Cărturarul Titu Maiorescu

Personalitate complexă şi marcantă a epocii, critic şi teoretician literar de mare autoritate, estetician, lingvist, profesor, om politic, îndrumătorul şi conducătorul spiritual al cercului literar „Junimea” şi al revistei „Convorbiri literare”, Titu Maiorescu s-a născut la Craiova, la 15 februarie 1840. După studii primare şi gimnaziale făcute în ţară, Titu Maiorescu a urmat la Universitatea din Berlin filozofia şi dreptul, iar la Facultatea de drept din Paris studiile juridice, unde a obţinut şi titlul de doctor în drept. Când se întoarce în ţară (1861), Titu Maiorescu este un intelectual deplin format, cu o temeinică pregătire filozofică, literară şi ştiinţifică. În 1862 vine la Iaşi, unde timp de 12 ani va desfăşura o fecundă activitate.

Din 1862 şi până în 1871, concomitent cu alte preocupări, a desfăşurat la Iaşi o vastă muncă didactică: profesor şi director al Liceului Naţional (1862), profesor la Şcoala normală „Vasile Lupu” (1863 - 1869), profesor de istorie, filozofie şi rector al Universităţii „Al.I. Cuza” până în anul 1867. Împreună cu Theodor Rosetti, Petre Carp, Iacob Negruzzi şi Vasile Pogor, întemeiază în 1864 societatea literară „Junimea”, iar la 1 martie 1867, revista „Convorbiri literare”, în paginile căreia se vor afirma proeminente talente ale literaturii române, printre care Mihai Eminescu şi Ion Creangă. În paginile acestei reviste, Titu Maiorescu îşi va publica principalele opere. Titu Maiorescu a scris articole asupra poeziei populare („Poezia românilor”, 1867; „Asupra poeziei noastre populare”, 1868), studii privind ortografia şi lingvistica („Despre scrierea limbii române”, 1866; „Limba română în jurnalele din Austria”, 1868), fiind partizanul îmbogăţirii limbii române prin neologisme („Direcţia nouă”, 1872; „Neologismele”, 1881).

În teoria literaturii, Titu Maiorescu este un susţinător al esteticii realismului prin promovarea unor principii ca autenticitatea inspiraţiei, tipicitatea caracterelor şi situaţiilor, adevărul şi firescul limbii („Critice”, 3 volume, 1892, ulterior ediţie adăugită, 1915).

Titu Maiorescu a fost un remarcabil talent oratoric şi polemic. De un deosebit interes documentar sunt cele cinci volume de „Discursuri parlamentare” (1897 - 1915), ca şi lucrarea cu caracter memorialistic, „Însemnări zilnice”. Nu trebuie uitat că Titu Maiorescu a fost alături de Mihai Eminescu, sprijinindu-1 material şi moral. Membru al Academiei Române, Titu Maiorescu s-a stins din viaţă pe 1 iulie 1917, la Bucureşti.