una dintre piesele cu care trupa a câştigat teren pe piaţa muzicală din Republica Moldova şi din România şi pe care „The Motans” a compus-o în două-trei zile, după cum precizează artistul: „Am scris Versus în două, trei zile, toată piesa pe emoţii. Nu m-am gândit că va fi pe placul unui public larg, am scris-o pentru mine, în primul rând. Am fost însă plăcut surprins atunci când am văzut că oamenii au luat-o la suflet şi mulţi s-au regăsit în ea”.
Trupa se bucură şi de susţinerea artiştilor din România, iar dovadă a acestui fapt stă una din postările de pe pagina de Facebook a Innei – „I just love this. Nu în fiecare zi se lansează piese atât de bune”, iar unele guri ar spune că The Motans ar face concurenţă băieţilor de la Carla's Dreams, o altă trupă din Republica Moldova care a cunoscut succesul între artiştii din România.
În aceeaşi emisiune de radio, The Motans a mărturisit că cel care l-a descoperit şi l-a ajutat să devină celebru a fost Bromania. „El a dat întâmplător de o piesă a mea şi i-a plăcut atât de mult încât a luat legătura cu mine pe Facebook, pe vremea în care primeam puţine mesaje şi aveam timp să le citesc pe toate. Am stat puţin de vorbă, după care el s-a oferit să mă ajute, să mă promoveze aici, în România. Îi sunt foarte recunoscător pentru asta!”, a declarat Denis.
Larisa LAZĂR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau