Cărţile vacanţei

Cititori pasionați au răspuns provocării de a ne împărtăşi poveştile lor de dragoste cu prima sau cea mai impresionantă carte citită în copilărie sau în adolescenţă.

 Fie că ne fac să descoperim lumea ca şi cum lucrurile ni s-ar întâmpla nouă, fie că ne determină, pe neobservate, să gândim „out of the box”, cărţile la care ne întoarcem, din când în când, sunt cele care ne vor fi marcat existenţa. Şi e posibil ca totul să fi început într-o vacanţă ca aceasta...

„Micul prinţ” e cartea preferată a actorului Petru Ciubotaru. După 50 de ani de teatru pe scena Naţionalului ieşean, iată o mărturisire din interviul pe care domnia sa a avut amabilitatea de a ni-l acorda în 2014, înaintea premierei spectacolului „Tinereţe fără bătrâneţe şi teatru fără de moarte”:

- Cum vă raportaţi la vremurile acestea în care trăim, la „invazia” tehnică?
- Cartea e una dintre puţinele bucurii pe care mi le mai pot permite. Să o aleg eu, cu mâna mea, din librărie, să o pun acolo, să ştiu de unde să o iau la orice oră din zi şi din noapte. Nu pierd deloc vremea cu televizorul. N-am timp de pierdut!

- Care e cartea la care vă întoarceţi cel mai des?
- „Micul prinţ” al lui Antoine de Saint Exupéry. M-a fascinat întotdeauna destinul acestei cărţi. E legat de ideea de puritate şi transparenţă, de infantilism frumos, adevărat. Aş fi vrut să pun în scenă un asemenea spectacol...

„De veghe în lanul de secară”

* Alexandra Vicol este actriţă la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoşani; se implică de asemenea, în numeroase proiecte teatrale independente
„Cred că o carte pe care ar trebui să o citească fiecare adolescent este «De veghe în lanul de secară» de J.D. Salinger. Eu am descoperit aceasta carte în clasa a IX-a, iar un an mai târziu am avut bucuria să joc în spectacolul montat după această poveste emoţionantă, care tratează întrebările şi zbaterile tipice ale adolescenţilor. Cu siguranţă, toţi ne regăsim în Holden”.
O lectură şi un spectacol care definesc într-un anume fel chiar opţiunea Alexandrei pentru profesia de actor. „Întâlnirea cu trupa de atunci şi în special întâlnirea cu Lenuș Teodora Moraru m-au făcut să îmi doresc să devin actriţă! Dar întrebările lui Holden cred că au făcut să îmi pun eu mie întrebări şi să mă descopăr! Iar răspunsul la una din aceste întrebări m-a făcut să devin actriţă”...
Din această toamnă, o puteţi vedea pe Alexandra Vicol alături de colegii de trupă de la Teatrul „Mihai Eminescu”, jucând pe scena Casei Tineretului din Botoşani, pentru că sediul teatrului a intrat în lucrări de reabilitare.

„Singur pe lume”

* Diana Mazga, profesor la Liceul Teoretic „Miron Costin” Iaşi, ne-a reamintit de cartea lui Hector Malot, care alături de „Prinţ şi cerşetor”, „Dumbrava minunată”, „Fram, ursul polar”, „Colţ alb” etc. au contribuit la alegerea de mai târziu a profesiei de dascăl, dar şi la implicarea sa în activităţi de educaţie non formală pentru copii şi de voluntariat pentru persoanele defavorizate.
„O operă care mi-a marcat copilăria este «Singur pe lume» de Hector Malot. Nu îmi mai amintesc exact cine mi-a recomandat-o, poate mama mea, în urma discuţiilor pe tema lecturii la copii, pe care le avea la serviciu cu colegele ei.
Este o carte pe care am citit-o într-o vacanţă de vară, sub bolta de vie din curtea bunicilor, în orele amiezii, pe când prietenii mei de joacă dormeau la prânz, ceea ce eu nu puteam să fac în ruptul capului. Şi atunci mă ascundeam de arşiţa verii, relaxându-mă într-un alt mod – citind. Am conştientizat atunci, copil de vreo 10 – 11 ani fiind, ce avere mare reprezintă familia şi afecţiunea ei şi cât de vulnerabili sunt cei care cresc fără protecţia familiei. Am început să privesc altfel şi animalele, ca pe nişte adevăraţi prieteni care au un singur neajuns, lipsa graiului. Am înţeles că trăirile din jurul spectacolelor stradale şi de circ sunt complexe şi pot ascunde, în spatele strălucirii şi a zâmbetelor afişate pentru deliciul publicului, tristeţe, nefericire, adevărate drame. A fost prima dată când am resimţit emoţii puternice citind o carte, plângeam, zâmbeam, mă speriam, mă bucuram ca şi cum totul mi se întâmpla mie”...

