Centrul Militar Zonal Iaşi sau legătura Armată – Biserică şi societate civilă, între coperţile unei cărţi

 „Prezenţa uniformei militare, prezenţa oşteanului, în diferitele sale manifestări, dă cetăţeanului un împătrit sentiment: cel al siguranţei, cel al autorităţii, cel al continuităţii şi, mai ales, cel al capacităţii de luptă şi jertfă”.

 Încercând o explicaţie a faptului că Centrul Militar Zonal Iaşi se situează la doi paşi de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei (MMB), nu putem decât să ne gândim la faptul că Biserica şi Armata sunt în inimile noastre mai mult decât orice altceva. De altminteri, observăm că doar o îngustă străduţă (Crişan, pe numele ei) desparte sediile instituţiilor în cauză, deşi nu am vrea să spunem că MMB este tocmai o instituţie, în accepţiune obişnuită... Nu puţini dintre cei chemaţi cu ordin la CMJ profită de ocazie să treacă şi pe la „Casa Sfintei Parascheva”. Pe noi, ceea ce ne face acum să ne îndreptăm gândurile în această direcţie este cartea apărută sub îngrijirea coloneilor Cezar Cobuz şi Cătălin Ţâru, intitulată „Arc peste timp 1968-2013“ (Editura PIM, Iaşi, 2013), care ne-a „căzut” recent în mână. Aceasta brodează lucruri interesante în jurul instituţiei „Centrul Militar Zonal” din Iaşi, stârnindu-ne interesul din mai multe motive. Aş aminti doar că inclusiv generaţia de recruţi a mea, de dinainte de 1989, avea oarecari reţineri când venea vorba de „Comisariatul Militar”.

Eu, deşi nu voi fi fost vreun viteaz, recunosc că n-am avut o problemă vis-a-vis Comisariat. Încă de prin clasa a X-a se zvonea că vom fi duşi acolo, dezbrăcaţi în faţa coloneilor-doctori şi a plutonierilor-asistente medicale, pipăiţi şi măsuraţi etc. Într-un fel, aşa a fost, când am fost chemaţi, cu clasa, „la recrutare” (în trimestrul I dintr-a XII-a). De fapt, venise Comisariatul la noi, sau mai bine spus, în orăşelul nostru – Paşcaniul anilor optzeci, Comisia lucrând, pentru două zile, undeva la etajul doi al Policlinicii din Deal, ultima cameră pe dreapta. Dar lucrurile s-au petrecut cât se poate de civilizat, folclorul în materie fiind cu totul infirmat. ...Am fost cântăriţi, văzuţi la dinţi, trecuţi pe la „raze”, evaluaţi la vedere (ochi) şi preliminar „psiho” şi chiar puşi să facem anumite mişcări – ridicarea braţelor, răsuciri în jurul călcâielor, aplecări în faţă cu palmele cât mai mult spre sol etc. Toate acestea, doar pentru a stabili dacă am putea face faţă rigorilor instrucţiei militare. În final ni s-au eliberat mult-doritele foi de recrutare, ce ne confereau calitatea de candidat la statutul de „bărbat adevărat” (lege nescrisă în epocă: „Dacă n-ai făcut armata, nu eşti bărbat!”), fiind de principiu acceptaţi pentru satisfacerea stagiului militar. Colonelul-medic, preşedinte de comisie, ne făcea, după o discuţie individuală de la încheierea procedurilor, anumite recomandări, pe mine văzându-mă „bun” pentru Transmisiuni. Evident, acest lucru m-a încântat, dar n-am optat pe loc pentru şcoală militară de ofiţeri, cu toate că dacă aş fi intrat, nu mai mergeam la „trupă”; ceea ce doream era să dau admitere la facultate. Şi pentru că facultatea nu m-a primit întocmai cu braţele deschise la întâia încercare, în circa două luni am luat calea Comisariatului, pentru încorporare. Aici, la Comisariat-Vale (intrarea de pe strada Uzinei, din Iaşi) din nou testări, care au fost ceva mai profunde. După trecerea vizitei medicale (parcă, pe la două sau trei cabinete), acum am completat şi nişte chestionare cu întrebări pe tema sinuciderii, dacă ameţesc la înălţime ori când văd sânge, care sunt cele trei lucruri pe care aş dori să mi le iau dacă aş naufragia pe o insulă pustie, ce figură se distinge într-un desen punctat în diverse tuşe etc. etc. Întrebările se tot repetau pe aceeaşi temă, formulate fiind mereu altfel, ca să fii prins dacă minţi. Dar promovând această examinare, cumva tot sumară (de altminteri îmi amintesc că nu au picat decât 4-5 candidaţi la recruţie, din vreo 50-60, şi aceia doar pe motive de platfus, hepatită ori operaţii suferite), mi s-a înmânat ordinul de chemare. În baza acestuia, m-am prezentat (iar) la Comisariat, în toamnă (început de octombrie), cu clasica valiză, împreună cu alţi o sută şi ceva de absolvenţi de liceu, de unde am fost îmbarcaţi la tren, din Gara Iaşi, pentru Brigada 9 de Grăniceri din Timişoara. Preluaţi de pe Uzinei de maiorul Boroş, şef de Stat Major - Batalion Şcoală de Gradaţi la acea mare-unitate, şi alţi doi caporali, după ce ni s-a dat câte o jumătate de pâine neagră şi o conservă de carne de porc în suc propriu, de Sibiu, aveam să parcurgem un drum lung şi plin de peripeţii, cu trei bou-vagoane ataşate şi răs-ataşate la mai multe trenuri, inclusiv de marfă. Asupra stagiului militar (de transmisionist), care a durat nu mai puţin de 19 luni, în Banat, vom reveni într-un alt material, dar dorim să spunem că după ridicarea livretului de la acelaşi Comisariat (la trecerea în rezervă), aveam să ne prezentăm aici de nenumărate ori, cu ocazia convocărilor ca ofiţer rezervist sau pentru concentrare – când am făcut alte două luni de armată. E adevărat, m-am prezentat şi pentru a mi se aduce la cunoştinţă, în câteva rânduri, că am fost avansat în noile grade. Însă, trebuie să mărturisesc, niciodată nu mi-am pus problema cam ce istorie ar avea Comisariatul Militar, devenit, într-un fel, drag mie, măcar dintr-o perspectivă a nostalgiei timpului soldăţiei.
Acum, aplecându-ne cu interes vădit asupra cărţii coloneilor Cezar Cobuz şi Cătălin Ţâru (Arc peste timp), observăm câtă inimă au pus în evocarea activităţii personalului Centrului Militar Zonal Iaşi, ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri şi angajaţi civili, care „au făcut dovada profesionalismului şi dăruirii în îndeplinirea misiunilor încredinţate, fie că a fost vorba de selectarea şi recrutarea resurselor umane de calitate, care să deservească sistemul naţional de apărare, fie că a fost vorba de activităţi de promovare a profesiei militare sau de intervenţii în cazul unor dezastre naturale“. Din acelaşi „Arc peste timp” (Cap. I – Scurt istoric) mai reţinem că Centrul Militar Judeţean Iaşi s-a înfiinţat la data de 17.02.1968, în Garnizoana Iaşi (într-un spaţiu locativ al Consiliului Popular Municipal Iaşi), conform Ordinului Ministerului Forţelor Armate nr. M-10 din 17.02.1968 şi a Ordinului Marelui Stat Major nr. CM-00170 din 17.02.1968. Cu această ocazie s-au contopit următoarele unităţi: Comisariatul Militar Regional Iaşi, Comisariatul Militar de Oraş Iaşi, Comisariatele de Raion Iaşi, Paşcani şi Hîrlău. Totodată s-au scindat Comisariatele Militare de Raion Negreşti şi Huşi. Până la data de 01.10.1969, noua unitate s-a subordonat Marelui Stat Major, iar apoi Comandamentului Militar Teritorial Bacău. La 15.01.1990 se înfiinţează Comandamentul Militar Judeţean Iaşi, prin regruparea Centrului Militar Judeţean Iaşi, Statului Major al Gărzilor Patriotice Iaşi şi Statului Major al Apărării Civile Iaşi. În anul 1992, în cadrul Comandamentului Militar Judeţean Iaşi se înfiinţează Trupele Teritoriale, prin desfiinţarea Gărzilor Naţionale. Mai apoi, la 31.05.1994, Biroul de Trupe Teritoriale şi Statul Major al Apărării Civile trec în compunerea Trupelor de Uscat (la Inspectoratul General al Apărării Civile), iar Comandamentul Militar Judeţean Iaşi se transformă în Centrul Militar Judeţean Iaşi; la 01.12.2002, acesta preia în subordine CMJ Suceava şi Botoşani. Prin desfiinţarea secţiilor de coordonare pentru centrele militare, în anul 2006, centrele militare zonale şi judeţene au trecut în subordinea Statului Major General. O ultimă reorganizare face ca de la data de 15 ianuarie 2007, în compunerea CMJ Iaşi să intre şi Biroul de Informare-Recrutare Iaşi, dar şi CMJ Neamţ şi Vaslui.
Conţinutul lucrării ne arată insistenţa autorilor asupra prezentării „Mediului de securitate actual” ori a „Experienţei internaţionale” (Cap. 2 – Prezent şi perspective), după ce, mai înainte, ni se redă „Galeria comandanţilor”. Apoi, de la aceiaşi comandanţi, aflaţi încă printre noi, ori urmaşi ai acestora, sunt preluate mesajele omagiale, care sunt anexate la lucrare.
Reţinând că demersul la care ne-am referit aici, potrivit col. dr. Cezar Cobuz, este doar „un început modest”, nu ne rămâne decât să aşteptăm completarea şi reeditarea lucrării. Iar datorită importanţei instituţiei, despre care Domnul Colonel Cobuz ne spune că este menită „să genereze şi regenereze resursele necesare dinamizării unui sistem special, cum este cel al apărării naţionale”, să sperăm că nu vom fi lăsaţi prea mult timp „pe recepţie”. Aceasta, cu atât mai mult cu cât se apropie anul 2018, când se vor împlini 50 ani de la crearea CMJ Iaşi. Şi ca să închidem circular rândurile noastre, dată fiind asocierea făcută la început cu tema Bisericii, să spunem că autorii ar avea o bună ocazie de a satisface curiozitatea cititorului legată de decizia autorităţilor comuniste de a stabili sediul CMJ Iaşi chiar la câţiva paşi de treptele Catedralei Mitropolitane Ortodoxe din Capitala Moldovei. Cunoscută fiind atitudinea respectivelor autorităţi relativ la Biserică şi, în general, la Religie, credem că interesul în această privinţă capătă dimensiune maximă. Ionel BOSTAN

PS. Despre coordonatorul cărţii, Colonel Cezar Cobuz, amintim că este comandant al CMJ Iaşi, fiind titrat la cel mai înalt nivel academic: doctor în ştiinţe militare. Teza de doctorat, „Evoluţia haotică a fenomenului militar contemporan” şi-a susţinut-o la Universitatea Naţionale de Apărare Carol I, în anul 2010. Aceasta abordează probleme legate de determinismul războiului, strategii militare, desfăşurări imprevizibile şi haotice, evoluţii complexe etc. privind noile configuraţii ale domeniului militar. În mai multe reviste de specialitate, regăsim sub semnătura sa articole despre esenţa războiului ori confruntările de tip neconvenţional.