„Micul prinţ”

* Dumitru Georgescu, actor la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Luceafărul”, colaborator al Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” Iași
„Când urmam cursurile Şcolii de Televiziune, în 2009, am făcut făcut un workshop, timp de trei luni, cu Teo Trandafir. Doamna Teo mi-a recomandat cartea «Micul prinţ» de Antoine de Saint-Exupéry. Pe atunci eram student în anul I. M-am gândit că e o carte pentru copii, o lectură uşoară şi nu am privit-o cu încredere pe dna Teo, dar în acelaşi timp eram curios să văd de ce spunea că o să-mi prindă bine. Am ajuns acasă şi, credeţi-mă, nu m-am săturat să o citesc şi să o recitesc. Este o carte pentru toate vârstele. M-a fermecat prin simplitatea şi totodată greutatea mesajului. E un univers care mi-a deschis ochii şi m-a făcut să gândesc «out of the box». Iubesc acele cărţi care te cuceresc chiar de la primele pagini, altfel pur şi simplu nu mai am răbdare să citesc 50 de pagini şi să sper că poate va fi interesant de acum încolo”.

„Hoţul de cărţi”

* Mălina Ciobanu este violonistă, elevă a Colegiului Naţional de Artă „Octav Băncilă” Iaşi. Concertează pe scenele unor mari festivaluri, este invitată adesea să cânte cu orchestrele filarmonicilor din Moldova şi nu numai. Este nedespărţită de vioara ei, dar o însoţesc, deopotrivă, cărţile.
„Cred că adolescenţii care citesc, şi mă refer acum la cărţi, nu la reviste de fashion, sunt mai apreciaţi. Cărţile ne extind vocabularul, ne cer să procesam idei complexe, ne furnizează cunoştinţe care acoperă o mare varietate de subiecte. În plus, ne ajută să fim mai empatici şi să descoperim că există multe moduri de rezolvare a problemelor noastre.
Una dintre cărţile care m-a impresionat foarte mult a fost «Hoţul de cărţi» de Markus Zusak. Am descoperit-o din întâmplare, era menţionată într-un fanfic. Pur şi simplu nu o poţi lăsa din mâini. Este poetică, puternică şi chiar amuzantă uneori, e fabuloasă alegerea autorului în legătură cu naratorul. Nu vreau să stric surpriza! Veţi fi surprinşi de cât de reale sunt personajele şi veţi putea observa cum se maturizează pe parcursul întregii cărţi. O găsesc totuşi destul de tristă, dar nu am simţit că a fost deprimantă, ci mai degrabă intensă, rezultatul elementelor combinate fiind o lectură din care ai multe de învăţat - despre prietenie şi dragoste, puterea cuvintelor, pierdere, abandon. Ca «elevă silitoare» îi sfătuiesc pe tinerii de vârsta mea să citească şi cărţile recomandate de profesori, să aibă încredere în alegerile făcute de ei. Poate nu întotdeauna realizăm că sunt cărţi care ne pregătesc pentru viaţă”.

„Sincer, până la vârsta de 9 ani nu prea mi-a plăcut să citesc. Deşi am citit de mică, nu am simţit plăcerea aceea pe care o simt acum, când citesc o carte. Însă pe la vârsta de 12 ani, am descoperit că îmi place şi am privit cititul ca pe un obicei. Cred că este foarte important şi ce îţi alegi să citeşti, pentru a-ţi «deschide apetitul de lectură»” - Mălina Ciobanu